Sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti a găzduit, întâlnirea persoanelor consacrate din dieceza de Iaşi, duminică, 16 octombrie 2011.
Programul întâlnirii a început cu sfânta Liturghie de la ora 9.30, prezidată de păstorul diecezei noastre, PS Petru Gherghel, căruia i s-au alăturat pr. Alois Fechet, vicar episcopal şi responsabil cu viaţa consacrată, şi mulţi alţi preoţi aparţinând ordinelor şi congregaţiilor participante la întâlnire.
La predică, pr. Lucian Iosif Dumea, OFMCap, i-a surprins pe cei prezenţi printr-un dialog cu fratele Ieremia, expunând, în această formă, realitatea actuală a vieţii consacrate şi făcând o comparaţie cu trăirea umilului capucin.
După Liturghie, a urmat conferinţa ţinută de pr. Cristian Lupu, OFMCap., intitulată "Consacrare şi spiritualitate în fericitul Ieremia Valahul". Conferinţa a început printr-o scurtă prezentare a două din cele mai importante aspecte ale vieţii consacrate, şi anume, tăcerea şi cultivarea vieţii interioare, pentru ca mai apoi să fie prezentate exemplele sfinţilor Francisc de Assisi, Tereza de Lisieux şi cel al fericitului Ieremia.
În această parte pr. Cristian a subliniat capacitatea acestor sfinţi de "a colabora cu generozitate şi încredere cu harul lui Dumnezeu, hrănindu-şi vocaţia de consacraţi printr-o viaţă spirituală constantă şi robustă", ceea ce face ca aceste exemple de sfinţenie să reprezinte o bogăţie inestimabilă în sânul Bisericii.
Relatarea s-a încheiat într-o notă mariană, fiind prezentată Maria ca "model de consacrare şi de urmare a lui Cristos".
În continuare s-a servit prânzul, urmat de câteva comunicări din partea pr. Alois Fechet şi câteva intervenţii din partea participanţilor, cu privire la exemplul şi învăţătura fondatorilor proprii.
Întâlnirea s-a încheiat cu un moment de adoraţie pregătit de pr. Marian Huşanu, guardian al conventului capucin din Oneşti, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru momentele de comuniune şi har petrecute în această zi.
Mai multe detalii de la acest eveniment, precum şi materialul complet al predicii şi conferinţei prezentate cu acest prilej, se găsesc pe situl Fraţilor Minori Capucini, prin accesarea următorului link: http://www.ofmcapucini.ro/Onesti%202011%20ziua%20consacratilor.html
Fr. Daniel Cosmin Constantin, OFMCap.
