Pelerinajul tradiţional al studenţilor catolici din Iaşi la Sighetu Marmaţiei
În perioada 28-30 aprilie 2023, a avut loc pelerinajul tradiţional al Asociaţiei Studenţilor Catolici din Iaşi la Sighetu Marmaţiei, având ca scop principal amintirea şi onorarea victimelor regimului comunist, precum şi rugăciunea către sfinţii şi fericiţii care au luptat "lupta cea bună", persecutaţi fiind de acelaşi regim.
Răsăritul dimineţii de 28 aprilie ne-a surprins îndreptându-ne spre catedrală şi dând deşteptarea oraşului cu zgomotul trolerelor noastre, împrăştiind raze de entuziasm şi energie, înainte ca soarele să şi le împrăştie pe ale sale.
Pelerinajul nu putea începe mai bine decât cu Sfânta Liturghie, celebrată în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", în care 31 de persoane au reuşit să umple capacitatea bisericii cu volumul inimilor lor care se expanda la fiecare bătaie.
Însuşi drumul spre Maramureş poate fi încadrat în lista obiectivelor care ne-au îmbogăţit privirea. Imaginile dealurilor şi ale munţilor ţintind spre cer ne-au pregătit subtil pentru o ascensiune viitoare a cugetelor noastre, ne-au oferit un model de frumuseţe pură şi armonioasă spre care să tindem.
Primul obiectiv a fost reprezentat de ruinele a ceea ce a însemnat cândva Catedrala romano-catolică "Sfânta Maria" din Baia. Începându-şi activitatea în secolul XV şi terminând-o în secolul XVIII, biserica este un martor viu al activităţii catolice, iar imaginea arhaică a zidurilor de cărămidă reprezintă o lecţie tridimensională a importanţei construirii unei temelii stabile: temelia trebuie să rămână! Astfel, am simţit că biserica a încercat să ne îndemne ca indiferent de ispitele prezente şi viitoare, de încercările de vandalizare a sufletelor, de trecerea timpului, temelia trebuie să rămână!
Următorul punct de pe listă a fost Bazilica "Adormirea Maicii Domnului" din Cacica, un loc liniştit care materializează ceea ce reprezintă imaginea mariană, şi anume, pace, rugăciune şi stabilitate. Am putea face o paralelă chiar cu prima scenă din Evanghelie care ne vorbeşte de Sfânta Fecioară, şi anume, cea a Bunei Vestiri. Acolo, într-o cameră retrasă a început înfăptuirea planului glorios de mântuire, iar la Cacica, în această biserică de dimensiuni relativ modeste, Mama noastră cerească ne dă curaj să îmbrăţişăm gândul lui Dumnezeu pentru noi şi ne spune că niciun "da" spus lui nu este mic.
Mai departe, Mănăstirea Bârsana a fost denumită în unanimitate un colţişor de cer, o rază de sacralitate într-o lume contaminată de profan. Fiind construită integral din lemn, această capodoperă maramureşeană este expresia palpabilă a sufletului înălţat în rugăciune.
Astfel, prima zi s-a încheiat după ce am ajuns la Centrul de Spiritualitate "Bunavestire" al Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului, locul unde ne-am cazat. Deşi eram obosiţi de pe drumul lung, am mai găsit câteva rezerve de energie pentru a petrece un timp frumos împreună, socializând, jucând jocuri şi eliberând hormonii fericirii în urma râsului contagios.
Cea de-a doua zi a început în forţă cu vizita Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Acesta, de fapt, a fost axul central în jurul căruia a pivotat călătoria noastră. Este greu de imaginat acum, într-un secol al României libere, cum în inima acestui oraş, în perioada comunismului, dreptatea şi empatia au fost stinse fără milă în fumul unor ideologii care anulează umanitatea.
Încă de la începutul vizitei am fost răscoliţi de prezentarea doamnei muzeograf, Andrea Dobeş, care ne-a vrăjit pur şi simplu prin relatările despre ce a însemnat viaţa închisorii din Sighet. Deşi construită în 1897, aceasta a devenit unealtă a comunismului începând cu anul 1948, aici fiind închisă elita ţării, simbolurile politice predecesoare acestui regim, precum şi episcopii şi preoţii romano şi greco-catolici, adică figurile religioase care nu au vrut să se conformeze unui creştinism naţionalist, nesupus Sfântului Scaun. Am reuşit să parcurgem împreună întinderea închisorii, înfiorându-ne la vederea celulelor şi având în gând mărturiile supravieţuitorilor închisorii. Aceştia spuneau că cele mai cumplite tratamente pe care au trebuit să le îndure au fost frigul, foamea şi izolarea.
Următoarele obiective de pe lista noastră au fost cimitirul oraşului, Cimitirul Vesel şi Cimitirul Săracilor. În cimitirul din Sighet a fost înmormântat Fericitul Anton Durcovici, episcop martir, care a mărturisit cu puţin timp înainte de finalul vieţii sale: "Mor de foame şi de sete". Deşi nu se ştie locul exact unde acesta a fost înmormântat, noi am înălţat o rugăciune către el, fiind profund mişcaţi de proximitatea unui loc atât de nobil.
În continuare, Cimitirul Vesel a oferit o nouă perspectivă asupra morţii şi a tratat-o într-un mod specific românesc, şi anume, făcând haz de necaz. El reprezintă un loc al privirii senine şi al împăcării omului cu soarta sa.
Cimitirul Săracilor a reprezentat un loc al fiorilor reci pentru că aici au fost îngropate victimele închisorii, iar cum comuniştii au şters urmele crimelor înfăptuite, nu se cunoaşte cu exactitate timpul, locul sau numele celor lăsaţi să moară, astfel încât orice pas pe care l-am făcut în interiorul acestuia a fost unul făcut pe un pământ udat cu sânge nevinovat.
Mănăstirea Săpânţa-Peri a fost ultimul obiectiv al zilei. Având 78 de metri, este cea mai înaltă mănăstire din lemn şi este locul unde s-au tradus pentru prima oară în limba română "Psaltirea", "Evanghelia", "Legenda duminicii", "Codicele Voroţean" şi "Faptele Apostolilor".
Ultima zi ne-a oferit darul de a ajunge la mormântul celebrului Nicolae Steinhardt şi la Mănăstirea "Sfânta Ana" din Rohia. Acest mormânt ne-a impresionat prin simplitatea lui, făcându-ne să ne întrebăm cum pentru o personalitate atât de importantă sunt de ajuns trei flori simple pe un mormânt de piatră, învăţându-ne o lecţie despre îngenuncherea sinelui.
Camil Petrescu susţine că "omul poate fi fericit pentru că nu are imaginaţie". Prin acest pelerinaj, noi am vrut să îndepărtăm această acuzaţie şi să ne aplecăm sufletele asupra victimelor regimului comunist, mulţumindu-le pentru curajul lor. Îl rugăm pe Păstorul cel Bun să ne ajute şi pe noi să aparţinem staulului lui şi să reverse în noi forţa de a-i fi mereu fideli.
În concluzie, dorim să le mulţumim tuturor celor care au dat din coate pentru ca acest pelerinaj să fie unul înălţător şi bogat în trăiri profunde. Mulţumim părintelui Eduard Cristian David, capelan universitar, părintelui Fabian Doboş, fost capelan universitar, şi preşedintei asociaţiei, Lucia-Raluca Comoraşu. Un gând special de recunoştinţă şi de rugăciune pentru toţi binefăcătorii noştri, Domnul să-i răsplătească pentru generozitate şi pentru susţinerea pe care o arată faţă de tineri.
Bianca Maria Munteanu
