Interviu luat părintelui François Dermine, preşedinte naţional al GRIS
Odinioară exorcismele erau mai imediate în timp ce astăzi cer mai mult timp pentru a fi eficace. Conform părintelui François Dermine, preşedinte naţional al Grupului de Cercetare şi Informare Religioasă (GRIS), o explicaţie poate fi găsită în slăbirea credinţei în interiorul Bisericii.
Italian, dar de origine canadiană, părintele Dermine, prior al conventului Sfântul Dominic din Bologna şi profesor de teologie morală, a fost unul din profesorii de la cursul de exorcism care s-a desfăşurat la Ateneul Pontifical "Regina Apostolorum" din Roma, de la 28 martie până la 1 aprilie 2011.
În acest interviu acordat agenţiei Zenit el afirmă că astăzi despre diavol, cât priveşte problemele teologice, nu se ştie mai mult faţă de trecut, dar că a devenit mai uşor de deosebit patologiile de cazurile de posesie din partea celui rău. O problemă care cheamă în discuţie discernământul exorcistului, care în afară de a recurge la rugăciune trebuie să se folosească şi de consultanţele psihiatrilor.
Pentru ce un curs despre exorcism?
Părintele Dermine: Pentru că este un curs care foloseşte pentru a face cunoscută mai bine această slujire preoţilor dar şi domeniului medical şi psihologic. Destinatarii nu sunt în mod necesar viitori exorcişti şi pentru că nu e suficient un curs pentru a deveni exorcişti, ci trebuie primit un mandat explicit al episcopului. E vorba de a contribui la readucerea la iveală a unei slujiri care adesea a fost neglijată în Italia şi în lume, deci am voit să facem cunoscute necesitatea şi actualitatea acestui tip de curs.
Aceasta este a şasea ediţie a cursului. Mulţi din preoţii care participă la el au apoi ocazia de a aprofunda materia sau rămâne un ceva numai la nivel de cunoaştere?
Părintele Dermine: Trebuie recunoscut, rămâne mai mult la un nivel teoretic decât practic. După aceea, persoanele care obţin permisiunea episcopului sau fac cerere sunt sfătuite să se apropie de un exorcist cu experienţă pentru a putea fi instruiţi cu privire la exercitarea concretă a slujirii.
Astăzi se ştie mai mult despre diavol decât se ştia în evul mediu?
Părintele Dermine: Dintr-un punct de vedere teologic nu e că se ştie mai mult astăzi decât se ştia deja în evul mediu. Mari învăţători ai Bisericii, ca sfântul Toma, sfântul Bonaventura, sfântul Augustin şi chiar atâţia alţi sfinţi, au vorbit despre diavol în mod mai aprofundat şi chiar şi speculativ, filozofic, precum şi teologic. În schimb, putem şti mai mult cu privire la anumite boli care în trecut puteau să fie considerate manifestări ale acţiunii diabolice, dar care sunt întocmai numai nişte boli. De exemplu, în trecut epilepsia era considerată cu uşurinţă o formă de posesie diabolică şi în schimb e vorba de o boală care trebuie îngrijită.
Şi cum se deosebeşte un caz de posesie, infestare sau manifestare diabolică de o boală?
Părintele Dermine: Aceasta este, după părerea mea, una din principalele dificultăţi ale exorcistului, care este chemat să facă un discernământ care constituie partea centrală a slujiri exorciste. Pentru că există persoane care cred că sunt în voia diavolului şi că sunt persecutate prin vexaţii, obsesii şi lucruri de felul acesta. Deci trebuie să înţelegem dacă avem sau nu de-a face cu persoane care suferă de halucinaţii sau lucruri de felul acesta. Acolo trebuie vorbit cu ele şi exorcistul poate să recurgă şi la medici, la psihiatri. De exemplu, atunci când eram exorcist în dieceza mea, în echipa mea erau trei preoţi - inclusiv eu - şi doi psihiatri pe care îi interpelam în cazurile îndoielnice. Discernământul nu este întotdeauna imediat. Vorbind cu persoanele sau despre persoane, ne dăm seama aproape imediat dacă există vreo reacţie, nu în mod necesar acele reacţii spectaculoase pe care ni le-am putea imagina în cazul posesiilor, ci reacţii deosebite cum ar fi alternanţele de cald şi de frig, un început de leşin sau râgâitul şi lucruri de acest fel. Discernământul se face şi cu rugăciunea. Este necesar să amintim că exorcismul este o lucrare supranaturală care are ca personaj principal pe Dumnezeu.
Isus însuşi a făcut exorcisme.
Părintele Dermine: De altfel, Ioan Paul al II-lea spunea că una din principalele slujiri ale lui Isus a fost aceea a exorcismului. Deci a făcut multe exorcisme şi chiar foarte multe. Şi în Biblie şi în Evanghelii nu întotdeauna este clară distincţia dintre o vindecare şi o eliberare. Într-unul din texte se spune că o persoană era bolnavă şi apoi când intervine Isus se spune că a fost eliberată, şi viceversa.
Exorcismul este asociat de obicei aproape exclusiv de posesie, dar trebuie să ne amintim că exorcistul de multe ori nu are de-a face cu posedaţi, ci cu persoane care pot să fie victime ale diferitelor forme de persecuţii diabolice. Infestări ale caselor unde se aud zgomote, dulapuri care se pot muta sau despica.
Apoi pot să existe cazurile de posesie - de exemplu atunci când persoanele aud voci înlăuntrul lor - care se manifestă atunci când se face spiritism. Desigur trebuie să ne convingem că nu e vorba de un caz de schizofrenie. De multe ori reacţiile nu implică fenomene extraordinare.
Apoi eliberarea poate avea loc şi printr-un drum spiritual: persoana trebuie să-şi schimbe viaţa, să frecventeze sacramentele, etc.
Persoana care obţine permisiunea de la episcop pentru a exercita această slujire trebuie să aibă calităţi deosebite?
Părintele Dermine: În dreptul despre exorcism se vorbeşte şi de calităţi morale, spirituale şi într-un anumit sens culturale. Trebuie cunoscut de exemplu un minim de psihologie.
Care sunt lucrurile periculoase pentru o persoană normală?
Părintele Dermine: O bună parte din persoanele care se adresează exorcistului fac asta ca urmare a unei practicări directe, voluntare a ocultismului, a diferitelor forme de magie, spiritism etc.
Însă aceste lucruri se pot întâmpla fără ca să existe nici o compromitere din partea subiectului cu ocultul, şi aceste persoane pot să fie victime de rele care le sunt făcute. Şi aici intrăm în ceva foarte misterios care este farmecul. Atunci când am început slujirea mea de exorcist era un pic perplex cu privire la această realitate, însă a trebuit să-mi schimb părerea.
Care este cea mai bună protecţie în aceste cazuri?
Părintele Dermine: Viaţa creştină şi de rugăciune. Însă nu există, spunem, protecţii absolute. Există de exemplu şi sfinţi, mă gândesc de exemplu la sfântul Ioan Calabria, la sfânta Gemma Galgani, care, deşi pentru scurt timp, au fost chinuiţi teribil de diavol.
Este suficient un singur exorcism pentru a elibera de posesia diabolică?
Părintele Dermine: Aici atingem o tastă foarte delicată, în sensul că am auzit relatări ale exorciştilor din urmă cu patruzeci sau cincizeci de ani, conform cărora pe atunci era suficient un singur exorcism pentru a elibera o persoană. Astăzi pot să dureze luni şi chiar ani. Şi trebuie reflectat de ce este aşa. Unii ar putea crede că asta se întâmplă pentru că trăim într-o societate care s-a îndepărtat de Dumnezeu şi într-un anumit sens este apostată. Eu aici vă indic o opinie cu totul personală: exorcistul nu recită o rugăciune personală, ci se roagă în numele Bisericii, şi dacă credinţa slăbeşte în interiorul Bisericii, se poate întâmpla ca acest lucru să contribuie la diminuarea eficacităţii exorcismului însuşi.
Ce raport este între formulele de exorcism şi credinţă?
Părintele Dermine: Formulele fără credinţă nu au nici o valoare. Dar, după părerea mea, nu numai credinţa exorcistului intervine, ci credinţa Bisericii. Aici atunci când vorbesc despre Biserică nu mă refer la Biserica instituţională care întotdeauna a crezut şi a învăţat realitatea diavolului şi posibilitatea concretă de a îndura persecuţii din partea lui. Eu vorbesc despre oamenii din Biserică. Nu toţi preoţii şi nici chiar unii episcopi nu cred cu adevărat în aceste lucruri. Înţeleg că este un discurs foarte delicat...
Nu Biserica glorioasă, ci Biserica luptătoare?
Părintele Dermine: Biserica aici pe pământ care poate să fie şi ispită de secularizare, raţionalism... credinţa despre existenţa diavolului riscă să slăbească.
Iconografia catolică sau lipsa ei are vreo influenţă?
Părintele Dermine: Nu, dacă societatea se secularizează sau chiar renegă propria credinţă este clar că lasă mai mult spaţiu diavolului care este duşman al întrupării.
Cel care exercită exorcismul în slujirea sa sacerdotală trebuie să aibă multă experienţă?
Părintele Dermine: Nu terminăm niciodată să învăţăm şi experienţa se îmbogăţeşte mereu şi este în mod absolut fundamental. Problema exorcismelor actuale este că au devenit aşa fără a urma învăţăturile vreunui maestru. Eu am avut experienţă practică foarte puţină şi într-un anumit sens a trebuit să mă descurc comiţând şi vreo eroare. Experienţa o dobândim puţin câte puţin, idealul ar fi să avem maeştri în acest domeniu.
Nu întotdeauna găsim explicaţii pentru toate, însă trebuie să credem că Dumnezeu este prezent, că Dumnezeu acţionează, că suntem de partea învingătorului şi că diavolul încearcă să-l deranjeze pe om, să-l îndepărteze pe Dumnezeu sau chiar să-l distrugă; şi că Dumnezeu oferă Bisericii mijloacele pentru a-l combate în mod victorios pe diavol.
(După Zenit, 1 aprilie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
