|
| © Vatican Media |
Într-o conexiune online, Papa Francisc a dialogat cu studenţii universitari în cadrul iniţiativei "Building Bridges Across Asia Pacific", organizată joi, 20 iunie 2024, după-amiază, de Universitatea Loyola din Chicago împreună cu Comisia Pontificală pentru America Latină. "Trebuie să avem mereu speranţă", invitaţia sa la încheierea unei serii de întrebări şi reflecţii propuse de tineri.
de Deborah Castellano Lubov
Rămâneţi mereu fideli faţă de convingerile voastre (...) şi chiar dacă sunteţi ispitiţi să trăiţi o credinţă lâncedă pentru că alţii vă chinuiesc, rămâneţi fideli faţă de identitatea voastră şi rămâneţi puternici ca martirii creştini care au fost persecutaţi.
Acest mesaj a fost în centrul cuvintelor Papei Francisc în timpul unui dialog cu studenţii universitari din regiunea Asia-Pacific care joi, 20 iunie 2024, participau la evenimentul "Building Bridges Across Asia Pacific", organizat de Loyola University Chicago şi de Comisia Pontificală pentru America Latină şi la care pontiful a participat în livestream.
Chiar Loyola University Chicago a lansat Building Bridges Initiative (BBI), o serie de evenimente organizate de studenţi şi de universităţi, inspirate de chemarea lui Francisc la sinodalitate. Prima întâlnire s-a desfăşurat în februarie 2022, intitulată "Building Bridges North-South". A doua, "Building Bridges Across Africa", s-a desfăşurat în noiembrie 2022 şi a implicat studenţi care proveneau din toată Africa sub sahariană. Acest eveniment a urmat un model asemănător dar, spre deosebire de cele precedente, a avut participarea papei.
Printre cei prezenţi la această ultimă întâlnire sinodală erau studenţi universitari, angajaţi în diferite domenii, de la Universitatea Ateneu de Manila (Manila, Filipine), de la Australian Catholic University (Brisbane, Australia), de la Universitatea Catolică Fu Jen (Taipei, Taiwan), de la Universitatea Sogang (Seoul, Coreea de Sud), de la Universitatea Sophia (Tokyo, Japonia) şi de la Universitas Sanata Dharma (Yogyakarta, Indonezia). Au participat şi studenţi din Singapore, Timor Leste şi Papua Noua Guinee, naţiuni pe care Sfântul Părinte le va vizita în timpul călătoriei sale apostolice în Asia şi Oceania în septembrie.
Papa: cere altora să te ajute în vulnerabilitatea ta
Francisc s-a unit la întâlnire salutând cu căldură pe cei prezenţi în spaniolă şi scuzându-se pentru că a venit un pic în întârziere. Studenţii au fost prezentaţi papei şi au propus reflecţii, la care a răspuns cu sfaturi, preocupări şi sugestii. Sfântul Părinte a vorbit primului grup de tineri despre simţul de "apartenenţă" la societate şi despre modul în care el creşte siguranţa în noi înşine şi în demnitatea noastră umană. Toţi aceşti factori, a afirmat el, "ne salvează de vulnerabilitate, pentru că astăzi tinerii sunt foarte vulnerabili. Trebuie să apărăm mereu acest simţ de apartenenţă pentru a evita vulnerabilitatea". "Priviţi - a spus el - unde sunteţi mai vulnerabili şi cereţi cuiva să vă ajute".
Măreţia femeilor nu trebuie uitată niciodată
Papa a vorbit şi despre sănătate mentală, discriminare, stigmatizare şi identitate, invitând să se dea mărturie şi să se meargă înainte. "Concentraţi-vă asupra identităţii voastre", a afirmat el, încurajându-i pe toţi cei prezenţi să colaboreze mereu unii cu alţii şi să rămână uniţi. A deplâns faptul că femeile sunt uneori considerate cetăţeni de clasa a doua, lucru care, a amintit el, nu corespunde adevărului. "Măreţia femeilor nu trebuie să fie uitată. Femeile sunt mai bune decât bărbaţii în termeni de intuiţie şi de capacitate de a construi comunităţi", a afirmat el, lăudând calităţile şi competenţele specifice ale femeilor.
Nu excluderii şi stigmatizărilor
După aceea a invitat studenţii să arate apropiere şi iubire unii faţă de alţii şi să nu excludă niciodată pe nimeni. Amintind cuvintele unui student care a vorbit despre gen menţionând şi nivelul ridicat de HIV în Filipine, papa a spus: "Trebuie să ne asigurăm ca asistenţa sanitară să fie pregătită pentru a îngriji şi a ajuta toate persoanele, fără excluderi". Francisc a vorbit şi despre o educaţie eficace care, după părerea sa, cere să "educe" şi să "coordoneze" "inimile noastre, minţile noastre şi mâinile noastre". În felul acesta ar trebui să-i educăm pe tineri, a afirmat el, subliniind că această dinamică nu trebuie să fie uitată niciodată.
Inimi legate de rugăciune şi de alţii
Papa a recunoscut şi cât de dificil poate să fie pentru tinerii creştini să participe şi "să aparţină" la societate. În lumina acestei realităţi, i-a îndemnat să se agaţe de credinţa lor şi să menţină inimile lor legate de rugăciune. Asta, a spus el, vă va ajuta în acest sens şi vă va permite să vă angajaţi mereu, în mod mai eficace, cu ceilalţi.
A refuza creştinismul diluat şi a rămâne fideli faţă de credinţă
După aceea Sfântul Părinte a tratat faptul că, în unele ocazii, tinerii sunt luaţi în râs sau puşi în discuţie datorită credinţei lor. "Fiţi mereu fermi în convingerile voastre", a sfătuit el, avertizând cu privire la izolare, care, a afirmat el, poate duce la obiceiuri rele şi probleme.
Pentru aceasta, papa a subliniat importanţa de a fi educaţi la credinţă şi de a fi creştini autentici şi "adevăraţi". "Faptul este acesta: Creştinii au fost persecutaţi încă de la început", a adăugat el, evidenţiind că prin urmare acest fenomen nu este nou. "Deşi poate să fie o ispită a avea un creştinism diluat şi lânced", a mai spus papa, nu putem ceda în faţa acestui lucru. Mai degrabă "trebuie să fim solizi şi să trăim un soi de martiriu, în acest sens".
"Boala" ideologiei
În sfârşit, papa a cerut o conştientizare mai mare a tragediilor din trecut, pentru a scoate lecţii pentru viitor şi a lucra pentru pace. "Ideologia este o boală", a avertizat el, îndemnându-i pe toţi să construiască armonia şi să promoveze dialogul cu celelalte culturi. "Nu războiului", a afirmat el, invitând la pace. "Într-o lume disperată şi fără speranţă, trebuie să facem apel la valorile noastre", a explicat el, invitându-i pe studenţii prezenţi să lucreze asupra acestui aspect înainte de a le mulţumi pentru angajarea lor. Francisc a concluzionat mulţumindu-le studenţilor pentru împărtăşirile lor, spunându-le că l-au ajutat să-i înţeleagă, mai ales în timp ce se pregăteşte pentru apropiata călătorie în regiunea lor. Apoi a oferit binecuvântarea sa.
A construi punţi începe de la fiecare dintre noi
La iniţiativă au colaborat diferite oficii vaticane, între care Secretariatul General al Sinodului, Dicasterul pentru Comunicare, Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă, Dicasterul pentru Educaţie şi Cultură şi Secţiunea pentru Prima Evanghelizare şi Noile Biserici Particulare din Dicasterul pentru Evanghelizare.
Înainte ca Papa Francisc să se unească la dialog, evenimentul a avut introducerile organizatorilor, între care cea a secretarului Comisiei Pontificale pentru America Latină, dr. Emilce Cuda, şi prin video-mesaje a cardinalului Farrell, prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă, urmată de cea a monseniorului Luis Marín de San Martín, O.S.A., subsecretar al Sinodului Episcopilor.
Cardinalul Farrell i-a invitat pe studenţi să urmeze exemplul lui Isus în construirea de punţi şi le-a amintit că, în timp ce trăiesc realitatea privilegiată de a fi un student universitar, există o lume marcată de ură, de război şi de suferinţă. Pentru acest motiv, i-a invitat pe cei prezenţi să practice gentileţea, îngrijirea şi înţelegerea la nivel personal, înainte de toate, pentru că altminteri, a subliniat el, nu putem să ne aşteptăm ca aceia care se află la niveluri mai înalte să facă la fel.
Episcopul Marín a oferit cuvinte încurajatoare, invitând sub semnul speranţei şi al reînnoirii, să "creeze legături, să dărâme ziduri şi să construiască punţi". În timp ce participanţii aşteptau sosirea Papei, dr. Cuda a citit o scrisoare a prefectului Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie, cardinalul José Tolentino de Mendonça, în care se recunoştea că a construi punţi poate să fie angajant şi poate întâlni lupte şi rezistenţe, dar că merită mereu, pentru că se trăieşte iubirea pe care ne-a învăţat-o Isus.
(După Vatican News, 20 iunie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
