Papa Francisc: Regina Caeli (23 mai 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Cartea Faptele Apostolilor (cf. 2,1-11) relatează ce s-a întâmplat la Ierusalim la cincizeci de zile după Paştele lui Isus. Discipolii erau reuniţi în cenacol şi cu ei era Fecioara Maria. Domnul înviat le-a spus să rămână în cetate până când vor primi de sus darul Duhului. Şi acest lucru s-a manifesta cu un "vuiet" care s-a iscat din cer pe neaşteptate, ca o "vijelie puternică" ce a umplut casa în care se aflau (cf. v. 2). Aşadar, este vorba de o experienţă reală, dar şi simbolică. Un lucru care s-a petrecut, dar ne dă şi un mesaj simbolic pentru toată viaţa.
Această experienţă revelează că Duhul Sfânt este ca un vânt puternic şi liber, adică ne aduce forţă şi ne aduce libertate: vânt puternic şi liber. Nu se poate controla, opri, nici măsura; şi nici nu i se poate prevedea direcţia. Nu se lasă încadrat în exigenţele noastre umane - noi încercăm mereu să încadrăm lucrurile -, nu se lasă încadrat în schemele noastre şi în prejudecăţile noastre. Duhul purcede de la Dumnezeu Tatăl şi de la Fiul său Isus Cristos şi intră năvalnic asupra Bisericii, intră năvalnic asupra fiecăruia dintre noi, dând viaţă minţilor noastre şi inimilor noastre. Aşa cum spune Crezul: "Domn şi de viaţă dătător". Are domnia pentru că este Dumnezeu şi dă viaţă.
În ziua de Rusalii, discipolii lui Isus erau încă dezorientaţi şi înfricoşaţi. Încă nu aveau curajul de a ieşi afară. Şi noi, se întâmplă uneori, preferăm să rămânem între zidurile protective ale ambientelor noastre. Însă Domnul ştie cum să ajungă la noi şi să deschidă uşile inimii noastre. El trimite asupra noastră pe Duhul Sfânt care ne învăluie şi învinge şovăielile noastre, dărâmă apărările noastre, demontează siguranţele noastre false. Duhul ne face creaturi noi, aşa cum a făcut în acea zi cu apostolii: ne reînnoieşte, creaturi noi.
Ei, după ce l-au primit pe Duhul Sfânt n-au mai fost ca înainte - i-a schimbat -, ci au ieşit, au ieşit fără teamă şi au început să-l predice pe Isus, să predice că Isus a înviat, că Domnul este cu noi, în aşa manieră încât fiecare îi înţelegea în propria limbă. Pentru că Duhul este universal, nu ne ia diferenţele culturale, diferenţele de gândire, nu, este pentru toţi, dar fiecare îl înţelege în propria cultură, în propria limbă. Duhul schimbă inima, lărgeşte privirea discipolilor. Îi face capabili să comunice tuturor marile lucrări ale lui Dumnezeu, fără limite, trecând peste graniţele culturale şi peste graniţele religioase în care erau obişnuiţi să gândească şi să trăiască. Pe apostoli îi face în măsură să ajungă la ceilalţi respectând posibilităţile lor de ascultare şi de înţelegere, în cultura şi limbajul fiecăruia (v. 5-11). Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt pune în comunicare persoane diferite realizând unitatea şi universalitatea Bisericii.
Şi astăzi ne spune mult acest adevăr, această realitate a Duhului Sfânt, unde în Biserică există grupuleţe care caută mereu dezbinarea, să se despartă de ceilalţi. Acesta nu este Duhul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu este armonie, este unitate, uneşte diferenţele. Un bun cardinal, care a fost arhiepiscop de Genova, spunea că Biserica este ca un fluviu: important este a fi înăuntru; dacă nu stai un pic de partea aceea şi un pic de partea cealaltă nu contează, Duhul Sfânt face unitatea. Folosea figura fluviului. Important este de a fi în unitatea Duhului şi de a nu privi micimile că tu stai un pic de partea aceasta şi un pic de partea aceea, că tu te rogi în acest mod sau în acel mod... Acest lucru nu este al lui Dumnezeu. Biserica este pentru toţi, pentru toţi, aşa cum arată Duhul Sfânt în ziua de Rusalii.
Să cerem astăzi Fecioarei Maria, Maica Bisericii, să mijlocească pentru ca Duhul Sfânt să coboare din belşug şi să umple inimile credincioşilor şi să aprindă în toţi focul iubirii sale.
_______________
După Regina Caeli
Iubiţi fraţi şi surori!
Încredinţez rugăciunilor voastre situaţia din Columbia, care continuă să fie îngrijorătoare. În această solemnitate de Rusalii mă rog pentru ca iubitul popor columbian să ştie să primească darurile Duhului Sfânt pentru ca, printr-un dialog serios, să se poată găsi soluţii juste la multiplele probleme de care suferă în special cei mai săraci, din cauza pandemiei. Îi îndemn pe toţi să evite, din motive umanitare, comportamente dăunătoare pentru populaţie în exercitarea dreptului la protest paşnic.
Să ne rugăm şi pentru populaţiile din oraşul Goma, în Republica Democratică din Congo, constrânse să fugă din cauza erupţiei marelui vulcan Nyiragongo.
Credincioşii catolici din China celebrează mâine sărbătoare Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul creştinilor şi Patroană cerească a marii lor ţări. Maica Domnului şi a Biserici este venerată cu devoţiune deosebită în sanctuarul din Sheshan la Shanghai şi este invocată cu asiduitate de familiile creştine, în încercările şi în speranţele din viaţa cotidiană. Cât de bun şi cât de necesar este ca membrii unei familii şi ai unei comunităţi creştine să fie tot mai uniţi în iubire şi în credinţă! În acest mod părinţii şi copiii, bunicii şi pruncii, păstorii şi credincioşii pot să urmeze exemplul primilor discipoli care, în solemnitatea de Rusalii, erau într-un gând în rugăciune cu Maria în aşteptarea Duhului Sfânt. De aceea, vă invit să-i însoţim cu rugăciune ferventă pe credincioşii creştini din China, preaiubiţi fraţi şi surori ai noştri, pe care-i ţin în adâncul inimii mele. Duhul Sfânt, protagonistul misiunii Biserici în lume, să-i conducă şi să-i ajute să fie purtători ai veştii bune, martori ai bunătăţii şi carităţii şi constructori ai dreptăţii şi păcii în patria lor.
Şi vorbind despre festivitatea de mâine, Maria Ajutorul creştinilor, un gând către salezienii şi către salezienele, care lucrează mult, mult în Biserică pentru cei mai îndepărtaţi, pentru cei mai marginalizaţi, pentru tineret. Fie ca Domnul să-i binecuvânteze şi să ducă înainte cu multe vocaţii sfinte!
Mâine se încheie Anul Laudato si'. Mulţumesc celor care au participat cu numeroase iniţiative în toată lumea. Este un drum pe care trebuie să-l continuăm împreună, ascultând strigătul Pământului şi al săracilor. Pentru aceasta va porni imediat "Platforma Laudato si'", un parcurs operativ de şapte ani care va conduce familiile, comunităţile parohiale şi diecezane, şcolile şi universităţile, spitalele, firmele, grupurile, mişcările, organizaţiile, institutele călugăreşti să asume un stil de viaţă sustenabil. Şi felicitări animatorilor mulţi care astăzi primesc mandatul de a răspândi Evanghelia Creaţiei şi de a se îngriji de casa noastră comună.
Vă salut cordial pe voi toţi, care provin din Roma, din Italia şi din alte ţări. Văd aici Polonia, Mexic, Chile, Panama şi atâtea altele... Văd steagurile acolo: Columbia. Mulţumesc că sunteţi prezenţi! îndeosebi salut tinerii din Mişcarea Focolarelor... Sunt gălăgioşi aceşti focolarini! Şi participanţii la "Drumul prieteniei cu forţele de ordine".
Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere. Multe salutări vouă!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu