Invitaţie la pelerinajul diecezan al persoanelor consacrate la sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti

Persoanele consacrate din Dieceza de Iaşi vor fi prezente duminică, 27 octombrie 2019, la sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti.

În scrisoarea circulară Bucuraţi-vă adresată persoanelor consacrate, papa Francisc afirmă: "Fiecare creştin, mai ales noi, suntem chemaţi să împărţim acest mesaj de speranţă care dăruieşte seninătate şi bucurie: tandreţea lui Dumnezeu, bunătatea sa care se revarsă peste toţi. Dar putem face acest lucru dacă mai întâi am trăit noi bucuria de a fi mângâiaţi de el, de a fi iubiţi de el". Acelaşi mesaj al bucuriei, "Bucuria este tăria voastră", Sfântul Părinte a ţinut să-l adreseze şi celor 73 de fraţi minori capucini din Provincia de Marche, întâlniţi în dimineaţa de joi, 10 octombrie 2019, în salonul mic de la Aula "Paul al VI-lea". Este o invitaţie şi, în acelaşi timp, un program de viaţă, pe care persoanele consacrate din dieceza de Iaşi doresc să-l reînnoiască în jurul fericitului Ieremia Valahul - model de viaţă consacrată.

Pelerinajul se va desfăşura după următorul program:

  • 09:00 - Sosirea

  • 09:30 - Conferinţă "Liturgia orelor şi ora liturgiei în viaţa consacrată" - pr. dr. Ciprian Vacaru, OFMCap.

  • 10:30 - Pregătirea pentru sfânta Liturghie

  • 11:00 - Sfânta Liturghie

  • 12:30 - Prânzul

  • 14:00 - Împărtăşire

  • 15:00 - Vespere

Comisia Diecezană pentru Viaţa Consacrată