Comunicat de presă comun al Sfântului Scaun şi al Patriarhiei de Moscova

Sfântul Scaun şi Patriarhia de Moscova au bucuria de a anunţa că, prin harul lui Dumnezeu, Sanctitatea sa papa Francisc şi Sanctitatea sa patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii se vor întâlni la 12 februarie 2016. Întâlnirea lor va avea loc în Cuba, unde papa va face escală înainte de călătoria sa în Mexic şi unde patriarhul va fi în vizită oficială. Ea va cuprinde un colocviu personal la aeroportul internaţional José Martí din Havana şi se va încheia cu semnarea unei declaraţii comune.

Această întâlnire a primaţilor Bisericii Catolice şi al Bisericii Ortodoxe Ruse, pregătit de lung timp, va fi prima în istorie şi va marca o etapă importantă în relaţiile dintre cele două Biserici. Sfântul Scaun şi Patriarhia de Moscova doresc ca să fie şi un semn de speranţă pentru toţi oamenii de bunăvoinţă. Îi invită pe toţi creştinii să se roage cu fervoare pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze această întâlnire, ca să poată produce roade bune.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu