Miracolul inimii străpunse! ...aşa i se poate spune inimii lui Isus Cristos ce se contopeşte cu iubirea creştinului, care trăieşte din această suferinţă, pentru izbânda iubirii de Dumnezeu şi binele aproapelui... ca împlinire desăvârşită a celor două porunci identice jertfei sale, prin trupul şi sângele său de pe sfântul altar, prin rugăciunea consacrării ostiei şi vinului din potir.
Aşa i se poate spune şi când raţionamentul ştiinţei recunoaşte atotputerniciei lui Dumnezeu... filonul cicatrizării iubirii şi credinţei creştine străpunse de iraţionalul nebuloasei vremurilor trecute, dar nu şi uitate!... din fila permanentă a vieţii ce se continuă în bunătatea şi ocrotirea cerească.
O inimă străpunsă!
Să fie această jertfă pe care Dumnezeu a cerut-o şi de la sora Clara (Ecaterina Maria Lazlău), aflată acum la vârsta de 92 de ani, în deplină putere de rugăciune şi activitate misionară, prin ecoul ce i se aude şi azi din rana aortei incizate periculos!... de brutalitatea loviturilor primite în închisorile comuniste, dar zădărnicite în eforturile distrugătoare, de miraculoasa-i vindecare, suficient de sonoră pentru a da un sens deosebit de preţios vieţii creştine.
Fără îndoială, acest fapt poate fi ca o emblemă de referinţă credinţei creştine de care a dat dovadă micuţa soră Clara, din mijlocul celorlalte măicuţe ale Mănăstirii "Sfânta Agnes", numită, din ziua de 31 ianuarie 2004, "Congregaţia lui Isus", şi aflată la graniţa dintre Bucureşti şi comuna Popeşti-Leordeni, ca o izbândă a timpului actual.
Împlinindu-se astfel, prin voinţa lui Dumnezeu, a înţelepciunii Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea şi a muncii apostolice a ÎPS arhiepiscop mitropolit dr. Ioan Robu, menirea pe care însuşi Isus Cristos i-a transmis-o rugăciunilor fondatoarei congregaţiei... sora Mary Ward după exemplul iniţiat de sfântul Ignaţiu de Loyola.
Aceasta dovedeşte că... nimic nu ne desparte de iubirea şi suferinţa lui Isus Cristos, dacă ne luăm crucea şi îl urmăm cu toată încrederea, aşa cum şi sora Clara a înfăptuit acest ideal în timpul prigoanei comuniste, apărând-o de urgia pornită împotriva sfintei Biserici dintr-un exces de zel al necunoaşterii adevăratului Dumnezeu. Mai cu seamă în cei 14 ani de detenţie, dintre care 7 ani de interogatoriu, tortură, foame şi frig, fiind ca o mărturie vie pentru generaţiile trecute şi viitoare, spre a împlini, până la capăt, voinţa lui Dumnezeu, prin destinul la care suntem chemaţi cu toţii... încă înainte de a ne naşte.
Şi dacă rezistenţa fizică, dar mai ales cea morală, a eroicei sale lupte cu tenebrele întunericului pentru triumful credinţei creştine a făcut să-i strălucească, pe rănile picioarelor lovite de vârful bocancilor autoritari... sau pe obrajii loviţi până la surzirea urechii stângi, frumuseţea şi alinarea cuvintelor lui Isus: "Nu-ţi fie teamă, sunt lângă tine şi sufăr împreună cu tine!", au fost tocmai ca o împlinire a previziunilor celor auzite din şoaptele Duhului Sfânt, o dată cu apariţia crucii sale înstelate şi luminate de prezenţa sfintei Fecioare în primăvara anului 1948.
Astfel, cele care au urmat din partea ateismului batjocoritor şi sacrileg în persoana celor şapte judecători din Vinerea Mare a anului 1952, au pălit din insuficienţă, de adevăr şi dreptate surghiunită, în ecoul catehezelor, meditaţiilor, dar mai ales al rugăciunilor sfântului Rozariu, murmurat împreună cu tinerele aflate în închisoare, într-o completă dezorientare, teamă şi mânie, primejdii marcante pentru sănătatea lor între zidurile reci şi insensibile.
Aceasta dovedeşte, alături şi de martiriul tuturor celorlalţi slujitori ai sfintei Biserici, aflaţi pe aceleaşi baricade creştine, că miracolul universal al inimii străpunse a lui Isus Cristos este în continuare izvor de viaţă şi mântuire autentică pentru toţi cei care îşi pun viaţa în mâinile lui Dumnezeu ca înspre unica speranţă de salvare.
Iar acest izvor, poate fi găsit şi aici... la mănăstirea surorilor-măicuţe din Congregaţia lui Isus.
Cristina Koch Smeu
