Is 49,1-6; Ps 139; Fap 13,22b-26; Lc 1,57-66.80
"Tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale" (Lc 1,76).
Celebrăm astăzi solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, înaintemergătorul lui Isus şi, asemenea vecinilor şi rudelor lui, dar mai ales asemenea întregii creştinătăţi, ne bucurăm de naşterea lui. Ne bucurăm pentru că astăzi s-a născut cel ce este numit de Biserică, pe baza sfintelor Scripturi: verişorul lui Isus, precursorul şi înaintemergătorul lui Isus, ultimul dintre marii profeţi ai lui Israel şi primul dintre apostolii lui Isus, pe botezătorul lui Cristos, pe austerul predicator şi conducător al mulţimilor, pe fondatorul unui botez de pocăinţă spre iertare a păcatelor, imagine a adevăratului Botez şi un martir pentru Cristos şi Legea divină.
Solemnitatea de astăzi ne aminteşte că, datorită lui Isus Cristos şi a mântuirii sale în favoarea noastră, toate au o rânduială în planul lui Dumnezeu, fie în desfăşurarea naşterii oamenilor, fie în desfăşurarea evenimentelor de pe pământ, fie în desfăşurarea activităţilor îngereşti, fie în desfăşurarea evenimentelor cosmice, care toate sunt în mâna lui Dumnezeu şi toate conlucrează la împlinirea planului său de mântuire.
Ca un tată bun şi înţelept care atunci când plănuieşte a aduce un copil pe lume, în acest scop pregăteşte un bun climat social şi familial, prieteni şi oameni care să se bucure de naşterea lui şi care să-l ajute să-şi împlinească menirea, tot astfel Dumnezeu, cel ce este cel mai bun şi înţelept tată din univers, în vederea naşterii "unicului său Fiu" spre mântuirea noastră, îi pregăteşte şi el Fiului său: un climat de pace în lume, un preot sfânt la templu, o mamă pentru înainte mergător, o mamă aleasă pentru Fiul său, un tată purtător de grijă al sfintei Familii; un climat de pace şi iubire curată în familia lui Iosif şi Maria, un climat de bună armonie şi prietenie între vecini şi rude; persoane şi popor care să se bucure şi să aştepte venirea lui; persoane care să cânte pentru venirea lui; persoane care să-l prefigureze în viaţa şi activitatea sa, în grija şi dăruirea sa pentru mântuirea lumii, în chemarea la convertire, în naştere şi în moarte, aşa cum sunt profeţii; persoane care să-l ajute la împlinirea misiunii sale, cum sunt bătrânii Simen şi Ana, apostolii şi ucenicii; alte persoane ajutătoare cum: păstorii, magii, Simeon şi Ana, apostolii, ucenicii, Simon din Cirene, Maria mama lui Marcu, Maria Magdalena, Ioana soţia lui Cuza, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele, Nicodim şi Iosif din Arimatea care toţi au conlucrat la împlinirea misiunii lui. Apoi a rânduit îngeri care să-i anunţe şi să-i însoţească naşterea, viaţa, ispitirea, suferinţa, moartea, învierea, înălţarea şi revenirea în slavă. Apoi a pregătit floră, faună şi aştri care să-i slujească.
Diavolul, stăpânitorul veacului acestuia a pregătit şi el un plan de ostilităţi potrivnice mântuirii: răceală climatică şi spirituală, furtuni fizice şi duhovniceşti, potrivnici dintre oameni şi duhuri, etc. Dar planul divin întrece orice plan al creaturilor, fie chiar şi al diavolului.
În pericopa evanghelică de astăzi este adus în discuţie deşertul, locul unde Dumnezeu şi-a câştigat poporul său, mireasa în anii tinereţii ei. Tot în deşert Dumnezeu îşi chemă acum poporul să guste iubirea, harul şi mântuirea lui. În Ioan Botezătorul, Dumnezeu îi arată poporului că: dezlipirea de cele pământeşti, trupeşti şi de mândria vieţii, îl apropie de el şi de mântuirea lui. Prin Ioan Botezătorul Dumnezeu pregăteşte şi astăzi toate generaţiile, cum să devină un popor plăcut Domnului şi cum să primească mântuirea cu umilinţă, căutând bunurile veşnice, bucuriile peste fire şi slava cea de sus.
Ochii lui Dumnezeu sunt o continuă şi puternică lumină îndreptată spre noi, de care nu ne putem ascunde. Este o nebunie să ne gândim că putem scăpa de Dumnezeu sau că ne putem ascunde de el, de el care singur ne caută să ne dea fericirea. Când suntem bolnavi nu-i ascundem doctorului nici cel mai mic simptom. De ce să acţionăm altfel atunci când Dumnezeu vrea să ne salveze sufletul bolnav de păcate? Să-i mărturisim toate aspectele răului care ne subjugă. Să lăsăm ca lumina lui să ne cerceteze conştiinţa. Fie ca rugăciunea noastră să fie cea a psalmistului de astăzi: "Cercetează-mă, Doamne şi din nou cercetează-mă! Pune totul în ordine în viaţa mea. Nu mă lăsa să pornesc pe "vreo cale a întristării, dar condu-mă pe calea eternă a mântuirii" (cf. Ps 139,23-24)!
Apoi trebuie să fim asemenea lui Ioan Botezătorul, curaţi şi transparenţi cum e cristalul, dar şi cu un caracter tare de diamantul curat, fără a ne clătina în faţa vânturilor făcute de diavol, de oameni, de veştile rele, de evenimente potrivnice. Trebuie să trăim în adevăr şi să spunem oamenilor adevărul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea lui, dojenind mântuitor pe orice om ca să nu purtăm păcatul lui (Lev 19,17). Nu ne putem ascunde de prezenţa, de vederea, de judecata şi de sentinţa divină. Aşa cu şarpele ştie să se păzească capul, tot astfel noi oameni care suntem ca iarba (cf. Ps 103,15), trebuie să ştim ne ferim de focul osândei care uşor ne poate aprinde.
Aşa cum ne-am botezat, împărtăşit şi miruit pentru a fi martori, oriunde şi oricând. Nu numai în ceea ce priveşte persoana lui Dumnezeu, dar şi în ceea ce priveşte Legea lui Dumnezeu din viaţa oamenilor. Să nu ne fie teamă să-i dojenim pe oameni, copiii lui Dumnezeu şi fraţii noştri, când ei greşesc, ca să nu purtăm păcatul lor. Ioan Botezătorul i-a dojenit fără frică pe oamenii simpli, pe soldaţii lui Irod şi pe însuşi Irod Antipa, când aceştia au încălcat Legea dragostei şi Legea morală, chiar dacă pentru dojana lui şi-a pierdut libertatea şi viaţa, dar nu şi-a pierdut trupul şi sufletul în gheenă (cf. Mt 10,28). A dat mărturie despre Isus, despre iertarea păcatelor şi despre mântuirea lui, în faţa lumii, în faţa lui Irod şi în faţa mai marilor preoţi, cu riscul pierderii libertăţii şi al vieţii. Cu mărturia iertării şi mântuirii lui Isus a lovit cel mai tare în câştigul financiar al marilor preoţi de la templu, care aveau puterea să-l salveze de la închisoare şi moarte, dar pentru asta nu au făcut-o. Prin mărturia noastră si fim siguri că lovim în interesele pământeşti ale multor oameni, ca Ioan Botezătorul, ca Paul şi Sila la Filipi, care convertind roaba cu duh de ghicire a adus pierdere stăpânilor ei, fapt pentru care au ajuns la închisoare (cf. Fap 16,16-23), dar au mântuit temnicerul şi familia lui. Ioan Botezătorul a murit pentru că a raportat un adulter, o căsătorie nelegitimă, o căsătorie consumată, rodnică, dar ruptă nedrept (cf. Mc 6,18). De aceea, Blaise Pascal (1623-16620, un matematician, fizician şi filosof francez, spunea: "Cred doar în vestirile celor care au fost măcelăriţi pentru adevăr"!
În solemnitatea de astăzi când Biserica obişnuieşte să hirotonească diaconi, preoţi şi episcopi, şi să consacre călugări şi călugăriţe, ni se aminteşte unuia fiecăruia dintre noi, clerici, persoane consacrate şi laici, că în Isus toţi am fost consacraţi şi am devenit părtaşi la profeţia şi preoţia sa comună (cf. Ap 1,6; 5,10), după promisiunea şi dorinţa divină, ca întreg poporul să fie un popor de profeţi (cf. Num 11,29), ca asemenea lui Ioan Botezătorul, fiu de preot şi chemat să fie profet, suntem chemaţi să mărturisim public credinţa şi importanţa trăirii tuturor poruncilor, căci călcarea uneia singure înseamnă călcarea a toate (cf. Iac 2,10), căci tăcerea înseamnă a purta păcatul altora (cf. Lev 19,17), căci numai aşa ne învrednicim de preoţia şi profeţia regească din împărăţia cerurilor.
Totuşi, acest suflet puternic în adevăr şi teribil împotriva păcatului şi a greşelii a fost şi un suflet dulce şi smerit, aşa cum trebuie să fim şi noi. Sfântul Ioan Botezătorul, profetul înfricoşător care a anunţat mânia care vine, era dulce şi smerit în inimă. De la începutul slujirii sale s-a arătat plin de bunătate pentru cei mici şi smeriţi care veneau la el: vameşi, soldaţi, păcătoşi publici. Pe vameşi îi învăţa să nu ceară nimic peste ceea ce a fost fixat. Pe soldaţi îi învăţa să nu maltrateze pe nimeni şi să fie mulţumiţi cu solda lor. Pe ceilalţi păcătoşi îi învăţa să facă roade vrednice de convertirea lor (cf. Lc 3,8-14). Iată ce trebuie să facem şi cum trebuie să facem şi noi pentru a ne trăi consacrarea de la Botez şi Mir şi astfel să ajungem a domni cu Isus în împărăţia sa veşnică.
Iată şi un scurt rechizitoriu pentru noi creştinii de astăzi:
Numele lui Ioan este cel mai răspândit nume şi înseamnă "darul lui Dumnezeu". Suntem noi un dar al lui Dumnezeu pentru cei pe cai îi întâlnim?
Ioan Botezătorul a fost ultimul profet al Vechiului Testament şi primul apostol al lui Isus, pe care l-a mărturisit cu toată viaţa lui, căutând ca Isus să crească, iar el să se micşoreze. Suntem noi profeţi şi apostoli care căutăm creşterea lui Isus în ochii oamenilor şi micşorarea noastră, spre slava veşnică?
Ioan Botezătorul a fost luat ca patron de multe persoane, localităţi şi ţări, pentru a-i urma exemplul. L-am luat şi noi de ocrotitor şi exemplu de mărturie?
Plin de Duhul Sfânt, Zaharia după eliberarea de muţenie îl preamăreşte pe Domnul în cântare pentru eliberarea lui şi a poporului. Culmi cu mult mai înalte de cântare putem atinge noi, căci Dumnezeu prin Isus Cristos la cruce ne-a eliberat nu numai de vrăjmaşi pământeşti, ci de însăşi puterea lui satan. Fiind astfel eliberaţi, avem noi curajul de a-i sluji Domnului "fără frică, în sfinţenie şi dreptate înaintea lui, în toate zilele noastre" (Lc 1, 74-75)?
"Ne-a cercetat Răsăritul din înălţime", adaugă Zaharia. În vremea lui Ezechiel, gloria se depărtase în direcţia Răsăritului. Ce taină minunată: această glorie divină revine pentru a cerceta poporul neputincios şi nenorocit. De data aceasta, ea nu mai revine sub forma unui nor strălucitor, ci sub înfăţişarea umilă a unui copilaş, a unui tânăr, a unui adult, a unui bătrân, a unui bolnav, al unui sărac, al unui Cuvânt din evanghelie, al unei frânturi de pâine euharistică. Avem noi ochi atât de ageri ca să-l recunoaştem în tot atâtea ipostaze?
Astăzi Isus, Biserica, apostolii par slabi, sunt dispreţuiţi şi chiar ucişi de lume. Dumnezeu însă promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când Isus va apărea în gloria sa minunată, va fi rândul celor care acum stăpânesc, dispreţuiesc şi ucid, să se plece înaintea lui (Is 49,7; Fil 2.6-11). Avem acea tărie a sfântului Ioan Botezătorul să credem toate acestea?
Aplicând la noi lectura a doua de astăzi, apostolii, continuându-şi călătoria, au ajuns nu numai până în Pamfilia, dar până la marginile lumii. Unii ucenici, ca Ioan Marcu părăsesc şi se întorc acasă, iar alţii ca Ioan, ca Paul, ca Sila, îşi continuă lucrarea până la moarte. Oare noi nu ne-am întors demult timp acasă şi nu mai vestim lumii spre mântuire, moartea lui Isus fără vină şi învierea lui pentru oameni (cf. Fap 13.30)? Ioan Marcu care părăsise lucrarea s-a convertit. Noi?
Să nu uităm că singurul lucru important pentru sfântul Ioan a fost să fie credincios darului care i-a fost făcut. El ea vocea care obişnuia lumea să audă Cuvântul răsunând; era lampa care obişnuia ochii oamenilor cu lumina Soarelui veşnic; era prietenul Mirelui care obişnuia lumea întreagă să-i fie mireasa lui Cristos. Ioan tresaltă de bucurie, detaşat de toate cele pământeşti, pentru a ne învăţa să trăim cu dorul şi căutarea celor veşnice. El a căutat adevărul, l-a privit în Isus şi nu a voit să vadă altceva, pentru ca şi noi să facem la fel şi să ajungem acolo unde a ajuns el, în împărăţia cerească.
Doamne, ajută-ne şi pe noi! Amin.
Pr. Ioan Lungu
Foto: "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", tabloul de Luca Giordano (Wikipedia)
