|
| © Vatican Media |
O şcoală a gândirii trinitare
În enciclica sa Rerum novarum (1891), Papa Leon al XIII-lea a fundamentat gândirea socială catolică modernă pe "lucrurile noi". Pe de altă parte, modul de gândire exprimat în Laudato si' (2015) a Papei Francisc este caracterizat de o ecologie integrală care leagă inextricabil dreptatea socială şi protecţia mediului. Ce fel de gândire propune Papa Leon al XIV-lea în enciclica sa Magnifica humanitas despre inteligenţa artificială (IA) (mai 2026)?
Pentru Leon al XIV-lea, educaţia şi gândirea critică sunt fundamentale pentru grija faţă de lume. Această enciclică apare ca o şcoală de gândire despre "lucrurile noi". Această gândire este recunoscută ca având un statut autonom, distinct de disciplinele individuale, deoarece papa subliniază importanţa procesului cognitiv în promovarea gândirii critice, a abilităţilor relaţionale autentice şi a adevăratei libertăţi. Gândirea trebuie înţeleasă nu ca un bloc monolitic, ci ca o reţea dinamică de relaţii în diversitate. În enciclica sa, actualul pontif întruchipează această viziune şi îl îndrumă pe cititor spre o înţelegere interdisciplinară.
În acest sens, noua enciclică este cu adevărat excepţională prin modul în care papa ne implică în procesul său de cunoaştere, privind la enciclicele trecute, dar făcând loc şi promisiunii "lucrurilor noi" reprezentate de IA. Astfel, el ghidează fiecare cititor către propria responsabilitate.
Papa Leon al XIV-lea nu stabileşte principii şi reguli pentru rezolvarea situaţiilor complexe, ci introduce mai degrabă o teologie a "figurilor". Ambele aspecte descriu procesul cognitiv în raport cu persoanele reale şi dezvăluie natura unică a enciclicei. El introduce gândirea responsabilă şi îl ia pe Nehemia (Neh 1-2) ca exemplu de gândire relaţională. El descrie exact cum se pregăteşte un proces de cunoaştere: "El nu impune soluţii de sus. El cheamă familiile laolaltă, încredinţează fiecărei persoane o secţiune a zidului pentru a o reconstrui, ascultă temerile lor, coordonează forţele, se confruntă cu opoziţia" (8).
Leon al XIV-lea vorbeşte despre această atitudine, conform căreia omenirea trebuie mai întâi să fie conştientă de sine şi împăcată cu ea însăşi, pentru a putea face din "lucrurile noi" ceea ce sunt cu adevărat: nu relaţii sau dependenţe "extreme", ci capacitatea de a privi înainte cu grijă. Aceasta înseamnă că atât cunoaşterea, cât şi împlinirea sunt articulate pe diferite niveluri de înţelegere: a te cunoaşte pe tine însuţi împreună cu celălalt şi, de asemenea, a fi mereu orientat spre Dumnezeu.
În enciclica Magnifica humanitas, Papa Leon al XIV-lea pledează pentru apărarea civilizaţiei iubirii, înţeleasă ca o structură relaţională triplă, modelată după Sfânta Treime. Pontiful arată cum gândirea trinitară, referitoare la "lucrurile noi", a modelat semnificativ enciclicele, servind drept fundament pentru teologia creaţiei şi teologia socială.
În enciclica socială Rerum novarum (1891) a Papei Leon al XIII-lea, gândirea trinitară (doctrina Dumnezeului Unul şi Treimic) nu este articulată explicit în termeni dogmatici; mai degrabă, înţelegerea trinitară şi cristologică a lui Dumnezeu constituie fundamentul teologic din care se nasc cerinţe sociale şi civile concrete. Enciclica derivă demnitatea inalienabilă a lucrătorului din faptul că acesta este creat după chipul lui Dumnezeu şi, deoarece Dumnezeu - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - este conceput ca o comuniune de persoane, rezultă, prin urmare, că fiinţele umane sunt orientate în mod natural şi spre comunitate, familie şi societate.
În documente mai recente, precum Fratelli tutti (2020) a Papei Francisc, comuniunea trinitară este citată ca model pentru o omenire caracterizată de fraternitate şi deschidere către dialog, în timp ce în Laudato si' (2015) Jorge Mario Bergoglio lărgeşte perspectiva pentru a include ecologia şi protejarea creaţiei.
Papa Leon al XIV-lea, de asemenea, explorează un aspect trinitar esenţial: a afirma că lucrurile create şi societăţile însele posedă legi şi valori înseamnă a recunoaşte nevoia unei autonomii legitime (20). Adică, omenirea este definită în primul rând prin relaţii şi iubire, nu prin utilitatea sau eficienţa sa funcţională. În acest context, "lucrurile noi" sub forma platformelor virtuale vor deveni locuri de întâlnire (în iubire).
Această abordare originală reuneşte gândirea episcopului de Roma cu aceea a maestrului viziunii catolice asupra lumii, Romano Guardini. De altfel, un articol publicat de "Ediciones Cristiandad" îl compară în mod convingător cu Papa Francisc, care îl citează pe larg pe acest maestru. În acest context, ambii cultivă o cunoaştere trinitară, care vede cu adevărat conceptul central de a fi creat după chipul lui Dumnezeu. Ambele idei provin de la sfântul Augustin, care vorbeşte despre grija pentru omenire. Guardini îl citează pe Părintele Bisericii în Cartea a III-a din Confesiuni: "Într-adevăr, ai fost în mine mai mult decât fiinţa mea intimă şi mai înalt decât partea mea cea mai înaltă" (III, 6, 11).
Fiind creaţi după chipul comuniunii trinitare a lui Dumnezeu, şi noi - ca persoane - suntem constituiţi intern într-un mod triplu. Această unitate trinitară, cu relaţiile şi polarităţile sale, face parte din structura noastră umană fundamentală: este prezentă în mine, în fiecare altă persoană şi, în grade diferite, în fiecare altă formă creată, inclusiv "lucrurile noi" care apar din tărâmul inteligenţei artificiale.
A ne lăsa priviţi şi interogaţi de "lucrurile noi" devine unul dintre cele mai importante principii de gândire pentru Papa Leon al XIV-lea, iar el scrie: "Biserica (...) recunoaşte în întrebările şi provocările timpului prezent locul în care să-şi exercite vocaţia la ascultare, dialog şi slujire, lăsându-se interogată de tot ceea ce priveşte existenţa bărbaţilor şi femeilor de astăzi" (19).
În acest moment, pentru pontif, Doctrina Socială a Bisericii "nu este un set static de concepte, ci un corpus viu de adevăr, care păstrează şi interpretează vocaţia umanităţii" (3). Aceasta înseamnă că "toţi putem face partea noastră" (212), dar "întregul este mai mult decât părţile" (61). Din acest motiv, "simpla sumă a intereselor individuale nu este capabilă să genereze o lume mai bună pentru întreaga omenire" (61).
Această gândire, introdusă deja de Papa Francisc, duce la o schimbare radicală, care implică îndepărtarea de "logica opoziţiei şi agresiunii" (64) şi confruntarea cu "opoziţia" (8). Gândirea însăşi devine un act de iubire. Iubirea constituie, aşadar, un element esenţial al cunoaşterii.
În enciclica Magnifica humanitas, capitolul al cincilea - dedicat "Culturii puterii şi civilizaţiei iubirii" - identifică criteriile care ne obligă să raportăm modul nostru de înţelegere, modul în care folosim cuvintele şi privim prin ochii celorlalţi, la capacitatea de a ne simţi iubiţi de Dumnezeu. Enciclica dă viaţă astfel la ceea ce spunea odată Guardini: "Cunoaşterea este întotdeauna, într-un fel, o întâlnire în iubire".
Yvonne Dohna Schlobitten
(După L'Osservatore Romano, 25 iulie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
