Oneşti: Pelerinajul persoanelor consacrate la sanctuarul diecezan "Fericitul Ieremia"

Peste 200 de persoane consacrate din Dieceza de Iaşi s-au îndreptat în pelerinajul diecezan către sanctuarul fraţilor capucini "Fericitul Ieremia" de la Oneşti, duminică, 27 octombrie 2019.

Încă de dimineaţă, plini de bucurie, au început să se reverse către sanctuar zeci de fraţi şi surori, sosiţi din diferitele regiuni ale Moldovei. O dimineaţă cu ceaţă care avea să se lumineze după o zi încărcată cu momente intense de spiritualitate şi de comuniune fraternă. După mai multe minute în care fraţii şi surorile s-au salutat şi s-au bucurat de a se reîntâlni, împreună cu părintele Augustin Mihai Folner, responsabil al Oficiului pentru Viaţa Consacrată al Diecezei de Iaşi, s-au îndreptat către sala de festivităţi a liceului teologic ce avea să primească pelerinii consacraţi pentru expunerea conferinţei fratelui capucin, pr. dr. Ciprian Vacaru.

Conferinţa intitulată "Liturgia orelor şi ora liturgiei în viaţa consacrată" a avut drept temă viaţa liturgică, îndeosebi liturgia orelor.

Părintele Ciprian a făcut o expunere completă a temei prezentând elementele esenţiale care au stat la baza vieţii liturgice încă din primele veacuri ale vieţii creştine, aducând mărturii concrete atât din Sfânta Scriptură, cât şi din Sfinţii Părinţi ai Bisericii; importanţa pe care a căpătat-o recitarea psalmilor la anumite ore în Biserica primară, interpretaţi în lumina lui Cristos, "piatra pe care au aruncat-o zidarii" (Ps 118,22). Psalmii devin cântarea oficială a călugărilor benedictini, recomandaţi chiar de Regula sfântului Benedict: "Să cântăm psalmii în aşa fel încât mintea noastră să concorde cu vocea" (Regula 19,7). Astfel, psalmii intră în viaţa liturgică a Bisericii "nu ca nişte simple lecturi, ci poeme de preamărire. ... Toţi psalmii au un caracter muzical care determină modul corespunzător de a-i recita" (Norme gen. Lit. Orelor 103).

Părintele Ciprian a încercat, şi a reuşit, să transmită celor aproximativ 200 de persoane consacrate iubirea pentru psalmi şi importanţa pe care aceştia o deţin în tezaurul spiritual al vieţii liturgice. "O rugăciune a lui Israel, care este şi rugăciunea lui Isus, rugăciunea Bisericii, a tuturor creştinilor; o rugăciune a fiinţei umane".

A urmat sfânta Liturghie solemnă din a XXX-a duminică a timpului de peste an, prezidată de pr. Lucian Dumea, custode al fraţilor capucini, în cripta sanctuarului, unde se află mormântul fericitului frate capucin. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Flavian Gondoş, rector al sanctuarului şi guardianul comunităţii fraţilor capucini de la Oneşti, în care a prezentat, plecând de la Sfânta Scriptură, frânturi din viaţa concretă a unei comunităţi religioase. La celebrarea sfintei Liturghii au participat peste 200 de persoane consacrate, precum şi credincioşi din comunitatea locală şi din împrejurimi. Sfânta Liturghie a fost animată de corul pregătit de sora Lucia Vârgă, care a binevoit să împodobească acest moment de bucurie şi să ne înalţe sufletele spre Dumnezeu printr-o cântare îngerească ("Missa de Angelis").

A urmat ora prânzului în sala de festivităţi a Liceului Teologic şi cea a fraţilor capucini.

Programul a continuat după masa de prânz, în biserica superioară a sanctuarului, printr-un moment de discuţii pe baza temei prezentate. Pr. Augustin a invitat persoanele consacrate la dezbateri şi împărtăşiri, apoi momentul a fost întreţinut de pr. Ciprian şi de numeroasele intervenţii din partea multor fraţi şi surori. Spre sfârşitul momentului împărtăşirilor, pr. Augustin, în calitate de responsabil al Oficiului pentru Viaţa Consacrată al diecezei, a transmis mai multe informaţii referitoare la situaţia vieţii consacrate în Dieceza de Iaşi.

Programul acestei zile deosebite s-a încheiat cu recitarea solemnă a Vesperelor, prin concursul statornic şi frumos al sr. Lucia, care a ţinut tonul cântărilor dându-i o formă cu adevărat liturgică şi comunitară.

Mulţumim tuturor persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi care au participat, numeroşi şi bucuroşi, la pelerinajul de la sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti!

Îi mulţumim bunului Dumnezeu şi mijlocirii Fericitului Ieremia pentru aceste clipe de har şi de bucurie. O zi cu adevărat bogată în spiritualitate şi fraternitate!

Pr. Albert Goşman, OFMCap

* * *

Un album de fotografii de la acest eveniment a fost publicat pe site-ul Fraţilor Minori Capucini.