Duminică, 12 iulie 2020, a rămas o zi cu o mare însemnătate pentru comunitatea romano-catolică din Păltinoasa, filială a Parohiei Cacica. A fost consacrat altarul nou al bisericii romano-catolice din Păltinoasa, cu hramul "Înălţarea Domnului", în urma lucrărilor de renovare a bisericii. Liturghia a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ.

Alături de episcopul de Iaşi au mai participat pr. Damian Pătraşcu, noul ministru provincial ales al OFMConv., pr. Ciprian Antălucă, decan de Suceava, împreună cu preoţi din Decanatul de Bucovina, autorităţile locale, credincioşi atât din localitate, dar şi din localităţile vecine.

La predică, episcopul a vorbit despre importanţa unui asemenea eveniment deosebit.

Momentul culminant a fost acel al consacrării altarului, ungerea lui cu sfânta crismă, iar în altar s-au depus relicvele sfintei Tereza Eustochia şi a fericitului Vladimir Ghika.

În final, episcopul a mulţumit părintelui Anton Mărăndescu, paroh de Cacica, pentru efortul depus. Părintele paroh, la rândul său, a mulţumit celor prezenţi la sărbătoare şi tuturor binefăcătorilor care au făcut ca această comunitate să aibă o biserică atât de frumoasă.

Tereza Solcan

*

Conform Almanahului "Presa Bună" 2019, biserica din Păltinoasa a fost zidită în anul 1911.