După ce în Duminica Floriilor s-a celebrat Cea de-a XXIII-a Zi a Tineretului la nivel parohial, urmând îndemnurile Sfântului Părinte şi ale păstorului diecezei, peste 4.000 de tineri din 118 parohii din toată Moldova s-au întâlnit duminică, 4 mai 2008, la Bacău, în Parohia "Sfântul Nicolae", pentru a sărbători Ziua Tineretului la nivel diecezan, sub motoul "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori" (Fap 1,8).
Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, care i-a avut alături pe PS Aurel Percă, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, precum şi aproximativ 50 de preoţi din dieceză. Au mai participat autorităţi locale, oaspeţi veniţi din Blaj şi de peste Prut (un grup de tineri din Republica Moldova).
Pentru o cât mai bună organizare, 80 de tineri au sosit la Bacău încă de sâmbătă, 3 mai, împreună cu pr. Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia copiilor, tinerilor şi asociaţiilor, pentru ca, împreună cu tinerii din parohia gazdă, să pregătească cât mai bine sărbătoarea de a doua zi.
În cadrul după-amiezii au avut loc cinci laboratoare de idei, oportunitate de formare oferită tinerilor interesaţi, prin îngrijirea aceluiaşi oficiu: Tehnici de animare în grup (pr. Tizziano Baracco, SDB), Tinerii şi mass-media (pr. Cornel Cadar), Alegerile majore ale vieţii (pr. Marius Taloş, SJ), Teatru biblic (Cornel Bulai, Kolping), Animare misionară (pr. Claudiu Iştoc), laboratoare la care au participat aproximativ 100 de tineri.
Programul a continuat cu sfânta Liturghie şi o oră de veghe în care s-a aprofundat mesajul Sfântului Părinte adresat tinerilor şi s-au cerut darurile Duhul Sfânt. Au fost prezenţi atât tinerii din parohia gazdă, cât şi tinerii care au participat la atelierele de lucru, voluntarii şi cei din parohiile din vecinătatea Bacăului.
Din primele ore ale dimineţii de duminică, tineri de pe tot cuprinsul diecezei au început să vină la Bacău, ignorând vremea capricioasă de afară. Ei au fost întâmpinaţi de persoane din grupul de organizare la gară, autogară şi stadion, ajutându-i să ajungă mai uşor şi mai repede la locul pregătit special pentru celebrare.
La ora 9.00 tinerii din Bacău au adresat cuvântul lor de salut parohiilor care ajunseseră deja în faţa bisericii şi au deschis oficial "Ziua Tineretului - Bacău 2008". După rugăciunea de început, condusă de pr. Felix Roca, a urmat evocarea Zilei Tineretului din anul 2007 (Iugani), prezentarea Mesajului Sfântului Părinte cu ocazia Celei de-a XXIII-a Zile a Tineretului, prezentarea imnului (muzica: Andrei Doboş, versuri: Adriana Doboş, interpretat de Adriana Doboş, Ionela Albert şi Andra Sîrbu, din Parohia Iaşi - "Sfântul Anton de Padova") şi a logoului (realizat de Maricel Bulai din Parohia Nicolae Bălcescu) pentru sărbătoarea din acest an, un moment de teatru biblic pregătit de tinerii care au participat cu o zi înainte la laboratorul cu acelaşi nume şi prezentarea principalelor asociaţii de tineri prezente în dieceză: Acţiunea Catolică, Scout, Kolping, Serviciul de Ajutor Maltez. A urmat pregătirea cântărilor pentru sfânta Liturghie şi un moment de pregătire spirituală, condus de un grup de tineri din cadrul Taizé din Iaşi
Înarmaţi cu răbdare şi entuziasm, în ciuda ploii, la ora 11.00, întreaga adunare era pregătită pentru celebrarea Liturghiei pontificale. În faţa altarului special amenajat a fost aşezată "Crucea pelerină".
În cuvântul de învăţătură, PS Aurel Percă i-a îndemnat pe tineri să fie mărturisitori ai lui Cristos în orice circumstanţă: familie, şcoală, grup de prieteni, să fie generoşi în iubire şi să ceară darurile Duhului adevărului.
În finalul celebrării, PS Petru Gherghel i-a îndemnat pe tineri să fie misionari ai iubirii, misionari chiar în ţările de misiune.
A urmat apoi un moment emoţionant, mult aşteptat de toţi: "Unde va avea loc anul viitor Ziua Tineretului în Dieceza de Iaşi?". Ropote de aplauze, strigăte ale tinerilor, pancarte şi eşarfe fluturate în vânt: fiecare parohie dorea să ia crucea acasă. Dar vocea clară a Preasfinţitului a anunţat cu bucurie: Parohia Nisiporeşti! Binecuvântarea finală a încheiat sfânta Liturghie, nu şi programul Zilei Tineretului, căci sărbătoarea a continuat.
La ora 14.00 imnul oficial a deschis programul cultural-recreativ. "Festivalul tinerilor", realizat de tineri pentru tineri, a cuprins: dans tematic: "Noi nu putem să tăcem" (Liceul Catolic Bacău), creaţiile muzicale care au participat la concursul de imnuri (ale tinerilor din parohiile Iaşi - "Sf. Anton" şi Iaşi - "Sf. Tereza"), dansuri populare (parohiile Faraoani, Frumoasa şi Nisiporeşti), cântece populare (Formaţia "Obârşia" din Blaj), clovnii bucuriei (Iaşi), tombolă cu premii individuale şi pe parohie, dialoguri cu episcopii prezenţi - moderate de pr. Felix Roca, discurs final, invitaţia de a participa în anul 2009 la Ziua Tineretului care se va desfăşura la Nisiporeşti.
După încheierea programului cultural recreativ tinerii s-au întors în comunităţile lor. "Amintiţi-vă: Biserica are încredere în voi! Noi, păstorii, îndeosebi, ne rugăm să-l iubiţi şi să faceţi să fie iubit tot mai mult Isus şi să-l urmaţi cu fidelitate" ne-a spus Sfântul Părinte în finalul mesajului său. Aşadar, dragi tineri, purtând în inimi îndemnul Sfântului Părinte şi al păstorului diecezei, să avem curajul să facem din motoul acestei zile ("Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori") nu doar motoul unei simple întâlniri, ci un stil de viaţă: să fim martori şi misionari ai iubirii oriunde, oricând!
Daniela Chelaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
4 mai: Bacău: Ziua Tineretului - Liturghia
3 mai: Bacău: Ziua Tineretului - priveghere
