Luni, 25 mai 2015, în a doua zi de Rusalii, la ora 15.45, a fost adus în biserica din Oituz trupul neînsufleţit al părintelui Damian Vătămănelu, cel care a fost paroh al acestei comunităţi timp de 11 ani şi care a lucrat cu mult zel şi timpul celor şapte ani ca pensionar, tot în această comunitate. Seara, la ora 19,00, s-a celebrat sfânta Liturghie pentru Sfinţia sa în prezenţa a 14 preoţi, printre care şi cei trei nepoţi, preoţi, ai părintelui Damian. Biserica a fost plină de credincioşi, ca la mare sărbătoare, ca la hram, semn că oamenii l-au iubit şi l-au preţuit.
La predică, pr. Daniel Ghitiu, fiu al satului, care l-a cunoscut foarte bine pe părintele Damian, a amintit de modul cum a ştiut părintele să-şi împlinească obligaţiile sacerdotale fundamentale: "mărturia", "liturghia" şi "slujirea".
Ca paroh al acestei comunităţi, subsemnatul, i-am mulţumit din inimă pentru amprenta lăsată în această parohie şi care va dăinui mulţi timp. În mod special am admirat deschiderea părintelui Damian de a ne ajuta în munca pastorală. La fiecare Vinerea I din lună mergea la o parte din bolnavii din parohie, spre a ne veni în ajutor. Apoi, totdeauna era dispus să ne ajute la spovezi, precum şi la celebrarea Liturghiei. Ne-a fost de un real folos, pentru care-i mulţumim din inimă şi ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-l răsplătească pentru tot binele făcut.
La sfârşitul Liturghiei, trupul părintelui a mai rămas încă 40 de minute în biserică, după care, în cor de rugăciune, a fost condus la maşina ce avea să-l transporte în satul natal. Mişcător a fost faptul că toţi credincioşii au rămas în biserică, iar la ieşirea din biserică, curtea bisericii era plină până la refuz cu toţi cei care au participat la sfânta Liturghie. După ce a fost urcat în maşina mortuară, a plecat dintre noi, în timp ce toată mulţimea credincioşilor cânta: "Patria mea este sus, sus în cer". Părintele Damian, care a murit în ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt a adunat la Ierusalim mulţimea compusă din mai multe naţiuni, iată că şi la plecarea lui din această parohie, ne-a adunat pe toţi, spunându-ne că el pleacă acasă - în cer, unde ne aşteaptă.
La revedere, părinte!
Pr. Eugen Lucaci
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 mai: Oituz: La revedere, părinte Damian
A trecut la Domnul pr. Damian Vătămănelu (24 mai)
