Părintele Morocutti (exorcist): "Halloween - Fenomen cultural ambiguu în slujba răului"
de Giovanna Pasqualin Traversa
Ca în fiecare an, se întoarce punctual Halloween şi în timp ce multe magazine se împodobesc cu bostani, în vitrinele patiseriilor apar dulciuri în formă de bostan, mici morminte, vrăjitoare şi schelete care se leagănă, restaurantele şi localurile oferă cine şi serate cu această temă. Numai un formidabil fenomen comercial - conform Confesercenti sunt peste 17 milioane italienii implicaţi într-un business care ajunge la 260 de milioane de euro - sau în spatele nopţii bostanilor şi a vrăjitoarelor se ascunde altceva? L-am întrebat pe părintele Paolo Morocutti, profesor de psihologie generală şi de teologie la Universitatea Catolică "Sacro Cuore" şi exorcist al diecezei suburbane de Palestrina, care spune mai întâi: "Orice model cultural provine dintr-o concretă realitate antropologică şi are aplicaţie în viaţa indivizilor determinând stiluri de viaţă şi comportament. Un model cultural care glorifică moartea şi urâţenia nu poate decât să fie nociv pentru că sufletul uman este prin natura sa dedicat frumuseţii".
- Dar această vocaţie la frumos este exclusiv prerogativă a gândirii creştine?
Nu, face parte din totdeauna din patrimoniul gândirii antropologice universale. De la cultura clasică la existenţialismul lui Jean-Paul Sartre până la gândirea filozofului evreu Levinas - pentru a cita câţiva mari filozofi din secolul al XX-lea - găsim subînţeleasă această nevoie constitutivă de frumuseţe. Şi dacă frumosul foloseşte sufletului uman, ceea ce este întunecat îl abate de la vocaţia sa. Halloween este un imn adus macabrului şi desacralizării sensului vieţii.
- Care este eroarea care se face în înţelegerea acestui fenomen?
Aceea de a contrapune realitatea culturală celei spirituale; şi este o eroare foarte gravă pentru că sunt două feţe ale aceleiaşi medalii. Pentru a conduce lucrarea sa de seducător al conştiinţelor, cel rău trebuie să găsească un spaţiu antropologic prin care să acţioneze asupra omului şi asupra comportamentelor sale. Pentru el calea cea mai bună este să acţioneze asupra modelelor culturale, făcând să pară bun ceea ce nu este bun şi făcând să pară rău ceea ce în realitate este bun. Fenomenul "Halloween" nu trebuie să fie un pretext pentru a contrapune cultura şi credinţa, ci mai degrabă trebuie să ajute la restabilirea dialogului necesar credinţă-cultură pentru a face lumină asupra a ceea ce este cu adevărat util pentru dezvoltarea unui umanism integral şi a combate această cultură bolnavă. Trebuie vegheat cu seriozitate asupra modelelor culturale pentru ca să fie pentru om şi nu împotriva lui.
- Aşadar, în concret, ce este de făcut?
În mod specific, creştinii şi Biserica trebuie să se pună în ascultare serioasă mai ales a celor care sunt chemaţi de Biserica însăşi, cu un mandat şi o pregătire specifică, să aprofundeze şi să interpreteze aceste fenomene. Mă refer la preoţii exorcişti care au primit de la episcopii lor acest mandat. Asociaţia Internaţională a Exorciştilor de care aparţin a intervenit de mai multe ori în aceşti ultimi ani pentru a explica faptul că de acest fenomen este legată o adevărată mişcare ezoterică şi anticreştină. Trebuie făcute diferenţele corespunzătoare. Una este adolescentul care în mod inconştient acceptă un model cultural greşit care vehiculează mesaje subliminale incompatibile cu credinţa creştină; alta sunt organizaţiile ezoterice sau chiar legate de cultul satanei care în aceste zile realizează tot soiul de blasfemii şi profanări. Evident, în ambele cazuri trebuie intervenit cu hotărâre, dar este clar că e vorba de situaţii diferite, deşi sunt legate între ele de firul subţire pe care cel rău îl ţese neobosit pentru a vehicula mesaje greşite şi contrare credinţei creştine.
- Pare că unele parohii pun la dispoziţie propriile localuri: ce părere aveţi?
Consider asta iraţional, de neînţeles şi profund greşit. Este vorba de o sărbătoare care în realitate nu e sărbătoare şi nu are niciun mesaj neutru sau nevătămător. Solemnitatea Tuturor Sfinţilor a fost aproape complet înlocuită de această nouă festivitate a macabrului şi ceea ce e mai trist este a vedea cum unele din comunităţile noastre creştine acceptă această degradare culturală şi spirituală. Fiind creştini suntem chemaţi să vestim frumosul şi bunul vieţii care pentru noi s-a făcut pe deplin vizibil în Isus din Nazaret, nu să deschidem porţile pentru cultura şi pentru exaltarea macabrului şi a morţii.
- Cum se poate înţelege dacă o cultură este în slujba răului?
Pentru a putea emite o evaluare pozitivă şi echilibrată asupra acestui fenomen trebuie să ştim să-l interpretăm şi pentru a face asta trebuie să-i ascultăm pe aceia care au instrumentele pentru a face asta. Încă o dată aş vrea să mă întorc asupra importanţei rolului pedagogic şi educativ al exorciştilor care sunt de acord în a afirma că acest fenomen este strâns legat cu lumea ocultului şi a adorării satanei. Datele furnizate de Ministerul de Interne cu privire la prezenţa de secte de inspiraţie satanică în ţara noastră sunt impresionante. Apoi, culmea acestui fenomen legat de cultul satanei este profanarea speciilor euharistice care are în noapte de Toţi Sfinţii, un adevărat apogeu ritual. Orice exorcist ştie bine din experienţă că aceasta este noaptea profanării. În afară de asta, nu numai noaptea de Toţi Sfinţii, ci întreaga perioadă care o precedă constituie un timp privilegiat în care mulţi tineri intră în relaţie cu lumea ocultului prin masivă propagandă mediatică, mai ales în reţea. Un aşa "bombardament" încât nu mai sunt în măsură să discearnă ceea ce este numai de prost gust de ceea ce poate să fie cu adevărat periculos. De altfel, este tipic diabolic a minimaliza, a declasa şi a ridiculiza fenomenul indicându-l ca nevătămător când în schimb nu este deloc aşa. Toate acestea cheamă comunitatea creştină la înfruntarea unei serioase alarme educative, a unei adevărate bătălii, şi arma principală este evanghelizarea conştiinţelor pentru a restabili, mai ales în tineri, un umanism creştin dedicat culturii frumosului şi adevăratului.
(După Agenţia SIR, 30 octombrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu