Duminică, 15 iulie 2012, 197 de copii şi tineri din Parohia "Preasfânta Inimă a lui Isus" Nicolae Bălcescu (judeţul Bacău), au primit sacramentul sfântului Mir prin mâinile Preasfinţitului Petru Gherghel, episcop de Iaşi, şi ale Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
După o intensă pregătire timp de mai multe luni despre învăţătura creştină, în general, şi despre sacramentul Mirului, în special, candidaţii împreună cu întreaga comunitate i-au primit pe cei doi episcopi ai diecezei noastre într-o atmosferă de mare sărbătoare.
Jertfa sfintei Liturghii a fost prezidată de PS Petru Gherghel şi concelebrată de PS Aurel, preoţii comunităţii şi alţi preoţi din sat, precum şi oaspeţi din ţară şi străinătate. Biserica a fost arhiplină de credincioşi dornici să fie alături de candidaţii care îl primeau pe Duhul Sfânt în vieţile lor. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de PS Aurel care a explicat, într-un mod dialogat, misiunea la care suntem chemaţi prin revărsarea Duhului Sfânt.
Conferirea şi primirea sacramentului Mirului a generat mari emoţii în rândul candidaţilor, ceea ce a demonstrat că există sensibilitate sufletească faţă de cele sacre.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru darul făcut comunităţii noastre şi fie ca el să aducă roade bogate în fapte de caritate.
Pentru mai multe detalii despre acest eveniment, accesaţi site-ul parohiei Nicolae Bălcescu http://parohianicolaebalcescu.ro/2012/07/20/15-iulie-2012-administrarea-sfantului-mir/
Pr. Cristian Bîrnat
