În perioada 1-14 iulie 2013, timp de două săptămâni, 240 de copii şi adolescenţi (dintre care 31 de copii de confesiune ortodoxă), însufleţiţi de 18 tineri animatori, membri ai Acţiunii Catolice din Ploscuţeni, participă cu mare bucurie şi entuziasm la GREF.

Deviza GREF-ului din acest an este "Eu sunt mic, dar Isus locuieşte-n viaţa mea". De acest lucru copilaşii îşi dau seama pe zi ce trece în cele şase ore pe care le petrec împreună jucându-se, dansând, luând parte zilnic la câte o scenetă din viaţa lui Isus interpretată de animatori şi în cele două drumeţii la pădure. Însă momentul culminant în care copiii simt că Isus locuieşte în viaţa lor este acela în care participă din toată inima la sfântul rozariu în jurul Maicii Domnului şi la sfânta Liturghie în jurul sfântului altar din biserică.

GREF-ul este o perioadă aşteptată, dorită şi trăită la maximum de copii. Este un timp binecuvântat în care copiii nu doar că învaţă jocuri şi bansuri noi, ci reuşesc să se apropie mai mult de Isus, să-i cunoască mai bine învăţătura şi s-o pună în practică.

Pentru două zile, am avut în mijlocul nostru pentru un schimb de experienţă 30 de copii din clasele V-VIII şi şase cadre didactice din judeţele Ialomiţa şi Vâlcea.

Pentru cei 18 animatori, GREF-ul înseamnă patru săptămâni de disponibilitate şi muncă. Înaintea celor două săptămâni de GREF, animatorii au avut o săptămână de pregătire intensă, iar după cele două săptămâni de GREF animatorii vor merge timp de o săptămână la poalele muntelui Piatra Craiului.

Mulţumim animatorilor şi tuturor binefăcătorilor care într-un fel sau altul au contribuit la buna desfăşurare a GREF-ului din acest an.

Pr. Carmil Farţade

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1-14 iulie: Ploscuţeni: Campus GREF