Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 1 iunie 2022
Cateheze despre bătrâneţe: 12. "Nu mă părăsi când mi se termină puterile" (Ps 71,9)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Rugăciunea frumoasă a bătrânului pe care o găsim în Psalmul 71 pe care l-am ascultat ne încurajează să medităm asupra tensiunii puternice care locuieşte în condiţia bătrâneţii, când amintirea trudelor depăşite şi a binecuvântărilor primite este pusă la încercarea credinţei şi a speranţei.
Încercarea se prezintă deja în sine cu slăbiciunea care însoţeşte trecerea prin fragilitatea şi vulnerabilitatea vârstei înaintate. Şi psalmistul - un bătrân care se adresează Domnului - menţionează explicit faptul că acest proces devine o ocazie de abandonare, de înşelare şi samavolnicie şi de prepotenţă, care uneori se năpustesc asupra bătrânului. O formă de viaţă în care ne specializăm în această societate a noastră. Este adevărat! În această societate a rebutării, această cultură a rebutării, bătrânii sunt puşi deoparte şi suferă aceste lucruri. De fapt, nu lipsesc cei care profită de vârsta bătrânului, pentru a-l înşela, pentru a-l intimida în mii de moduri. Adesea citim în ziare sau ascultăm ştiri despre bătrâni care sunt fraudaţi fără scrupule pentru a pune stăpânire pe economiile lor; sau care sunt lăsaţi lipsiţi de protecţie sau abandonaţi fără îngrijiri; sau ofensaţi de forme de dispreţuire şi intimidaţi pentru ca să renunţe la drepturile lor. Şi în familii - şi acest lucru este grav, dar se întâmplă şi în familii - se întâmplă aceste cruzimi. Bătrânii rebutaţi, abandonaţi în casele de odihnă, fără ca să-i viziteze copiii sau dacă îi vizitează, merg de puţin ori pe an. Bătrânul pus chiar în colţul existenţei. Şi asta se întâmplă: se întâmplă astăzi, se întâmplă în familii, se întâmplă mereu. Trebuie să reflectăm asupra acestui lucru.
Întreaga societate trebuie să se grăbească pentru a se îngriji de bătrânii săi - sunt comoara! -, tot mai numeroşi şi adesea şi mai abandonaţi. Când auzim despre bătrâni care sunt expropriaţi de autonomia lor, de siguranţa lor, chiar de locuinţa lor, înţelegem că ambivalenţa societăţii de astăzi faţă de vârsta bătrână nu este o problemă de urgenţe ocazionale, ci o trăsătură a acelei culturi a rebutării care otrăveşte lumea în care trăim. Bătrânul din psalm îi destăinuieşte lui Dumnezeu descurajarea sa: "Căci duşmanii mei vorbesc împotriva mea - spune el - / şi cei care pândesc sufletul meu se sfătuiesc împreună: / «Dumnezeu l-a părăsit. / Urmăriţi-l şi prindeţi-l, / căci nu are cine să-l scape!»" (v. 10-11). Consecinţele sunt fatale. Bătrâneţea nu pierde numai demnitatea sa, ci se pune la îndoială chiar dacă merită să continue. Astfel, toţi suntem tentaţi să ascundem vulnerabilitatea noastră, să ascundem boala noastră, vârsta noastră şi bătrâneţea noastră, pentru că ne temem că sunt anticamera pierderii demnităţii noastre. Să ne întrebăm: este uman a induce acest sentiment? Cum de civilizaţia modernă, aşa de progresată şi eficientă, este aşa de mult deranjată faţă de boală şi de bătrâneţe, ascunde boala, ascunde bătrâneţea? Şi cum de politica, ce se arată aşa de angajată în definirea limitelor unei supravieţuiri demne, în acelaşi timp este insensibilă faţă de demnitatea unei convieţuiri afectuoase cu bătrânii şi bolnavii?
Bătrânul din psalm pe care l-am auzit, acest bătrân care vede bătrâneţea sa ca o înfrângere, redescoperă încrederea în Domnul. Simte nevoia să fie ajutat. Şi se adresează lui Dumnezeu. Sfântul Augustin, comentând acest psalm, îl îndeamnă pe bătrân: "Nu te teme să fii abandonat în bătrâneţea ta. [...] De ce te temi că [Domnul] te abandonează, că te respinge în timpul bătrâneţii când se va termina puterea ta? Dimpotrivă, chiar atunci va fi în tine puterea sa, când se va termina a ta" (PL 36, 881-882). Şi psalmistul bătrân invocă: "Eliberează-mă şi scapă-mă, / pleacă-ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă. / Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu, / spre care mi-ai poruncit ca să merg mereu ca să mă mântuieşti, / pentru că numai tu eşti stânca mea şi cetatea mea de apărare" (v. 2-3). Invocaţia mărturiseşte fidelitatea lui Dumnezeu şi cheamă în cauză capacitatea sa de a zdruncina conştiinţele deviate de insensibilitate prin parabola vieţii muritoare, care trebuie păstrată în integritatea sa. Se mai roagă astfel: "Dumnezeule, nu te îndepărta de mine; / Dumnezeul meu, grăbeşte-te să mă ajuţi! / Să fie făcuţi de ruşine şi să piară cei potrivnici sufletului meu, / să fie acoperiţi de ocară şi umilire cei care caută răul meu!" (v. 12-13).
De fapt, ruşinea ar trebui să cadă asupra celor care profită de slăbiciunea bolii şi a bătrâneţii. Rugăciunea reînnoieşte în inima bătrânului promisiunea fidelităţii şi a binecuvântării lui Dumnezeu. Bătrânul redescoperă rugăciunea şi mărturiseşte forţa sa. Isus, în Evanghelii, nu respinge niciodată rugăciunea celui care are nevoie să fie ajutat. Bătrânii, din cauza slăbiciunii lor, pot să-l înveţe pe cel care trăieşte alte vârste ale vieţii că toţi avem nevoie să ne abandonăm Domnului, să invocăm ajutorul său. În acest sens, toţi trebuie să învăţăm de la bătrâneţe: da, este un dar în faptul de a fi bătrâni înţeles ca o abandonare pentru îngrijirile celorlalţi, începând de la Dumnezeu însuşi.
Aşadar există un "magisteriu al fragilităţii", nu a ascunde fragilităţile, nu. Sunt adevărate, există o realitate şi există un magisteriu al fragilităţii, pe care bătrâneţea este în măsură să le menţioneze în mod credibil pentru toată perioada vieţii umane. A nu ascunde bătrâneţea, a nu ascunde fragilităţile bătrâneţii. Aceasta este o învăţătură pentru noi toţi. Acest magisteriu deschide un orizont decisiv pentru reforma chiar a civilizaţiei noastre. O reformă de acum indispensabilă în folosul convieţuirii tuturor. Marginalizarea bătrânilor fie conceptuală fie practică, ajunge să corupă toate perioadele vieţii, nu numai pe cea a bătrâneţii. Fiecare dintre noi se poate gândi astăzi la bătrânii din familie: cum mă raportez eu cu ei, îmi amintesc de ei, merg să-i vizitez? Caut eu să nu le lipsească nimic? Îi respect? Bătrânii care sunt în familia mea, mama, tata, bunicul, bunica, unchii, prietenii, i-am şters din viaţa mea? Sau merg la ei să iau înţelepciune, înţelepciunea vieţii? Aminteşte-ţi că şi tu vei fi bătrân sau bătrână. Bătrâneţea vine pentru toţi. Şi aşa cum tu ai vrea să fii tratat sau tratată în momentul bătrâneţii, tratează-i tu pe bătrâni astăzi. Sunt amintirea familiei, amintirea umanităţii, amintirea ţării. A-i păzi pe bătrâni care sunt înţelepciune. Domnul să le dea bătrânilor care fac parte din Biserică generozitatea acestei invocaţii şi a acestei provocări. Fie ca această încredere în Domnul să ne contagieze. Şi asta, pentru binele tuturor, al lor şi al nostru şi al copiilor noştri.
_______________
APEL
Trezeşte mare îngrijorare blocarea exportului de grâu din Ucraina, de care depinde viaţa a milioane de persoane, în special în ţările mai sărace. Adresez un apel din inimă pentru ca să se facă orice efort pentru a rezolva această problemă şi pentru a garanta dreptul uman universal de a se hrăni. Vă rog, să nu se folosească grâul, aliment de bază, ca armă de război!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
