În perioada 24-30 iunie 2019, în Parohia Siret a avut loc GREF-ul care a avut drept îndrumare versetul "Lăsaţi-i pe copii să vină la mine!"

În prima zi, atât copiii cât şi animatorii au fost plini de emoţie, bucurie şi entuziasm. Această zi, dar şi celelalte, au început cu nelipsita rugăciune "Tatăl nostru". După rugăciune urmă imnul acestor zile de GREF care se intitulează "Lăsaţi-i pe copii să vină la mine!" în care ne era reamintit că Isus ne iubeşte şi mereu ne cheamă la el.

După imn, în fiecare zi, copiilor le era prezentată, de către animatori, o scenetă specială care ilustra scene din viaţa lui Isus Cristos: Botezul lui Isus, Ispitirea lui Isus, Alungarea vânzătorilor din Templu, Învierea fiicei lui Iair, Vindecarea celor 10 leproşi şi Nunta din Canna Galileii. În fiecare scenetă, copiilor le-a fost oferit câte un îndemn, de exemplu: să avem mereu încredere în Dumnezeu, să-i fim recunoscători lui Isus şi să-i mulţumim atunci când ne ajută, să fim atenţi la sfânta Liturghie, să ne iubim aproapele şi altele.

Scenetele erau urmate de bansuri. Copiii, cu foarte mult entuziasm, încercau să îi imite pe animatorii care executau mişcări pe ritmul muzicii.

După bansuri, urma cel mai aşteptat moment: joaca. Animatorii de la fiecare grupă au făcut împreună cu copiii jocuri de cunoaştere, strategie, atenţie, lucru în echipă, jocuri care implică atât partea fizică (fotbal, cursa cu obstacole), dar şi partea psihică (şah, jocuri cu cărţi).

În fiecare zi, după mai mult de două ore de joacă, copiilor le era oferită câte o gustare şi aveau un moment de pauză pentru a-şi "încărca bateriile" pentru unul dintre cele mai importante momente ale zilei: participarea la sfântul Rozariu şi taina sfintei Liturghii. Cântecele fiecărei slujbe au fost animate de către Surorile Dominicane care au atras atenţia copiilor cu melodiile colorate şi pline de viaţă. În cadrul fiecărei Liturghii, părintele paroh a avut o predică dialogată cu copiii care făcea referire atât la evanghelia din ziua respectivă, dar şi la sceneta avută în acea zi.

În una dintre zilele de GREF am avut o miniexcursie, împreună cu copiii, în care am vizitat două biserici ortodoxe din oraş, întrucât o parte dintre copiii de la GREF sunt de religie ortodoxă.

Unul dintre cele mai solemne momente ale acestor zile petrecute împreună a fost adoraţia, în cadrul căreia părintele paroh a ţinut o predică dialogată explicându-le copiilor cum a ajuns Isus în preasfântul sacrament, încercând să le transmită mesajul pe care se bazează creştinismul: să ne iubim unii pe alţii aşa cum şi Isus ne iubeşte şi să-i asigure că atunci când vor avea nevoie de ajutor se pot abandona în braţele milostive ale lui Isus pentru că el însuşi i-a chemat "Lăsaţi-i pe copii să vină la mine!"

Cesy

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-30 iunie: Siret: GREF 2019