|
| © Agenţia SIR |
Sfântul Paul, evreu din Tars şi cetăţean roman, a trecut de la statutul de persecutor al creştinilor la cel de apostol al neamurilor după "convertirea" sa la Damasc. Călătoriile sale, comunităţile pe care le-a fondat şi martiriul său la Roma îl fac o figură centrală în creştinism, sărbătorit pe 29 iunie.
Astăzi, ca în fiecare an, Roma îi celebrează pe sfinţii Petru şi Paul, sfinţii săi patroni. Şi o face printr-o sărbătoare care împleteşte liturgia, tradiţia şi identitatea civică. Conform tradiţiei, Petru şi Paul au fost martirizaţi în aceeaşi zi, în anul 67, în Cetatea Eternă, leagănul creştinismului. Au ajuns aici pe căi diferite. Pentru Paul, omul din Tars, Roma a fost punctul culminant al unei vieţi marcate de călătorii, conflicte, convertiri bruşte şi o misiune care avea să schimbe istoria creştinismului.
Născut în Tars, în Turcia de astăzi, într-o familie evreiască din diaspora, Saul era cetăţean roman, vorbea greacă şi latină şi cunoştea Legea datorită instruirii primite la Ierusalim de la Gamaliel. Fiu al unui ţesător de corturi, a învăţat o meserie pe care nu o va abandona niciodată: chiar şi în timpul călătoriilor sale misionare, a continuat să lucreze, pentru a nu fi o povară financiară pentru comunităţile pe care le vizita. O alegere pe care astăzi am numi-o "pastorală", dar care la acea vreme reprezenta un gest de credibilitate.
Punctul de cotitură în viaţa lui a venit la Damasc, dar înainte de asta a fost un oponent al primilor creştini. Omul care a asistat la uciderea cu pietre a primului martir Ştefan. Faptele Apostolilor spun că a intrat în case, a arestat bărbaţi şi femei, convins că apăra curăţia credinţei părinţilor săi. Determinarea sa, combinată cu un caracter puternic şi direct, l-au făcut o figură de temut: nu întâmplător discipolii săi, în primii ani, s-au străduit să aibă încredere în el.
La Damasc "schimbarea" vieţii în timp ce duce o misiune împotriva creştinilor. O lumină îl "doboară" la pământ când aude o voce care îi strigă numele. Saul îşi pierde vederea, este dus în oraş, iar un creştin pe nume Anania - avertizat într-o viziune, dar foarte ezitant - îi redă vederea. Este începutul unei noi vieţi: Saul devine Paul. Un nume care nu provine dintr-un ritual sau dintr-un simbol, ci dintr-o simplă asonanţă cu "Saul", aşa cum era obiceiul evreilor din diaspora care purtau un al doilea nume latin latin.
La Ierusalim, îi întâlneşte pe Petru şi pe ceilalţi apostoli. După o neîncredere iniţială, este primit cu braţele deschise de grup. Din Antiohia, porneşte în trei călătorii misionare majore care îl vor duce în Asia Mică, Macedonia şi Grecia. Întemeiază comunităţi, scrie scrisori şi se confruntă cu tensiuni interne şi opoziţie externă.
Scrisorile sale - dintre care şapte sunt recunoscute în unanimitate ca autentice - reprezintă prima reflecţie coerentă asupra credinţei creştine. Nu sunt tratate teologice, ci texte ocazionale, scrise pentru a aborda problemele concrete ale diferitelor comunităţi. De asemenea, datorită acestui stil direct, Paul devine cea mai cunoscută figură a primei generaţii creştine.
Un alt aspect puţin cunoscut priveşte relaţia sa cu femeile: Paul a colaborat cu numeroase figuri feminine, precum Lidia, Priscila, Febe şi Iunia, pe care le numeşte "colaboratoare" şi chiar "apostole". Acest fapt contrazice imaginea stereotipă a lui Paul ca fiind rigid şi distant de lumea femeilor.
Întoarcerea la Ierusalim marchează începutul dificultăţilor. Paul este acuzat că a trădat Legea şi a introdus un păgân în templu. Arestat, îşi invocă drepturile de cetăţean roman şi cere să fie judecat de împărat. Astfel începe călătoria spre Roma, marcată de naufragii şi opriri forţate.
Tocmai în timpul naufragiului din Malta s-a născut una dintre cele mai curioase devoţiuni populare: conform Faptelor Apostolilor, un şarpe l-a muşcat fără să-i facă rău. Din aceasta, în multe regiuni mediteraneene, Paul este invocat ca protector împotriva muşcăturilor de şarpe şi a pericolelor naturii.
Etapa finală a vieţii sale a avut loc la Roma. Paul a intrat în contact cu comunitatea creştină locală, a predicat, a întâlnit oameni şi a continuat să scrie. Achitat pentru prima dată, a fost arestat din nou sub Nero. Condamnat la moarte, a fost decapitat pe Via Ostiense. Petru, cam în aceeaşi perioadă, a fost răstignit pe Colina Vaticanului.
Bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor" şi bazilica "Sfântul Petru" aveau să fie construite peste mormintele lor. Sărbătoarea din 29 iunie, deja documentată în secolul al IV-lea, includea două procesiuni: una către "Sfântul Petru", cealaltă către "Sfântul Paul". O modalitate de a ne aminti că Biserica Romei este fondată pe doi martori...
Raffaele Iaria
(După Agenţia SIR, 29 iunie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
