S-a dat startul înscrierilor pentru Pelerinajul de încredere de la Berlin, din perioada 28 decembrie 2011 - 1 ianuarie 2012.

Este un pelerinaj organizat de fraţii călugări din Taizé (Franţa), pentru tinerii cu vârste cuprinse între 17-35 ani din Europa şi nu numai.

Acest pelerinaj poartă atributul "de încredere" pentru că tinerii care ajung acolo se lasă purtaţi de încrederea în Providenţa lui Dumnezeu, necunoscând locul exact în care vor fi cazaţi, relaţiile care se pot crea cu ceilalţi tineri de alte naţiuni şi limbi, dar şi pentru faptul că gazdele au încredere în aceşti tineri pe care îi găzduiesc şi despre care nu cunosc mare lucru. Acest sentiment nu poate fi explicat foarte bine în cuvinte, el trebuie trăit!

Într-un cuvânt foarte tineresc, acest pelerinaj poate fi numit o "aventură" într-o lume nouă, necunoscută în care putem să-l întâlnim pe Domnul prin intermediul persoanelor pe care le vom cunoaşte, a rugăciunilor "taizé" la care vom participa, a momentelor de comuniune pe care le vom avea, precum şi a workshop-urilor pregătite pentru tineri.

În plus, acest pelerinaj este o oportunitate foarte frumoasă de a petrece revelionul în diversitate: de naţiuni, limbi, obiceiuri, dansuri, cântece, avându-l în mijloc pe cel mai bun prieten al nostru: Isus.

Data limită de înscriere este 15 noiembrie 2011. Preţul nu este încă sigur, dar nu va depăşi 200 euro.

Înscrierile se pot face la Cristina Budău (la telefoanele 0745/002545 şi 0768/040295 sau direct pe email: [email protected])

Cristina Budău