Sfinţirea bisericii "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Fântânele (Vechi)

La 1 octombrie 2017, în sărbătoarea sfintei Tereza a Pruncului Isus, în Parohia Focuri, judeţul Iaşi, a avut loc sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului din filiala Fântânele (Vechi). La acest eveniment ne-am bucurat de prezenţa episcopilor Petru Gherghel şi Aurel Percă, a multor preoţi, a peste 200 de naşi şi a mai multor credincioşi din alte parohii. Tuturor, în numele comunităţii, le mulţumim pentru că ne-au însoţit şi ne-au fost alături la acest frumos eveniment.

În altar s-au aşezat moaştele sfintei Tereza a Pruncului Isus (un fragment din părul de pe cap), ale fericitului Anton Durcovici, ale fericitului Vladimir Ghica, ale sfintei Ecaterina, fecioară martiră, şi ale sfintei Maria Giuseppa Rosselo. Ne bucurăm să-i avem în fiecare zi alături de noi la sfânta Liturghie pe aceşti sfinţi, cărora ne rugăm să ne însoţească şi să ne ajute să devenim aşa cum spunea şi Preasfinţitul Aurel Percă la predica sa de la sfinţire, "o Biserică vie!"

Piatra de temelie a fost sfinţită în anul 2010 şi imediat au început lucrările care s-au făcut în mare parte în regie proprie. Biserica are 24 m lungime, 16 m înălţime turn, 7 m înălţime acoperiş şi 10 m lăţime. Biserica are şi un demisol de circa 100 metri pătraţi, iar stilul bisericii este cel roman.

Această biserică a luat naştere după o lungă aşteptare a credincioşilor din această comunitate şi după o promisiune făcută cândva sfintei Tereza a Pruncului Isus în seminar, fapt care a dus la schimbarea hramului acestei comunităţi. Biserica s-a ridicat pe locul unde a fost prima biserică din comunitate, clădire care a ars, lângă biserică veche care a fost demolată în timpul construcţiei celei noi, datorită stării sale avansate de degradare. În biserica nouă s-a celebrat mai întâi câţiva ani la demisolul bisericii, iar după ce s-au terminat lucrările de finisare în interior am început să celebrăm sfânta Liturghie în nouă biserică.

Nu îi uităm acum şi pe toţi binefăcătorii noştri din ţară şi din străinătate care din puţinul lor au contribuit la ridicarea acestui frumos lăcaş al Domnului: Episcopia de Iaşi, parohiile Tămăşeni (în fiecare an), Focuri (în fiecare an), Adjudeni, Sagna, Oţeleni, Luizi-Călugăra, Târgu Frumos (de două ori), Bălţaţi, Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Săveni, comunităţile române din Torino (de patru ori), Padova şi Verona, Primăria Fântânele şi Consiliul Judeţean Iaşi şi, nu în ultimul rând, credincioşii din Fântânele şi mulţi alţi binefăcători care şi-au dorit anonimatul sau pe care i-am uitat. Pentru toţi în fiecare zi la sfânta Liturghie şi în rugăciunile noastre îi cerem lui Dumnezeu ajutorul şi binecuvântarea!

Încă o dată le mulţumim celor care au fost prezenţi la acest eveniment important al comunităţii noastre şi tuturor binefăcătorilor care au făcut posibilă ridicarea şi consacrarea acestei biserici!

Pr. Petru Antonică

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 octombrie: Sfinţirea bisericii "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Fântânele (Vechi)