© Vatican Media

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Wilkommen şi bienvenus!

Transmit salutările mele comandantului, ofiţerilor şi tuturor membrilor Gărzii Elveţiene Pontificale şi sunt încântat să urez bun venit familiilor care au venit pentru ceremonia de depunere a jurământului. De asemenea, salut cu recunoştinţă autorităţile civile şi militare prezente.

Această zi este o ocazie de a-mi exprima recunoştinţa faţă de naţiunea elveţiană, din care provin tinerii recruţi care se pun cu bucurie în slujba papei. Ei sunt o sursă de mândrie pentru ţara voastră şi aduc Vaticanului valorile culturale şi spirituale în care au fost crescuţi.

Această întâlnire tradiţională este un moment potrivit pentru a-mi exprima profunda recunoştinţă pentru serviciul Gărzilor, serviciu umil şi discret pe care îl îndepliniţi zi şi noapte. De asemenea, doresc să mulţumesc familiilor voastre care v-au însoţit pe paşii care v-au adus până aici. Acum, bucuriile şi încercările pe care le trăiţi împreună, precum şi puterea prieteniilor pe care le legaţi, vă modelează sufletele în simţul onoarei şi datoriei exprimate prin dăruirea vieţii voastre în slujba şi protecţia succesorului lui Petru.

Dragi gărzi, vă îndepliniţi misiunea la porţile Statului Vatican, precum şi în Palatul Apostolic şi în Bazilicile Majore. Aceste locuri, bogate în istorie şi credinţă, vă induc la reflecţie şi la rugăciune. Într-adevăr, stând la postul vostru de gardă, vă puteţi minuna de frumuseţea care se dezvăluie sub ochii voştri. Această frumuseţe vine de la Dumnezeu şi conduce la Dumnezeu, Tatăl Frumuseţii şi al Bunătăţii. Misiunea voastră, care este în primul rând militară, este totuşi inseparabilă de vocaţia la sfinţenie a fiecărei persoane botezate.

Sunt, aşadar, convins că decizia voastră de a dedica nişte ani din viaţa voastră în slujba papei şi a Sfântului Scaun face parte dintr-un parcurs personal de credinţă. Mai mult decât soldaţi, sunteţi slujitori care, după chipul lui Cristos, întindeţi mâna către cei care au nevoie de ajutorul vostru: nu numai membri ai Curiei sau oficiali care vizitează Vaticanul, ci şi pelerini şi turişti. Amintiţi-vă întotdeauna de aceste cuvinte ale lui Isus: "Ori de câte ori aţi făcut uneia dintre aceşti fraţi ai mei, cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40).

Turele de noapte, în tăcere şi singurătate, urmează agitaţiei turelor de zi, în timpul cărora trebuie să fiţi atenţi la toţi şi la toate. Acestea pot fi momente favorabile pentru a vă hrăni sufletul cu lecturi şi meditaţii care vă oferă ocazia de a întâlni Învăţătorul din interior şi de a recita această rugăciune a Sfântului Nicolae de Flüe: "Doamne şi Dumnezeul meu, ia de la mine tot ce mă împiedică să vin la tine; dă-mi tot ce mă va conduce la tine; ia-mă de la mine şi dă-mă ţie în întregime, ca să pot aparţine în totalitate ţie".

Dragi gărzi, împreună formaţi un Corp, Garda Elveţiană Pontificală, întărită de calităţile voastre, de diferenţele voastre şi de personalităţile voastre respective. Viaţa în cazarmă este un loc privilegiat pentru a dezvolta virtuţile umane ale slujirii faţă de ceilalţi, ale generozităţii şi ale umilinţei. Prin solidaritatea fraternă care caracterizează relaţiile voastre, veţi construi un climat de armonie şi bucurie în cadrul Gărzii, care se va reflecta în toţi cei pe care îi întâlniţi. Vă încurajez să perseveraţi pe acest drum, adesea dificil, dar rodnic.

Reînnoiesc recunoştinţa faţă de întreaga Gardă pentru serviciul sârguincios şi generos la care sunt martor în fiecare zi. Vă încredinţez pe toţi cei prezenţi protecţiei materne a Fecioarei Maria, a Sfântului Martin de Tours, a Sfântului Sebastian şi... al Sfântului Nicolae de Flüe, sfinţii voştri patroni, şi vă împart din inimă binecuvântarea apostolică.

Vă mulţumesc! Vielen Dank e merci beaucoup!

Sfântul Părinte împarte binecuvântarea şi adaugă:

Bine. Cele mai bune urări. Acum vom saluta fiecare familie şi va fi o plăcere să vă întâlnesc şi să vă mulţumesc personal. Cele mai bune urări.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu