Pleşa: Glasul care duce la Cuvânt. Mons. Ionuţ-Paul Strejac, la împlinirea a 50 de ani
Pe 24 iunie, ziua în care Biserica sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Mons. Ionuţ-Paul Strejac a împlinit 50 de ani. Când a urcat la amvon, a doua zi, la Pleşa, nu a vorbit despre sine, ci despre cel a cărui sărbătoare îi luminează ziua naşterii: omul care a refuzat să fie Cuvântul şi a cerut să fie doar glas.
Aniversarea s-a celebrat joi, 25 iunie 2026, în Parohia Pleşa, prin Sfânta Liturghie şi o agapă frăţească. Au fost alături de el Înaltpreasfinţitul Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, arhidieceza în care Mons. Ionuţ este încardinat, şi Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, arhiepiscop emerit, cel care l-a ales, l-a îndrăgit şi l-a oferit Bisericii pentru slujirea diplomatică a Sfântului Scaun. Din dieceza care l-a văzut crescând au venit Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, şi Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar. Toţi au mulţumit pentru ceea ce a dăruit Bisericii, celei locale şi celei universale.
În jurul lui s-au strâns colegii din seria 2001, cei cu care a împărţit anii de seminar la Iaşi şi care împlinesc anul acesta 25 de ani de preoţie; trei prieteni din anii Romei, veniţi de la Bucureşti, din Croaţia şi din Mexic; şi mulţi dintre preoţii Decanatului de Bucovina, pământul din care s-a născut şi de care, deşi la distanţă, se simte încă legat.
Drumul formării sale a pornit de la Suceava. Liceul "Petru Rareş", apoi filozofia la Institutul Teologic din Iaşi şi studiile la Urbaniana, unde a luat licenţa şi apoi doctoratul în drept canonic. Hirotonit preot în catedrala din Iaşi pe 29 iunie 2002, a fost întâi vicar la Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. De acolo a început lungul şir al nunţiaturilor: El Salvador, Polonia, Kuwait, Timorul de Est, apoi Secretariatul de Stat, însărcinat cu afaceri în Sudanul de Sud, iar astăzi consilier de nunţiatură în Albania. Mai bine de douăzeci de ani, departe de casă, a reprezentat Sfântul Scaun în locuri pe care lumea le priveşte rar, încercate de război sau de sărăcie, unde pacea se câştigă greu. Pe meridiane atât de diferite a făcut, în fond, mereu acelaşi lucru: a slujit "în numele său".
Tocmai de aici a pornit în predica de la Pleşa. Evanghelia zilei, despre casa zidită pe stâncă (Mt 7,21-29), a citit-o ca pe o întrebare pusă lui însuşi: nu ce ai construit, ci pe ce. Stânca nu este succesul, nici aprobarea celorlalţi, nici măcar puterea de muncă; stânca este Cristos întâlnit, ascultat şi urmat. Apoi a întors privirea spre Ioan Botezătorul, patronul său spiritual: Ioan nu spune "Priviţi-mă", ci "Iată Mielul lui Dumnezeu"; vrea să fie glas, nu Cuvânt; nu ocupă centrul, pregăteşte calea. Nu s-a ferit nici de cuvântul cel mai aspru al fragmentului citit, "Niciodată nu v-am cunoscut", ca să ajungă la ceea ce ne priveşte pe toţi preoţii: putem vorbi mult despre Dumnezeu fără să vorbim cu el. La 50 de ani de viaţă şi 24 de preoţie, a numit asta o a doua chemare.
Ioan Botezătorul arată un Mesia pe care nu-l poate controla şi acceptă ca lucrarea lui să continue fără el. Despre această rodnicie pascală a vorbit Mons. Ionuţ: a construi, a te dărui, apoi a lăsa loc. Sfântul Ioan Botezătorul i-a dat, odată cu ziua naşterii, şi o măsură a vieţii: să-l arate pe Altul. La cincizeci de ani a cerut harul de a rămâne om al ascultării şi al tăcerii, capabil să-l arate pe Cristos fără să i se substituie. Noi, cei din serie, am ascultat cuvintele de la Pleşa ca pe o întrebare adresată şi spre noi. Iar urarea pe care i-o facem e cea pe care şi-a făcut-o el însuşi: să rămână glas care duce la Cuvânt. La mulţi ani, Ionuţ!"
Un coleg de serie
