Tinerii din Dieceza de Iaşi au sărbătorit Ziua Tineretului duminică, 3 mai 2009, în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporeşti. Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel, însoţit de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, pr. Emilian Cătălin, ministrul provincial al OFMConv., circa 90 de preoţi, persoane consacrate, autorităţi locale şi mulţi tineri.

Cerul era destul de întunecat şi gata să reverse ploaie, dar tineri din toate colţurile Moldovei au venit plini de avânt şi speranţă la Ziua Tineretului la nivel diecezan care s-a desfăşurat la Nisiporeşti pentru a medita la tema întâlnirii: "Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu" (1Tim 4,10). La finalul Liturghiei strălucea deja un soare minunat, prilej de bucurie şi mulţumire pentru toţi cei de faţă. Numărul tinerilor prezenţi a fost de aproximativ 4300 din cele 113 parohii participante, la care se adaugă tinerii din Nisiporeşti, precum şi grupurile de tineri care au sosit în cadrul diferitelor asociaţii (Acţiunea Catolică, Scout, Kolping, Caritas). Programul a început încă de sâmbătă, 2 mai, când au avut loc o sfântă Liturghie şi o veghe în stil Taize, la care au participat şi tineri din parohiile învecinate., A doua zi, duminică, începând cu ora 9.00, a început sosirea grupurilor de tineri. Aceştia au fost conduşi în faţa bisericii, unde au luat parte la un scurt program care a cuprins salutul pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor, repetarea Imnului 2009, evocarea precedentei Zile a Tineretului desfăşurată la Bacău, o cateheză pe baza Mesajului Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Tineretului, prezentarea câtorva asociaţii din dieceză (AC, Kolping, Scout) şi repetiţia cântărilor de la Liturghie.

Sfânta Liturghie a început la ora 11.00, precedată de o procesiune solemnă de la casa parohială până în biserică şi de cântările solemne ale corului şi ale celorlalţi tineri. După ritualul de început al sfintei Liturghii a luat cuvântul parohul de Nisiporeşti, pr. Flavian Enăşcuţ, care a amintit de îndemnul de a purta până la capăt crucea, lucru pe care comunitatea din Nisiporeşti l-a îndeplinit cu fidelitate. Pr. Flavian a încheiat spunând că Liturghia de la Ziua Tineretului este o încoronare a misiunii încredinţate şi în acelaşi timp un imbold de a duce mai departe crucea de fiecare zi. PS Gherghel i-a salutat pe tineri şi le-a urat bun venit alături de crucea lui Cristos, invitându-i să-şi manifeste speranţa în el prezent în istorie, care merge alături de toţi oamenii.

La începutul predicii, PS Petru Gherghel le-a spus tinerilor şi tuturor celor prezenţi "Pace vouă" după cum şi Cristos i-a salutat pe apostolii săi prezenţi în Cenacol umplându-le inima de bucurie şi speranţă. Vorbind de apostolul Paul, convertit pe drumul Damascului, PS Petru a spus că mesajul său convingător, mesaj propus şi de papa Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului din acest an, luminează şi transformă viaţa tinerilor. Ziua aceasta arată cine este acest Dumnezeu în care sfântul Paul şi-a pus speranţa, iar pe lângă el atâţia alţi martiri, creştini buni care de-a lungul timpului au fost cuprinşi de lumina speranţei sale. Adresându-se tinerilor, episcopul Petru a adus în memoria acestora şi vizita papei Ioan Paul al II-lea în România, de la care se vor împlini în curând 10 ani. Întrebându-se de ce papa Ioan Paul al II-lea, prieten al tuturor tinerilor, în ciuda vârstei şi a suferinţei a exercitat o uluitoare fascinaţie asupra lor şi care a adunat milioane de tineri în jurul său, PS Gherghel a evidenţiat faptul că acest lucru s-a datorat faptului că el şi Biserica le-au oferit altceva decât ceea ce le-a propus lumea. Pontiful l-a oferit tinerilor pe Isus şi nu un farmec al unei vieţi uşoare, hedoniste, nu o cultură a materialismului. Tot pe acest Isus l-a propus tinerilor prezenţi la Nisiporeşti şi PS Petru, îndemnându-i să-şi trăiască viaţa cu responsabilitate şi dăruire, curaţi în gânduri şi în fapte, punându-şi speranţa în Cristos, fratele şi prietenul nostru, şi în Dumnezeu, Tatăl său şi al nostru. La final, episcopul Petru i-a îndemnat pe tineri să fie slujitori, instrumente şi mesageri ai lui Cristos, asemenea lui Simon din Cirene, a Veronicăi cea pioasă, a sfântului apostol Ioan şi a atâtor alţi sfinţi care de-a lungul istoriei au sprijinit cu umerii lor crucea Domnului, şi să ducă cu ei acasă bucuria alegerii lor, bucuria speranţei lor.

După invocaţiile la rugăciunea credincioşilor rostite de doi tineri, a urmat ofertoriul care a constat din: pâine, vin, tabloul reprezentând sigla Zilei Tineretului din acest an de la Nisiporeşti, o chitară, o ancoră şi flori.

Finalul Liturghiei a fost marcat de o atmosferă incandescentă creată de tineri, prin agitarea banerelor, care arătau comunităţile din care proveneau grupurile, a steagurilor, tot acest cadru fiind imagine a exuberanţei tinereşti, expresie a sentimentului de a fi împreună cu ceilalţi. După cuvântul de mulţumire adresat de o tânără în numele tuturor tinerilor din Nisiporeşti, a urmat salutul pr. Felix Roca care a vorbit despre semnificaţia crucii, mulţumind în acelaşi timp Parohiei Nisiporeşti, Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" şi tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest eveniment să se poată desfăşura. În încheiere, pr. Roca a amintit de Veronica Antal, originară din Nisiporeşti, o tânără martiră, exemplu de sfinţenie şi curăţie pentru tineri, ca şi de campania de ajutor întreprinsă în cadrul Diecezei de Iaşi în favoarea tinerilor din Kenya, în special din cadrul misiunii româneşti din Maikona. A urmat şi momentul mult aşteptat, aflarea parohiei în care se va desfăşura în anul următor acest eveniment. Vestea a fost făcută cunoscută de PS Petru, iar crucea a fost preluată de către tinerii din Parohia "Sfântul Marcu" din Cleja.

După-amiază, la o oră după terminarea sfintei Liturghii, a urmat un program artistic, "Festivalul Tinerilor", la care a asistat şi PS Aurel Percă. Programul a cuprins: dansuri şi momente umoristice prezentate de tinerii din Nisiporeşti, recital de muzică al unui grup de tineri din Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău, un dans prezentat de un grup de elevi de la Colegiul "Sfântul Iosif" din Bacău, prezentarea celui mai profund mesaj cu referire la speranţă (Parohia Moineşti), dansuri populare prezentate de tineri din Săbăoani şi Hălăuceşti, recital de muzică al tinerilor din Parohia Galaţi, Imnul 2009 compus de Dana Păuleţ şi interpretat alături de tinerii din Parohia "Sfânta Tereza" din Iaşi, mărturia pr. Isidor Mîrţ despre experienţa din Africa, moment coregrafic al tinerilor din Parohia Oituz, recital al "Trupei fără public" din Parohia "Sfântul Anton" din Iaşi. La final a urmat reînnoirea chemării de a participa şi anul viitor la Ziua Tineretului.

Liviu Crişmaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 mai: Nisiporeşti: Ziua Tineretului