Joi, 3 martie, ora 12.00, a avut loc în Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" ora lunară de rugăciune pentru preoţii din zona Iaşi. Momentul de rugăciune a fost condus de preoţii din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi.

Fiind la începutul Postului Mare, un timp forte pentru convertire şi pentru pocăinţă, momentul de rugăciune a cuprins devoţiunea Căii sfintei cruci şi recitarea Orei medii. Calea sfintei Cruci a fost puţin mai deosebită, fiind o sinteză din cartea lui Gary Jansen, Din staţiunea în staţiune. O călătorie ignaţiană pe Calea sfintei Cruci. Aceasta se inspiră din rugăciunea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea care, în 1991, a propus o nouă colecţie de staţiuni, bazate în exclusivitate pe textele Noului Testament, diferite de cel tradiţionale.

Preoţia şi drumul crucii sunt inseparabile. Înainte de a parcurge această "cale" Isus Cristos a înfiinţat sacramentul Preoţiei, legându‑l în tainic de pătimirea, moartea şi învierea sa. Preotul este chemat nu doar să vestească, ci să celebreze şi să trăiască el însuşi misterul pascal al lui Isus Cristos din care se naşte şi se hrăneşte vocaţia sa la preoţie. Preoţii din zona Iaşi, adunaţi împreună cu episcopul lor la picioarele Crucii, au reînnoit în felul acesta angajamentul lor, la început de Post Mare, să pătrundă cu inima şi cu mintea acest mister la care au fost făcuţi părtaşi prin preoţia lor.

Ora de rugăciune s-a încheiat cu recitarea Orei medii şi cu salutul Excelenţei Sale episcopul Iosif, însoţit la această rugăciune de episcopul auxiliar Petru Sescu şi de episcopul emerit Petru Gherghel. Episcopul diecezei a reamintit de importanţa unor astfel de momente de rugăciune comunitară pentru preoţi, momente care ne întăresc în vocaţie şi în misiune. De asemenea, a mulţumit pr. Daniel Iacobuţ, paroh şi decan de Iaşi, precum şi colaboratorilor săi, pr. Gabriel Păuleţ şi pr. Eduard David, pentru organizarea acestui moment şi a reînnoit faţă de toţi cei prezenţi rugămintea de a nu înceta să se roage pentru pace în lume, dar mai ales în Ucraina.

Pr. Eduard-Cristian David