Solemnitatea Floriilor (28 martie 2010), la Oneşti, a adunat o mulţime impresionantă de credincioşi, catolici şi ortodocşi, participând cu mare însufleţire la procesiunea ce s-a făcut pe străzile oraşului.

Ceremonia a început la ora 11.00, prezidată de pr. Iosif Păuleţ, paroh şi decan de Trotuş. Au fost sfinţite ramurile la sanctuarul "Fericitul Ieremia", apoi s-a mers în procesiune până la biserica "Sfinţii Ap. Petru şi Paul" din cartierul catolic.

Vremea a fost prielnică, iar poporul a trăit din plin bucuria acestei sărbători, cântând şi rugându-se împreună cu preoţii, seminariştii capucini şi persoanele consacrate din localitate.

La predică, părintele decan a subliniat cele două momente reunite din viaţa lui Isus Cristos: triumful şi pătimirea; triumful intrării sale în oraşul Ierusalim şi pătimirea acceptată voluntar spre mântuirea noastră. Tonul acestei duminici nu-l dă pătimirea Domnului, ci ceremonia de la început: binecuvântarea ramurilor şi procesiunea cu ramuri.

La fel, culoarea roşie a veşmintelor din această duminică nu vrea să ne amintească, deocamdată, de sângele vărsat de Isus în timpul pătimirii sale (vinerea sfântă), ci de mantia de purpură (roşie) pe care o îmbrăcau în vechime regii. Este pentru noi o invitaţie de a-l saluta şi de a-l proclama în această zi pe Cristos drept Regele nostru. În final părintele predicator a îndemnat pe toţi la o trăire intensă, în spirit de credinţă, a acestei săptămâni, cea mai sfântă din tot timpul anului.

A consemnat pr. Iosif Păuleţ