La sfârşitul anului şcolar, elevii şi studenţii se pregătesc cu emoţie pentru susţinerea examenelor. Cei care au terminat şcoala, dar nu au încă un serviciu, caută un loc de muncă şi se pregătesc pentru interviurile şi examenele de angajare. Cei care au un serviciu se pregătesc cât mai bine profesional pentru a-şi păstra locul de muncă şi pentru a face faţă periodic examenelor de evaluare a performanţei individuale. Pentru toate acestea ne perfecţionăm permanent, cheltuim multe energii, antrenându-ne mintea şi dezvoltându-ne capacitatea de a rezolva problemele de orice fel din viaţă.
O pregătire specială este aceea pentru viaţa de familie în care fiecare tânăr îşi caută perechea potrivită şi odată găsită îşi întemeiază pas cu pas, prin iubire şi sacrificiu, căminul familial în care un loc important îl ocupă creşterea şi educarea copiilor. În această etapă, ne perfecţionăm mai ales din punct de vedere uman şi putem spune că, din când în când, trebuie să trecem şi peste unele examene ale inimii care, de ce să nu recunoaştem, sunt uneori chiar mai dificile decât cele ale minţii.
Suntem atenţi aşadar la felul în care ne cultivăm mintea şi inima, avem grijă de trupul nostru ca să fie frumos şi sănătos, pentru ca examenele medicale să aibă rezultate cât mai bune, dar de multe ori uităm de partea cea mai importantă a fiinţei noastre care este sufletul. Suntem atât de absorbiţi de realităţile pământeşti încât uităm de cele cereşti. Poate cei mai în vârstă, care nu mai sunt activi profesional şi au depăşit toate etapele vieţii de familie, găsesc răgaz să reflecteze mai profund la examenul cel mai important care urmează: examenul de admitere în viaţa veşnică. Dar tocmai pentru că la mijloc este vorba de o veşnicie, acest examen ar trebui să ne preocupe cu toată seriozitatea pe toţi, mici şi mari căci: "La ce i-ar folosi omului să câştige lumea întreagă dacă îşi va pierde sufletul?"
Cum va fi oare examenul final? Ponderea cea mai mare nu o vor avea performanţele intelectuale şi profesionale, ci cele familiale şi în special cele sufleteşti. Nu ni se va cere nici o fişă de analize medicale, nici măcar un test IQ, dar vom fi întrebaţi despre frumuseţea familiei pe care am format-o - părinţi şi copii sau comunitatea religioasă în cazul vieţii consacrate - şi mai ales despre frumuseţea sufletului nostru. Cu alte cuvinte, ce am făcut pentru a deveni sfinţi?
Pentru pregătirea examenelor vieţii avem nevoie de părinţi, profesori, de experienţa celor mai avansaţi ca noi, de cărţi bune. Pentru pregătirea examenului decisiv al judecăţii noastre, fără îndoială că ajutorul cel mai important vine de la Dumnezeu care ne susţine neîncetat cu harurile Duhului Sfânt. Numai noi să vrem să apelăm cu încredere la mijloacele puse nouă la dispoziţie cu sublimă pedagogie şi infinită iubire de Domnul nostru: sfânta Spovadă şi sfânta Împărtăşanie prin care ne putem însănătoşi sufletele, spălându-le de păcate în sângele preţios al lui Isus Cristos; sfânta Liturghie la care ne hrănim cu Cuvântul Domnului şi cu trupul său preasfânt. Zilnic îi avem la dispoziţie pe preoţii noştri care ne dezleagă de păcate la scaunul de spovadă, ne proclamă şi ne explică cuvintele Sfintei Scripturi, îl aduc pe altarele bisericilor noastre pe Isus Cristos, mântuitorul sufletelor noastre. Ca însoţitori şi modele de urmat în pregătirea noastră îi avem pe sfinţi.
Pentru a fi primiţi în cer ne trebuie o inimă curată, rugăciune, cultivarea virtuţilor, păzirea poruncilor, îndeplinirea datoriilor zilnice şi mai presus de toate, o iubire generoasă faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Pentru aceasta să alergăm sub ocrotirea sfintei Fecioare Maria, care după o viaţă petrecută în ascultarea şi împlinirea voinţei Tatălui ceresc, a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul la cer, de unde veghează cu iubire la salvarea sufletelor noastre, fiind mijlocitoare puternică în trecerea cu bine a examenelor acestei vieţi şi mai ales a ultimului şi celui mai important din clipa morţii noastre.
Ciprian Nesimuca
