Cea de-a 27-a zi din luna florilor, lună închinată preasfintei Fecioare Maria, va rămâne mult timp în memoria a trei comunităţi importante a Diecezei de Iaşi: Bacău "Sf. Nicolae", Bacău-Izvoare "Sf. Francisc de Assisi" şi comunitatea parohială din Prăjeşti, care au avut peste 300 de pelerini la Cacica.

Cu mult entuziasm fiecare dintre aceste trei comunităţi s-a pregătit intens pentru întâlnirea cu Maica Domnului.

Mirosul îmbietor de flori ne-a însoţit pe tot parcursul drumului, cu cele patru autocare, şase microbuze şi alte maşini particulare. Recitarea rugăciunii Rozariului, precum şi cântările adresate sfintei Fecioare Maria, însoţite de invocaţiile la Duhul Sfânt prevesteau deja momentele de har pe care aveam să le trăim. Coborând serpentinele colinelor ce ne conduceau la sanctuarul Măicuţei din Cacica, aşa cum le place băcăuanilor s-o numească pe sfânta Fecioară Maria, au început să cadă din cer mici picături de ploaie, care mai apoi s-au înteţit.

Ajunşi în faţa sanctuarului, părintele Romuald Bulai ne-a primit cu multă căldură şi ne-a condus în faţa icoanei miraculoase a Maicii Domnului în aclamaţiile pelerinilor: "Ave, ave, ave la Cacica!

Pelerinii au avut în intenţiile rugăciunii lor situaţia catedralei din Bucureşti, purtând cu dânşii pancarte cu numele fiecărei parohii, însoţite de însemne distinctive prin care au arătat solidaritatea lor cu toţi credincioşii: "Salvaţi catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti".

Acum, când scriu aceste rânduri văd unele ziare care anunţă deja că s-au sistat lucrările colosului ce avea să înghită catedrala... iar acum terenul care urmează sa fie eliberat de macarale să fie transformat în Parcul "Papa Ioan Paul al II-lea", în memoria marelui demolator al comunismului care a reamintit lumii de renumele României creştine: "Grădina Maicii Domnului". Cât de puternică este sfânta Fecioară!

Programul pelerinilor a început printr-o celebrare penitenţială. Timp de analiză personal-spirituală, însoţită de spovezi şi hotărâri bune prezentate lui Dumnezeu prin mijlocirea preasfintei Fecioare Maria. Rugăciunea Rozariului, recitată într-o formă aparte, a fost doar preludiul marii întâlniri cu Cristos participând la sfânta Liturghie. În cadrul omiliei, pr. Romulad Bulai a arătat cât de importantă, cât de puternică, cât de miloasă şi înţelegătoare este Mama noastră cerească.

După ce l-am primit pe Cristos în sfânta Împărtăşanie, am avut şi forţa de a-l urma pe calea crucii. Am trăit, de altfel, multe din momentele noastre de cădere în păcat; am reînnoit hotărârile noastre sincere de a nu ne mai separa niciodată de el. Asistaţi de prezenţa sfinţitoare a Duhului Sfânt l-am adorat pe Cristos în Euharistie, după care pelerinii prezenţi la sanctuar au primit indulgenţa plenară şi binecuvântarea finală!

Pe chipurile şi sufletele tuturor pelerinilor se putea citi starea de har în care se aflau, iar pe buzele lor erau cuvintele: "Am întâlnit-o pe Mama!".

În drum spre casă am făcut un popas la Mănăstirea Voroneţ, unde am admirat comorile de cultură, artă şi arhitectură specifice secolului al XVII-lea.

Pr. Iacob Stolnicu