|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Astăzi, în prima duminică din Postul Mare, Evanghelia ne vorbeşte despre Isus care, condus de Duhul Sfânt, merge în pustiu şi este ispitit de diavol (cf. Mt 4,1-11). După ce a postit patruzeci de zile, simte povara umanităţii sale: la nivel fizic foamea şi la nivel moral ispitele diavolului. El experimentează aceleaşi greutăţi pe care le experimentăm noi cu toţii în drumul nostru şi, rezistând diavolului, ne arată cum să învingem înşelăciunile şi cursele sale.
Liturgia, cu acest Cuvânt al vieţii, ne invită să privim Postul Mare ca pe un itinerar luminos în care, cu rugăciunea, postul şi pomana, putem reînnoi cooperarea noastră cu Domnul pentru a realiza capodopera unică a vieţii noastre. Este vorba despre a-i permite lui să înlăture petele şi să vindece rănile pe care păcatul le-ar fi putut produs în ea şi să ne angajăm ca să o facem să înflorească în toată frumuseţea sa, până când ajunge la plinătatea iubirii, unic izvor al adevăratei fericiri.
Desigur, este vorba de un drum exigent, iar riscul este să ne descurajăm sau să ne lăsăm fascinaţi de căi mai puţin solicitante ale satisfacerii, cum ar fi bogăţia, faima şi puterea (cf. Mt 4,3-8). Acestea, care au fost şi ispitele lui Isus, sunt însă numai înlocuitori slabi ai bucuriei pentru care suntem creaţi şi, în cele din urmă, ne lasă inevitabil şi veşnic nemulţumiţi, neliniştiţi şi goi.
De aceea, Sfântul Paul al VI-lea a învăţat că pocăinţa, departe de a sărăci umanitatea noastră, o îmbogăţeşte, purificând-o şi întărind-o pe măsură ce progresează spre un orizont care are "ca scop iubirea şi abandonarea în Domnul" (Constituţia apostolică Paenitemini, 17 februarie 1966, I). Pocăinţa, de fapt, în timp ce ne face conştienţi de limitele noastre, ne dă forţa pentru a le depăşi şi pentru a trăi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o comuniune tot mai intensă cu el şi între noi.
În acest timp de har, să o practicăm cu generozitate, împreună cu rugăciunea şi faptele de milostenie: să facem loc pentru tăcere; să închidem puţin televizoarele, radiourile şi smartphone-urile. Să medităm la cuvântul lui Dumnezeu, să ne apropiem de sacramente; să ascultăm glasul Duhului Sfânt, care ne vorbeşte în inimă, şi să ne ascultăm unii pe alţii, în familiile noastre, la locurile noastre de muncă şi în comunităţile noastre. Să dedicăm timp celor singuri, în special bătrânilor, săracilor, bolnavilor. Să renunţăm la superfluu şi să împărţim ceea ce economisim cu aceia cărora le lipsesc cele necesare. Atunci, aşa cum spune Sfântul Augustin, "rugăciunea noastră, făcută în umilinţă şi caritate, în post şi în milostenie, în cumpătare şi în iertare, dând lucruri bune şi neîntorcând cele rele, depărtându-ne de rău şi făcând binele" (Sermo 206, 3), va ajunge în cer şi ne va da pace.
Încredinţăm drumul nostru de Post Mare Fecioarei Maria, Mamă care îi ajută mereu pe fiii săi în încercare.
______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Au trecut deja patru ani de la începutul războiului împotriva Ucrainei. Inima mea se îndreaptă iar spre situaţia dramatică care se află în faţa ochilor tuturor: câte victime, câte vieţi şi familii distruse, câtă distrugere, câte suferinţe de nedescris! Cu adevărat, fiecare război este o rană provocată întregii familii umane: lasă în urmă moarte, devastare şi o urmă de durere care marchează generaţii.
Pacea nu poate fi amânată: este o exigenţă urgentă, care trebuie să găsească spaţiu în inimi şi să se traducă în decizii responsabile. De aceea, reînnoiesc cu forţă apelul meu: armele să tacă, bombardamentele să înceteze, să se ajungă fără întârziere la un armistiţiu şi să se consolideze dialogul pentru a deschide calea spre pace.
Îi invit pe toţi să se unească în rugăciune pentru martirizatul popor ucrainean şi pentru toţi cei care suferă din cauza acestui război şi a fiecărui conflict din lume, pentru ca darul mult aşteptat al păcii să strălucească asupra zilelor noastre.
Şi acum adresez salutul meu vouă tuturor, credincioşi din Roma şi pelerini din Italia şi din diferite ţări.
Binecuvântez din inimă Surorile Lucrătoare ale lui Isus, la centenarul înfiinţării institutului lor. Salut Şcoala "Sfântul Iosif Calasanz" din Prievidza, Slovacia; şi adresez încurajarea mea asociaţiilor care se angajează să lupte împreună cu bolile rare.
Salut grupul Apostolatului Rugăciunii din Biella, credincioşii din Nicosia, Castelfranco Veneto şi din decanatul Melegnano; candidaţii la mir din Boltiere, copiii din Comunitatea Pastorală "Santa Maria Maddalena" din Milano şi cercetaşii din Tarquinia.
Vă doresc tuturor o duminică frumoasă şi un drum bun de Post Mare.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
