În biserica "Sf. Tereza a Pruncului Isus", joi, 9 iunie, la ora 12.00, a avut loc o oră de rugăciune, la care au participat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi 32 de preoţi din parohiile din Iaşi şi cele din împrejurimile Iaşiului. Celebrarea a fost prezidată de pr. Anton Farcaş, paroh la Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus".

Această întâlnire se înscrie într-un program al PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, care recomandă ca în a doua joi a fiecărei luni, preoţii dintr-un decanat să se întâlnească în cadrul unei ore de rugăciune pentru a aprofunda cuvântul lui Cristos care spune "Ca toţi să fie una!" (In 17,21). Totodată, acest moment este o bună ocazie pentru o împărtăşire fraternă a activităţii pe care fiecare preot o desfăşoară acolo unde Dumnezeu îl cheamă.

Momentul de rugăciune celebrat la biserica "Sf. Tereza a Pruncului Isus" a inclus consfinţirea către inima preasfântă a lui Isus, cântarea Litaniei inimii lui Isus, proclamarea Evangheliei şi o reflecţie în care pr. Anton Farcaş a pus accentul pe chemarea lui Isus care ne spune tuturor: "Luaţi jugul meu asupra voastră (...), căci jugul meu e plăcut, iar povara mea uşoară" (Mt 11,30).

Întâlnirea s-a încheiat cu recitarea rugăciunii Ora medie şi cu binecuvântarea acordată de PS Aurel Percă.

Pr. Gabriel Bucur