Pontiful va binecuvânta o reproducere a Porţii Sfinte destinate expoziţiei organizate la Wadowice

De Stanislaw Dsiwisz

Noul Muzeu al casei natale a lui Ioan Paul al II-lea la Wadowice devine realitate. Răspunzând la o cerere a mea, Pontiful binecuvântează mâine, miercuri 15 februarie, reproducerea Porţii Sfintei de la bazilica Sfântul Petru care va face parte din expoziţia permanentă organizată în casa familiară a Papei Wojtyla, situată pe lângă piaţa centrală din Wadowice, în Polonia. Cu acest gest, Benedict al XVI-lea va sublinia, încă o dată, legătura sa strânsă cu predecesorul.

Faţă de originalul Porţii Sfinte, replica destinată expoziţiei de la Wadowice, în afară de a reproduce în mod fidel frontonul, adaugă pe partea din spate în zece limbi - între care rusă şi chineză - foarte cunoscuta exclamaţie din discursul inaugural al pontificatului lui Ioan Paul al II-lea: "Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos".

Această invocaţie va vorbi oricărui vizitator invitându-l să-i deschidă lui Isus porţile propriei minţi şi ale propriei inimi.

Sosirea replicii Porţii Sfinte în Polonia va fi un eveniment emoţionant. Am o amintire vie a lui Ioan Paul al II-lea când, în noaptea de Crăciun 1999, trecea pragul Porţii Sfinte în Sfântul Petru, inaugurând Marele Jubileu al anului 2000. Îmi revin în minte cuvintele pe care le-a rostit în ziua inaugurării pontificatului, la 22 octombrie 1978: "Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos! În faţa puterii sale mântuitoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice precum şi cele politice, vastele domenii de cultură, de civilizaţie, de dezvoltare. Nu vă fie teamă! Cristos ştie ce este înlăuntrul omului. Numai El ştie asta!". Rămân de neşters amintirile pelerinajelor sale, când, imitându-l pe Bunul Păstor, pornea pe drumurile omului. Gesturile sale şi cuvintele sale deschideau noi orizonturi pentru întâlnirea omului contemporan cu Dumnezeu. Ca păstor sensibil indica evanghelica "poartă a oilor".

Făcea asta încă de la sosirea sa, sărutând pământul ţărilor pe care le vizita, adunându-i pe credincioşi în jurul lui Cristos la celebrarea euharistică şi proclamând cu iubire şi responsabilitate Vestea Bună.

Am văzut deschizându-se nu numai graniţele statelor, ci şi inimile atinse de frumuseţea Evangheliei. Am fost martori ai modului în care în mod paşnic se schimbau sistemele socio-politice.

Deschizând Poarta Sfântă, Papa Wojtyla ne-a făcut să trecem pragul celui de-al treilea mileniu, în care acum Benedict al XVI-lea ne este călăuză iubitoare şi sigură. Ambii Pontifi ne indică simbolul Porţii Sfinte care "evocă trecerea pe care fiecare creştin este chemat să o facă de la păcat la har". A trece prin această poartă înseamnă "a mărturisi că Isus Cristos este Domnul"; înseamnă a revigora credinţa în El "pentru a trăi viaţa nouă pe care el ne-a dăruit-o" (cf. Incarnationis mysterium, 8).

Aducând în Polonia replica Porţii Sfinte, operă a sculptorilor de la Domus Dei din Albano, vrem să o aşezăm într-un punct central din noul Muzeu al casei natale a lui Ioan Paul al II-lea. Ea va conduce minţile şi inimile pelerinilor şi turiştilor spre bazilica Sfântul Petru din Vatican, simbol deosebit al unităţii Bisericii. O originală concepţie artistică a arhitecţilor Barbara şi Jaroslaw Klaput, autori ai expoziţiei muzeale de la Wadowice, vrea să exprime adevărul despre Biserica una, sfântă şi apostolică. Profit de ocazie pentru a mulţumi familiei Krauze care a dăruit arhidiecezei de Cracovia edificiul în care se află casa natală a lui Ioan Paul al II-lea. Mulţumesc pentru angajarea lor delegatului meu, instituţiilor, organizatorilor, direcţiunii şi constructorilor. Graţie muncii lor vom putea într-o zi să inaugurăm primul muzeu religios narativ din Polonia care va prezenta bogata moştenire a lui Ioan Paul al II-lea. Va fi o întâlnire fascinantă cu omul cufundat în lume care îi iubea pe oameni. Era pasionat de teatru, de poezie, de natură, de sport şi care în acelaşi timp era cufundat în dialogul profund cu Dumnezeu. Se va putea descoperi personalitatea unui intelectual inteligent, maestru exigent, a unui neobosit pelerin, apostol şi martor al lui Cristos crescut şi format în Polonia sa pe care o iubirea şi pe care atât de demn o reprezenta. Muzeul va relata învăţătura sa despre Biserică, despre misterul răscumpărării şi al milostivirii divine; va aminti de viziunea sa despre sfinţenia vieţii şi va face să se perceapă dorinţa sa de a lansa noua evanghelizare.

În timpul călătoriei sale apostolice în Polonia, la 27 mai 2006, Benedict al XVI-lea a voit să se oprească la Wadowice, pentru a se ruga la locurile în care credinţa lui Karol Wojtyla "s-a trezit şi s-a format". Cu acea ocazie, citându-l pe marele poet german, Johann Wolfgang von Goethe, a spus: "Cine vrea să înţeleagă un pot, trebuie să meargă în ţara sa". Tot aşa şi pentru a înţelege viaţa şi ministeriul lui Ioan Paul al II-lea, era necesar să vină în oraşul său natal.

Cu asemenea motivaţii încă de la începuturile pontificatului Papei Wojtyla veneau la Wadowice mulţi vizitatori. Pentru aceasta, la 18 mai 1984, cardinalul Franciszek Macharski inaugura prima expoziţie muzeală în casa natală a lui Ioan Paul al II-lea, promovată şi organizată de monseniorul Edward Zacher, care a fost profesorul de religie al lui Karol Wojtyla în timpurile liceului. Pentru a ţine vie amintirea sa îi invit pe toţi să viziteze patria lui Ioan Paul al II-lea şi îndeosebi locurile îndrăgite de el cum este oraşul regal Cracovia, sanctuarul marian de la Kalwaria Zebrzydowska şi oraşul său natal, Wadowice.

(După L'Osservatore romano, 15 februarie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu