Oficiul pentru Cateheză: "Lectio Divina" - tema a XXXV-a: "Vindecarea surdomutului"

Tema a XXXV-a: "Vindecarea surdomutului" - propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei de Iaşi în seria întâlnirilor Lectio Divina din timpul de peste an - prezintă vindecarea unui om surdomut în regiunea Decápole (Mc 7,31-37).

În timp ce poporul s-ar fi aşteptat ca Isus să-şi impună mâinile asupra bolnavului, Isus a arătat că modul său de a vindeca era cu totul particular. El l-a dus pe omul surdomut departe de mulţime, i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu salivă. Isus a privit apoi spre cer şi, suspinând profund, a spus: "Éffata!", "Deschide-te!".

Întâlnirea Lectio Divina se desfăşoară în următoarele două centre: joi, 6 septembrie 2018, ora 18:00, în "Casa Providenţei" din Iaşi; vineri, 7 septembrie 2018, ora 19:00, la mănăstirea "Maica Unităţii" din Viişoara (Neamţ)

"Doamne Isuse, cât eşti de mare! Cine poate să te cunoască? Cine poate să te înţeleagă?

O, Isuse, ajută-mă să te cunosc şi să te iubesc. Deschide-mi inima pentru ca să pot asculta vocea ta şi medita învăţăturile tale dumnezeieşti. Deschide-mi sufletul şi mintea pentru ca acest cuvânt al tău să pătrundă în adâncul sufletului meu, şi astfel să-l pot înţelege şi asimila. Trezeşte în mine o mare credinţă în tine, pentru ca fiecare cuvânt al tău să fie făclie pentru paşii mei, să mă atragă la tine şi să mă determine să te urmez pe calea dreptăţii şi a adevărului. O, Isuse, eşti Domnul meu, unicul meu Învăţător. Vorbeşte-mi! Eu vreau să ascult cuvântul tău: vreau să-l meditez şi să-l pun în practică, fiindcă în cuvântul tău se află viaţa, fericirea şi pacea. Vorbeşte-mi! Tu eşti Domnul şi Învăţătorul meu, iar eu nu vreau să ascult pe nimeni în afară de tine". Amin.

(Antoine-Marie Chevrier, 1826-1879)

Prof. Mariana Sofronie