|
| © Vatican Media |
Interviu cu Vittorio Scelzo, de la Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă
Nu o povară de gestionat, ci un dar de păzit
"Nu este suficient să organizăm servicii, trebuie să construim relaţii": numai aşa se poate traduce "certitudinea de a nu fi uitaţi de Dumnezeu" în "experienţa zilnică de a nu fi uitaţi de parohie şi de familie". Astfel, Vittorio Scelzo, oficial al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă, responsabil cu îngrijirea pastorală a persoanelor în vârstă, analizează situaţia cu mass-media vaticane la şase ani de la instituirea Zilei Mondiale dedicată Vârstei a Treia, care anul acesta este celebrată duminică, 26 iulie 2026, de sărbătoarea sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Sfintei Fecioare Maria sau "bunicii lui Isus".
Ziua Mondială a Bunicilor şi a Vârstnicilor a ajuns la a şasea ediţie. Care este evaluarea progreselor realizate până în prezent?
În ultimii ani, Ziua a început să se consolideze ca un eveniment stabil în viaţa Bisericii. Născută ca răspuns la izolarea impusă de pandemia de COVID-19, a dat o dimensiune mai organică reflecţiei asupra bătrâneţii. Scopul nu s-a limitat niciodată la celebrarea unei zile speciale, ci s-a concentrat pe dezvoltarea unei adevărate îngrijiri pastorale pentru vârstnici, capabilă să depăşească ideea de bătrâneţe ca o simplă chestiune de îngrijire: vârstnicii, care nu mai sunt simpli beneficiari ai serviciilor caritabile, devin participanţi activi la îngrijirea pastorală. Vârstnicii reprezintă o parte semnificativă a poporului lui Dumnezeu şi este necesar să li se ofere îngrijirea pastorală pe care o merită. Provocarea pe termen lung este de a transforma această conştientizare în practică obişnuită, înrădăcinând-o în programele de formare ale comunităţilor ecleziale.
Tema aleasă de Leon al XIV-lea, "Eu nu te voi uita" (Is 49,15), aminteşte de apropierea lui Dumnezeu şi de angajarea comunităţii faţă de bătrâni, în special faţă de cei mai singuri. Ce perspective concrete deschide acest mesaj?
Cuvintele lui Isaia deschid perspective foarte interesante. În primul rând, depăşirea a ceea ce Papa Francisc a numit "cultura rebutului", care cheamă comunităţile să iasă şi să se întindă către bătrâni: într-o epocă în care valoarea oamenilor se măsoară prin eficienţa lor, cei care îşi pierd puterea sau memoria riscă să se simtă uitaţi. Leon al XIV-lea adaugă că "iubirea lui Dumnezeu, care nu uită pe nimeni, este răspunsul la anonimatul în care viaţa umană ajunge să se piardă". Mesajul aminteşte că misiunea Bisericii este de a face vizibilă şi tangibilă această "non-uitare" divină, făcând ecou enciclicei Magnifica humanitas. Nu este suficient să afirmăm demnitatea bătrânilor în cuvinte: trebuie să ne întindem spre ei, să ne apropiem de ei cu o vizită, cu o îmbrăţişare. În esenţă, papa ne cere să-i vizităm pe bătrâni: o invitaţie deosebit de importantă în acest anotimp, marcat de căldura verii şi de o singurătate adesea mai acută decât în alte perioade ale anului. Poate părea, şi într-adevăr este, o rugăminte pentru atenţie socială; dar experienţa ne învaţă că această apropiere va înceta să mai fie un gest izolat numai atunci când bătrânii vor fi cu adevărat puşi în centrul vieţii ecleziale şi atunci va fi clar pentru toţi cât de preţioasă este prezenţa lor: nu o povară de gestionat, ci un dar de preţuit. Operaţional, aceasta înseamnă că comunitatea trebuie să abordeze singurătatea, adevărata sărăcie a bătrâneţii: nu este suficient să se organizeze servicii; trebuie construite relaţii. După cum repetăm în Dicaster, provocarea este de a trece "de la asistenţă la existenţă" cu proiecte de viaţă în care bătrânii să se simtă parte a unui "noi" comunitar. Certitudinea de a nu fi uitaţi de Dumnezeu trebuie să se traducă în experienţa zilnică de a nu fi uitaţi de parohia şi de familia proprie.
De-a lungul anilor, aţi acumulat experienţe semnificative în dieceze şi parohii. Există bune practici sau iniţiative deosebit de reuşite care demonstrează o sensibilitate crescândă faţă de persoanele în vârstă?
Da, monitorizarea constantă a dicasterului arată o creativitate pastorală vibrantă, cu răspunsuri diferite în funcţie de contextul geografic. În multe dieceze latinoamericane, celebrarea este împletită cu devoţiunea faţă de Sfânta Ana. În Venezuela, îngrijirea pastorală a persoanelor în vârstă este deosebit de angajată pentru a asigura că mesajul "Eu nu te voi uita" ajunge la toţi vârstnicii afectaţi de cutremur. Nici în Asia şi Africa nu lipsesc iniţiativele care, începând cu Ziua, îi pun pe vârstnici din nou în centrul vieţii ecleziale: dieceza de Kampala, Uganda, este probabil cea cu cele mai numeroase şi răspândite activităţi. În India, în schimb, tinerii au fost cei care au creat de-a lungul anilor campanii pe reţelele sociale pentru a promova Ziua. O practică ce se răspândeşte peste tot şi pe care am susţinut-o cu entuziasm este vizitarea persoanelor în vârstă singure: multe parohii au organizat vizite concrete. În Europa, se remarcă proiectele de "alianţă inter-generaţională", unde tinerii şi bătrânii împărtăşesc momente de rugăciune sau recreere, depăşind o diviziune generaţională care ajunge să-i sărăcească pe ambii. Când vârstnicii se întorc în centru, întreaga comunitate beneficiază.
Pontiful îndeamnă ca apropierea de bătrâni să devină o parte constantă a vieţii ecleziale, nu doar o singură zi. Care sunt principalele provocări de astăzi pentru ca acest lucru să se întâmple?
În primul rând, este nevoie de o schimbare de mentalitate, nu numai din partea societăţii, ci şi a bătrânilor înşişi. Nu putem accepta să trăim, şi să-i lăsăm pe alţii să trăiască, douăzeci sau treizeci de ani fără motivaţie şi fără o misiune: bătrâneţea este o perioadă a vieţii care trebuie să-şi găsească propria spiritualitate, nu un timp gol de umplut sau de gestionat în aşteptarea sfârşitului. Nici nu ne putem preface că nu există şi să continuăm să trăim ca şi cum timpul nu ar fi trecut niciodată. Însuşi Leon al XIV-lea, adresându-se direct bătrânilor în mesajul său, îi încurajează cu un apel clar: "Nu vă temeţi de fragilitate!", explicând că această slăbiciune, dacă este îmbrăţişată, deschide inima la invocaţie şi devine ea însăşi o vocaţie. Un semn concret al acestui lucru este misiunea pe care papa o încredinţează bătrânilor: să i se alăture în rugăciune insistentă pentru sosirea rapidă a păcii în lume. O vocaţie, nu o retragere spirituală.
Au fost pregătite materiale pastorale, rugăciunea oficială şi alte materiale pentru a însoţi Ziua. Cui se adresează acestea şi cum pot ajuta comunităţile să celebreze concret această ocazie?
Materialele - aşa-numitul "kit pastoral", disponibil pe site-ul dicasterului - sunt instrumente concepute pentru a facilita munca în comunităţile ecleziale. Propunerea este în mod deliberat simplă: celebrarea unei Liturghii cu vârstnicii, de preferinţă în catedrală, şi vizitarea vârstnicilor singuri din propria comunitate. Acestea sunt sugestii foarte concrete: în conformitate cu tema din acest an, cerem ca nimeni să nu fie uitat, inclusiv pe vârstnicii care sunt imobilizaţi la pat sau nu pot participa la activităţi comunitare. Şi pentru ei, Ziua este un apel la reînnoire şi la luarea în serios a cererii lui Leon al XIV-lea de a mijloci pentru pace.
Lorena Leonardi
(După L'Osservatore Romano, 24 iulie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
