Oficiul pentru Cateheză: "Lectio Divina" - tema a XV-a: "Porunca lui Isus"

Tema a XV-a: "Porunca lui Isus" - propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei de Iaşi în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Paştelui - prezintă momentul în care Isus, numindu-i pe discipoli prieteni, le destăinuie legătura sa cu Dumnezeu Tatăl şi le porunceşte să se iubească unii pe alţii aşa cum el i-a iubit.

Rostite cu puţin timp înainte de glorificarea sa, cuvintele lui Isus (In 15,9-17) indică responsabilitatea şi sensul urmării unicului Învăţător. Sunt cuvinte importante ce reflectă gloria Celui care îşi va oferi din proprie iniţiativă viaţa pentru mântuirea lumii. Sunt cuvinte concise, simple, esenţiale, strâns legate între ele, specifice unui discurs de rămas bun, în care repetiţia devine un apel ce insistă cu delicateţe.

Întâlnirea "Lectio Divina" se desfăşură joi, 3 mai 2018, ora 18:00, la Casa Providenţei, Capela "Sfântul Iosif" (str. Plopii fără Soţ, 7, Iaşi). Întâlnirea este coordonată de pr. Mihai Roca.

Laudă ţie, Doamne, biruitorul păcatului şi al morţii, pentru că te-ai dăruit cu toată fiinţa în legătura ta infinită cu Tatăl, în Duhul Sfânt. Doamne, ne-ai descoperit această legătură tainică chiar dacă riscăm să nu o înţelegem, să o banalizăm, să o uităm. Doamne, ne-ai vorbit despre legătura ta cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt pentru a înţelege cât de mare a fost iubirea ce ne-a dat viaţă. Doamne, dă-ne harul să rămânem în tine aşa cum mlădiţele rămân unite cu viţa ce le susţine şi le hrăneşte pentru a da rod. Dă-ne, te rugăm, o privire plină de credinţă şi de speranţă, care să ştie să treacă de la cuvinte şi dorinţe la concreteţea faptelor, asemenea ţie, care ne-ai iubit până la sfârşit.

(Rugăciune, Lectio Divina, tema a XV-a)

Prof. Mariana Sofronie