În Parohia "Sfinţii Petru şi Paul" din Oneşti celebrarea din Vinerea sfântă a început la ora 18.00, la Sanctuarul "Fericitul Ieremia", cu o rugăciune în cinstea lui Isus Cristos răstignit şi urmată de Calea sfintei cruci pe străzile oraşului până la biserica din cartierul catolic. Aici au avut loc ceremoniile speciale din Vinerea Sfântă, la care au participat şi fraţii capucini de la sanctuar.
În linişte şi reculegere poporul credincios adunat în sfântul lăcaş a ascultat cuvântul lui Dumnezeu din profetul Isaia, din Psalmi, din Epistola către Evrei şi mai ales Pătimirea Domnului după Sfântul Evanghelist Ioan, cântată pe roluri.
A urmat adorarea sfintei cruci, moment culminant al celebrării, şi distribuirea sfintei Împărtăşanii.
Participarea credincioşilor a fost numeroasă şi deosebit de impresionantă. Deşi ceremoniile au fost mai lungi, toţi au rămas până la sfârşit şi nu a plecat nimeni acasă până nu a sărutat cu pietate sfânta cruce.
În reculegere şi cu mare bucurie în suflet aşteptăm marea sărbătoare a Învierii Domnului şi urăm tuturor un Paşte fericit, cu haruri îmbelşugate de la Cristos Înviat.
Pr. Iosif Păuleţ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 aprilie: Oneşti: Vinerea Sfântă