Publicăm în continuare textul videomesajului pe care Sfântul Părinte Francisc l-a trimis ministranţilor francezi pentru a-i invita la întâlnirea care va avea loc la Roma de la 24 la 28 august 2020:

Dragă prieten,

Sunt bucuros să mă adresez ţie, care asiguri în parohia ta slujirea la altar, pentru a te invita să participi la marele pelerinaj al slujitorilor la altar, organizat de Biserica din Franţa la Roma, anul viitor. Domnul Isus te-a chemat să-i slujeşti la celebrarea Liturghiei. Este o ocazie unică pentru tine de a-l întâlni, de a-l iubi mai mult, de a te angaja pentru El. Însă, tu ai remarcat asta, Liturghia se termină cu cuvintele preotului: "Mergeţi!". După ce l-am slujit pe Isus la Liturghie, noi suntem chemaţi cu toţii să-l slujim în viaţa noastră de toate zilele, în întâlnirea cu fraţii noştri şi surorile noastre: noi suntem trimişi în misiune. Noi suntem trimişi în misiune, nu uita asta.

Participând la acest pelerinaj la Roma tu vei merge la mormintele sfântului Petru şi al sfântului Paul, trimişi şi ei în misiune de Isus şi care aici şi-au dat viaţa pentru El. Mărturia lor curajoasă va fi pentru tine o încurajare să perseverezi în angajarea ta şi în viaţa ta creştină, în pofida contradicţiilor şi a criticilor pe care poate că le întâlneşti în jurul tău, în pofida întrebărilor pe care ţi le pui, în pofida eforturilor pe care asta ţi le cere.

Noi vom avea bucuria să ne întâlnim, toţi împreună. Şi tu vei întâlni de asemenea alţi tineri pe care încă nu-i cunoşti, dar care îndeplinesc aceeaşi slujire, împărtăşind aceeaşi credinţă. Invită de asemenea pe cei care au fost trimişi să se angajeze ca tine! Nu există creştin singur: toţi împreună suntem mai puternici, avem mai mult curaj, mergem mai departe.

Aşadar te aştept la Roma, de la 24 la 28 august anul viitor. Până atunci, eu mă rog pentru tine şi pentru toţi cei care te înconjoară şi, îţi cer, nu uita să te rogi pentru mine. Am nevoie de asta, această muncă nu este uşoară! Fecioara Maria să te păzească şi Dumnezeu să te binecuvânteze!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗