Credincioşii din filiala Păcuri a Parohiei Bogata au sărbătorit hramul bisericii "Sfântul Francisc de Assisi", duminică, 2 octombrie 2011, cu o bucurie deosebită prin sfinţirea noului pod peste Trotuş, a parcului de joacă destinat copiilor şi a noii grote închinate sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, sfintei Bernadeta şi sfântului Francisc.

Vechiul pod şi vechea grotă au fost luate de apele învolburate ale râului Trotuş, în timpul inundaţiilor din vara anului 2004.

În tot timpul acesta credincioşii din Păcuri au fost nevoiţi să traverseze apa râului Trotuş într-o cuşcă metalică fixată pe o şufă, care era trasă de pe un mal pe altul al râului.

La Liturghia de sfinţire, celebrată de către părintele decan Augustin Benchea, alături de alţi zece preoţi, au participat un mare număr de credincioşi veniţi din localităţile de pe valea Trotuşului în frunte cu Floarea Ivanof, primarul oraşului.

Părintele decan Augustin Benchea a transmis credincioşilor salutul Preasfinţitului Petru Gherghel şi al Preasfinţitului Aurel Percă.

Pe feţele tuturor se putea citi fericirea şi mulţumirea că acum, cu ajutorului bunului Dumnezeu şi cel al autorităţilor locale, au un nou pod şi o nouă grotă mai frumoasă decât înainte.

Bucuria copiilor şi a părinţilor a fost mărită şi de inaugurarea şi sfinţirea noului parc de joacă.

Cu toţii s-au întors la casele lor cu sufletele pline de bucurie şi mulţumire de mare binecuvântare primită din partea lui Dumnezeu şi a salutului sfântului Francisc de Assisi: Pace şi Bine!

Pr. Isidor Mîrţ