© Vatican Media
Angelus (13 aprilie 2025)

Text pregătit de Sfântul Părinte

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, Duminica Floriilor, în evanghelie am ascultat relatarea pătimirii Domnului după Luca (cf. Lc 22,14-23,56). L-am auzit pe Isus adresându-se de mai multe ori Tatălui: "Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a ta să fie!" (22,42); "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" (23,34); "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu" (23,46). Lipsit de apărare şi umilit, l-am văzut mergând spre cruce cu sentimentele şi inima unui copil prins de gâtul tatălui său, fragil în trup, dar puternic în abandonare încrezătoare, până când adoarme, în moarte, în braţele sale.

Sunt sentimente pe care liturgia ne cheamă să le contemplăm şi să ni le însuşim. Toţi avem dureri, fizice sau morale, şi credinţa ne ajută să nu cedăm în faţa disperării, să nu ne închidem în amărăciune, ci să le înfruntăm simţindu-ne învăluiţi, ca şi Isus, de îmbrăţişarea grijulie şi milostivă a Tatălui.

Surorilor şi fraţilor, vă mulţumesc mult pentru rugăciunile voastre. În acest moment de slăbiciune fizică mă ajută să simt şi mai mult apropierea, compasiunea şi duioşia lui Dumnezeu. Şi eu mă rog pentru voi şi vă cer să încredinţaţi cu mine Domnului pe toţi cei suferinzi, în special pe cei care sunt loviţi de război, de sărăcie sau de dezastrele naturale. Îndeosebi, Dumnezeu să primească în pacea sa victimele prăbuşirii unui local în Santo Domingo şi să-i întărească pe cei din familiile lor.

La 15 aprilie va fi a doua aniversare tristă a începutului conflictului în Sudan, cu mii de morţi şi milioane de familii constrânse să abandoneze propriile case. Suferinţa copiilor, a femeilor şi a persoanelor vulnerabile strigă la cer şi ne imploră să acţionăm. Reînnoiesc apelul meu la persoanele implicate, ca să pună capăt violenţelor şi să întreprindă parcursuri de dialog, şi la comunitatea internaţională, ca să nu lipsească ajutoarele esenţiale pentru populaţii.

Şi să ne amintim şi de Liban, unde în urmă cu cincizeci de ani a început tragicul război civil: cu ajutorul lui Dumnezeu să poată trăi în pace şi prosperitate.

Să vină în sfârşit pacea în martirizata Ucraina, în Palestina, Israel, Republica Democratică Congo, Myanmar, Sudanul de Sud. Maria, Mamă Îndurerată, să ne obţină acest har şi să ne ajute să trăim cu credinţă Săptămâna Sfântă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu