Oficiul pentru Cateheză: "Lectio Divina" - tema a XVI-a: "Isus a trăit în lume, dar nu era din lume"

Tema a XVI-a: "Isus a trăit în lume, dar nu era din lume" - propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei de Iaşi în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Paştelui - prezintă o parte din rugăciunea adresată de Isus Tatălui chiar în timpul ultimei întâlniri cu discipolii; aceste versete sunt cunoscute ca "testamentul lui Isus" sau "rugăciunea sacerdotală".

Isus îşi ia rămas bun şi îi cere Tatălui ca discipolii să fie consacraţi în adevăr (In 17,11-19). Deoarece se găsesc în rugăciune sentimentele şi preocupările trăite de Isus în momentul în care se pregătea pentru a merge la Tatăl, aceste versete cuprind "testamentul lui Isus": o rugăciune de mijlocire la Tatăl pentru discipoli. Rugăciunea conţine cuvintele rostite de Isus în ultimele momente trăite alături de cei dragi. Aducerea aminte a acestor cuvinte foarte importante implică memoria sacră a acelui eveniment

Întâlnirea Lectio Divina se desfăşoară miercuri, 9 mai 2018, ora 19:00, în biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman (Neamţ). Întâlnirea este coordonată de pr. Eduard Pătraşcu.

Doamne Isuse, pregăteşte inimile noastre pentru venirea Duhului Sfânt printr-o nouă şi curajoasă deschidere în faţa cuvântului tău.

Doamne Isuse, cu ajutorul harului divin, vom cunoaşte cine eşti şi vom simţi că suntem poporul celor mântuiţi prin apa Botezului şi prin darul Duhului Sfânt, că suntem un popor unit în jurul tău, un popor capabil de a învinge orice slăbiciune.

Doamne Isus, dă-ne harul de a ne bucura de prezenţa, pentru a trăi propria consacrare cu mult entuziasm, ducând tuturor darul mântuirii oferit de tine. Amin.

(Rugăciune, Lectio Divina, tema a XVI-a)

Prof. Mariana Sofronie