Sala de presă a Sfântului Scaun a publicat la 20 noiembrie 2018 programul călătoriei apostolice pe care papa Francisc o va efectua în Panama cu ocazia celei de-a 34-a Zi Mondială a Tineretului, între 22 şi 27 ianuarie 2019. Papa acordă atenţie şi tinerilor aflaţi în dificultate.
Două sfinte Liturghii solemne, o celebrare penitenţială, şapte discursuri publice, o vizită la preşedintele republicii, dar şi la minorii aflaţi în regim de corecţie, un prânz cu oficialităţile, dar şi cu reprezentanţii tinerilor din lumea întreagă adunaţi în Panama pentru a 34-a Zi Mondială a Tineretului, sunt câteva repere din agenda călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în ţara central-americană între 23 şi 27 ianuarie 2019.
Va fi prima călătorie apostolică internaţională din 2019 şi cea de-a 26-a a pontificatului, cea mai recentă având loc între 22 şi 25 septembrie 2018 în Ţările Baltice. Următoarea călătorie apostolică a noului an calendaristic este programată în Maroc (30-31 martie 2019).
Programul călătoriei apostolice în Panama
Potrivit programului oficial al călătoriei apostolice în Panama, papa Francisc pleacă de la Roma miercuri, 23 ianuarie 2019, la ora locală 9.35 de pe aeroportul Roma - Fiumicino şi ajunge pe aeroportul internaţional Tocumen din Panama la ora locală 16.30.
Joi, 24 ianuarie, are loc în cursul dimineţii ceremonia de bun venit la sediul preşedinţiei, Palacio de las Garzas, urmată de vizita de curtoazie la preşedintele republicii. Succesiv, la Ministerul de Externe (Palacio Bolivar), papa adresează primul discurs al vizitei la întâlnirea cu autorităţile, membrii Corpului Diplomatic şi reprezentanţii societăţii civile. La 11.15, papa se întâlneşte cu episcopii din ţările Americii Centrale şi ţine al doilea discurs al călătoriei. După amiază, la ora locală 17.15 are loc ceremonia de primire şi de deschidere, cu un discurs al Sfântului Părinte, a Zilei Mondiale a Tineretului în parcul "Campo Santa Maria la Antigua" din Cinta Costera.
Vineri, 25 ianuarie, papa prezidează Liturgia penitenţială cu tinerii privaţi de libertate, programată la 10.30, la Centrul de minori Las Garzas de Pacora. După amiază, Sfântul Părinte participă şi ţine un discurs la "Calea Crucii" cu tinerii, începând cu 17.30, în parcul de la Cinta Costera.
Veghea de rugăciune cu tinerii la ZMT 2019
Sâmbătă, 26 ianuarie, trei momente marchează agenda călătoriei apostolice a papei Francisc: la 9.15, Sfânta Liturghie, omilia şi consacrarea altarului catedralei Santa Maria la Antigua, prânzul la ora 12.15 cu tinerii la Seminarul Mare San José şi Veghea de rugăciune cu tinerii şi ultimul discurs al zilei la 18.30 în parcul "Campo San Pablo II - Metro Park".
Sfânta Liturghie de încheiere a ZMT 2019
În fine, duminică, 27 ianuarie, papa Francisc prezidează la ora locală 8.00 Sfânta Liturghie şi ţine omilia pentru cea de-a 34-a Zi mondială a tinerilor în parcul "Campo San Pablo II - Metro Park". Succesiv, pontiful face o vizită la casa "Hogar del Buen Samaritano" şi ţine un discurs urmat de rugăciunea "Îngerul Domnului". La 16.30, papa are o întâlnire cu voluntarii Zilei mondiale a tineretului pe stadionul "Rommel Fernandez" şi ţine ultimul discurs al călătoriei apostolice. La ora 18.00, cu ceremonia simplă de plecare, Sfântul Părinte începe călătoria de întoarcere la Roma, unde sosirea este prevăzută pe aeroportul Ciampino luni, 28 ianuarie, în jurul orei locale 12.00.
Preluare Vatican News
