Tuta: Consacrarea altarului nou construit, binecuvântarea capelei mortuare, a Centrului Social "Sfântul Iosif", a grotei şi a lucrărilor de renovare

În Parohia Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Tuta, PS Iosif Păuleţ a prezidat Liturghia şi ceremoniile în cadrul cărora sâmbătă, 24 octombrie 2020, a avut loc consacrarea altarului nou construit, binecuvântarea capelei mortuare, a Centrului Social "Sfântul Iosif", a grotei şi a lucrărilor de renovare care s-au făcut în ultimii ani. Episcopului i s-au alăturat în rugăciune preoţi oaspeţi şi credincioşi din Tuta şi din împrejurimi.

Sfânta Liturghie a început în biserică cu dedicarea altarului şi binecuvântarea lucrărilor de renovare care s-au făcut în biserică. În altar au fost aşezate relicvele fericiţilor Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Veronica Antal, Ieremia Valahul, dar şi relicvele găsite în vechiul altar. După rugăciunea de dedicare, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a uns masa altarului cu sfânta crismă ca semn al consacrării, în timp ce poporul adunat a invocat coborârea Duhului Sfânt.

Celebrarea Sfintei Liturghii a continuat, din motive de siguranţă sanitară, la grota din curtea bisericii. Părintele paroh Francisc Vernica a dat citire unui scurt istoric al parohiei, amintind numeroasele lucrări care au avut loc în decursul ultimilor ani.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Vasile Petrişor, cancelarul Episcopiei. El a amintit de importanţa clădirii bisericii care adună Biserica-comunitate. Aici ne întâlnim - ne adunăm împreună, şi îl invocăm pe Dumnezeu Tată. Şi a încheiat părintele îndemnându-i pe credincioşii din Tuta: "Aici găsim mângâiere; să iubim biserica şi să frecventăm biserica".

După celebrarea Sfintei Liturghii, Excelenţa Sa Iosif Păuleţ l-a felicitat pe pr. Francisc Vernica pentru efortul neobosit de a înfrumuseţa casa Domnului şi de a pune la dispoziţia celor pe care îi păstoreşte mijloace necesare pentru creşterea lor spirituală şi umană. Apoi i-a felicitat pe credincioşi, fără ajutorul "substanţial" al cărora nu ar fi fost posibile aceste lucrări care sunt "spre lauda voastră şi bucuria mea ca păstor".

În cimitir a avut loc binecuvântarea capelei mortuare şi o rugăciune pentru toţi răposaţii din cimitir. A urmat apoi binecuvântarea centrului social "Sfântul Iosif", casa tineretului - cum este cunoscută printre credincioşii din Tuta. Ideea unei astfel de construcţii i-a aparţinut părintelui paroh care, văzând numărul mare de tineri şi copii, a înţeles că aceştia vor creşte mult mai frumos dacă îşi vor face obiceiul de a se aduna lângă biserică, sub călăuzirea preoţilor comunităţii. Această viziune s-a regăsit şi în rugăciunea de binecuvântare rostită de episcop: "călăuziţi de poruncile şi exemplul lui Cristos" tinerii şi copii să facă din această clădire "o sală de iubire de unde să se răspândească buna mireasmă a lui Cristos".

În cele din urmă episcopul a binecuvântat grota construită de pr. Anton Budău (1930-2020), fost paroh de Tuta, renovată de pr. Francisc Vernica. Domnul Augustin Vacaru a rostit un cuvânt de mulţumire în numele comunităţii.

Laudă lui Dumnezeu pentru că ne-a binecuvântat să putem duce la împlinire aceste lucrări, mulţumiri patroanei noastre, Regina Rozariului, dar şi episcopilor Petru Gherghel şi Iosif Păuleţ care au aprobat şi binecuvântat aceste lucrări. Un gând de recunoştinţă a fost adresat şi autorităţilor locale, binefăcătorilor şi tuturor celor care, prin susţinerea lor, au contribuit la această sărbătoare.

Episcopul a încheiat celebrarea îndemnându-i pe credincioşi la unitate şi promiţând că va reveni cu bucurie la Tuta.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Redăm în continuare un scurt istoric al parohiei, care a putut fi citit pe amintirea de la această sărbătoare:

Satul Tuta s-a format la începutul secolului al XVIII-lea. Catolicii au fost semnalaţi pentru prima dată de "Schematismul misiunii 1850" sub numele de "Dioszeg" cu un total de 246 de credincioşi, fără lăcaş de cult.

În anul 1864 au început să construiască sub conducerea preotului paroh de Trotuş, Domenic Della Posta, prima biserică din lemn, pe locul actualei casei parohiale. Biserica a fost terminată şi sfinţită în vara anului 1866 de către episcopul vizitator apostolic al Moldovei, Iosif Salandari.

În perioada anilor 1925-1933 s-a construit actuala biserică din piatră, având ca hram "Regina Sfântului Rozariu". Ctitorul şi conducătorul pentru construirea bisericii a fost pr. Gheorghe Lenghen, fiul satului. La 10 mai 1934, biserica a fost sfinţită de PS Mihai Robu.

Sub conducerea pr. Anton Budău s-au efectuat diferite lucrări: mărirea locului corului, construirea unei sacristii exterioare şi eliminarea celei din interiorul bisericii, obţinându-se astfel spaţiu în plus la interior, iar la intrare s-a construit o grotă.

S-au efectuat diferite lucrări şi sub conducerea preoţilor parohi Anton Encuţă şi Mihai Cătău.

Începând cu anul 2015, sub conducerea actualului pr. paroh Francisc Vernica, s-au făcut o serie de lucrări mai ample. Astfel:

  • În anul 2015 s-au făcut lucrări la casa parohială şi anexe.

  • În anul 2016 s-a refăcut complet interiorul bisericii, cu altar nou.

  • În anul 2017 s-a lucrat la exteriorul bisericii şi s-a ridicat la roşu centrul social (sala tineretului).

  • În anul 2018 s-a terminat centrul social şi s-au construit cca. 150 m gard la str. Tineretului.

  • În anul 2019 s-a construit gardul dintre biserică şi cimitir şi dintre biserică şi casa parohială şi s-a ridicat la roşu capela mortuară.

o În anul 2020 s-a terminat capela mortuară, s-au construit cca. 105 m gard la cimitir, latura din spatele capelei, şi s-a amenajat terenul dintre capelă şi centrul social.

Toate acestea sunt încununarea tuturor eforturilor şi jertfelor păstorilor comunităţii precum şi a credincioşilor; a binefăcătorilor ştiuţi sau neştiuţi, vii sau răposaţi. Dumnezeu să-i răsplătească pe toţi cei care au trudit la susţinerea acestor lucrări prin munca şi contribuţia lor materială şi spirituală!

David Eduard-Cristian

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 octombrie: Tuta: Consacrarea altarului nou construit, binecuvântarea capelei mortuare, a Centrului Social "Sfântul Iosif", a grotei şi a lucrărilor de renovare