Următoarea întâlnire europeană de tineret va avea loc în oraşul Basel (Elveţia), între 28 decembrie 2017 şi 1 ianuarie 2018. Va fi o nouă etapă a "Pelerinajului de încredere pe Pământ" început de fratele Roger la sfârşitul anilor 1970.

Din 1978, Comunitatea din Taizé organizează, în fiecare an, o întâlnire europeană pentru tineri intitulată "Pelerinaj de încredere pe Pământ". Acest pelerinaj oferă participanţilor posibilitatea de a împărtăşi credinţa cu cei de vârsta lor de diferite confesiuni, de a cunoaşte realitatea comunităţilor creştine din ţara gazdă, de a se ruga în linişte cu ajutorul cântărilor specifice Comunităţii din Taizé, de a experimenta ospitalitatea familiilor care îşi deschid casele şi de a participa la diferite ateliere şi evenimente.

Basel este un oraş la confluenţa Elveţiei cu Germania şi Franţa. Aici va avea loc a 40-a întâlnire europeană de tineret organizată de Comunitatea din Taizé.

Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului al Diecezei de Iaşi organizează un grup care să participe la acest eveniment devenit tradiţional.

Program

  • 26 decembrie 2017: Plecare din Iaşi (aprox. ora 5.00), cazare în stil Taizé (izopren şi sac de dormit) la Ebenfurth (40 de km de Viena).

  • 27 decembrie 2017: Sfânta Liturghie, mic dejun, vizitarea oraşului Viena. Seara plecare spre Basel.

  • 28 decembrie 2017: Sosire la Basel, cazare oferită de organizatori, cina şi rugăciunea de seară la halele expoziţionale St. Jakobshalle sau St. Jakob-Arena.

  • 29-31 decembrie 2017: Rugăciunea de dimineaţă în biserica gazdă, apoi discuţii în grupuri mici şi descoperirea comunităţii locale; rugăciune de prânz în diferite biserici; prânz la pachet; după-amiază în diferite locuri din oraş: ateliere pe teme de implicare socială, credinţă şi viaţă interioară, creaţie artistică; cina şi rugăciunea de seară la halele expoziţionale St. Jakobshalle sau St. Jakob-Arena.

  • 31 decembrie 2017: întâlniri pe ţări. În seara de 31 decembrie, va avea loc o rugăciune de veghe pentru pace în fiecare biserică gazdă, urmată de o "sărbătoare a popoarelor".

  • 1 ianuarie 2018: Participarea la slujba de dimineaţă în bisericile gazdă locale, prânzul cu familiile gazdă, plecare. Cazare în stil Taizé (izopren şi sac de dormit) la Bregenz (Austria).

  • 2 ianuarie 2018: Sfânta Liturghie, mic dejun, vizitarea oraşului Salzburg, seara cazare în stil Taizé (izopren şi sac de dormit) la Bad Deutsch-Altenburg (Austria), localitatea natală a Fericitului Anton Durcovici.

  • 3 ianuarie 2018: Plecare de la Bad Deutsch-Altenburg, sosire în Iaşi noaptea târziu.

"Pelerinajul de încredere pe Pământ" se evidenţiază prin simplitatea sa. Tinerii vor fi găzduiţi în familii din Elveţia, Franţa sau Germania. Cu toate acestea trebuie să aducă cu ei izopren şi sac de dormit. Pe drumul spre Basel şi pe traseul de întoarcere acasă cazările vor fi în săli parohiale, în stil Taizé (izopren şi sac de dormit).

Acest pelerinaj este destinat tinerilor cu vârsta între 16 şi 35 de ani.

Costul este de 500 de lei + 110 euro. Costurile includ taxa de participare (45 de euro), transport, taxe de drum, cazări pe traseu. Costurile nu includ mesele pe traseu, asigurare de călătorie, alte deplasări în afara programului.

Înscrierea se face prin completarea, până la 26 noiembrie 2017, a formularului de aici. Înscrierea va fi luată în considerare numai în urma achitării avansului de 500 de lei până la 30 noiembrie 2017. Avansul nu va fi restituit în cazul unei eventuale retrageri ulterioare.

Alte detalii şi informaţii pot fi obţinute de la pr. Felix Roca (tel. 0741/501481, e-mail: [email protected]) sau pr. Daniel Iacobuţ (tel. 0767/352215, e-mail: [email protected])

Pr. Felix Roca