|
| © Vatican Media |
Parabola fiului care se întoarce acasă "a fost revelată de Isus pentru a permite fiecăruia dintre noi să descopere cât de imensă este iubirea lui Dumnezeu", cât de diferită este de iubirea noastră şi cât de mult "avem nevoie s-o primim în noi pentru a intra în profunzimea misterului său atunci când intenţionează să ofere harul întoarcerii şi al reconcilierii". Subliniază aceasta arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare, în omilia de la Liturghia pentru Jubileul Misionarilor Milostivirii, celebrată în dimineaţa de 30 martie 2025, a patra duminică din Postul Mare, în bazilica romană "Sant'Andrea della Valle".
Falimentul fiului care se îndepărtează de Tatăl
În relatarea din Evanghelia după Sfântul Luca, le explică prelatul misionarilor şi credincioşilor care participă la celebrare, "Isus nu putea să vorbească despre Dumnezeu în termeni umani cu trăsături mai semnificative", pentru a da glas "iubirii şi milostivirii Tatălui". Şi invită să găsim trăsături comune nouă atât în primul, cât şi în al doilea frate. Ca şi primul fiu, "toţi mai devreme sau mai târziu cerem moştenirea", vrem "să fim liberi, autonomi, să ne luăm existenţa noastră", cu consecinţa falimentului. Pentru că "departe de Dumnezeu şi de casa sa, Biserica", ajungem să urmăm "drumul care ne duce să facem lucruri inutile, să utilizăm gânduri nesocotite şi să atingem cu mâna distanţa de izvorul iubirii".
Păcatul fratelui apropiat de Dumnezeu
Celălalt fiu, "foarte asemănător cu noi toţi", aminteşte Fisichella, trăieşte întoarcerea fratelui "cu mânie şi supărare". Ca şi el, pentru anii noştri de slujire fidelă cerem "un ied pentru a face sărbătoare cu prietenii mei", să avem ceva în schimb, până acolo încât "să confundăm gratuitatea slujirii şi s-o facem să devină o armă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu". Din răspunsul Tatălui - "Fiule, tu eşti mereu cu mine şi toate ale mele sunt ale tale" - reiese păcatul nostru. Nu înţelegem valoarea apropierii cu Dumnezeu".
Conştienţi de harul de a fi cu Tatăl
Adresându-se preoţilor, celebrantul subliniază că "atunci când ne obişnuim cu slujirea noastră, totul devine clar, repetitiv" şi nu gustăm "sensul comuniunii cu el". În schimb, dacă am fi "conştienţi de harul care ne este dat pentru a fi în fiecare zi mereu cu el", existenţa noastră de preoţi ar fi exprimare transparentă a iubirii Tatălui. Pentru aceasta "suntem chemaţi să perseverăm cu Dumnezeu pentru a împărtăşi totul cu el".
A merge în întâmpinarea fiului când este departe
Pro-prefectul Dicasterului pentru Evanghelizare invită astfel "să ne însuşim sentimentele de paternitate" ale Tatălui din parabolă şi "să ştim să privim departe pentru a percepe imediat prezenţa celor care sunt departe şi se apropie". Trebuie, explică el, "să lăsăm imediat miopia" de gânduri şi comportamente "pentru a lărgi inima şi mintea ca să intre în profunzime spre cel care se apropie de noi". În afară de asta, aşa cum Tatăl "aleargă în întâmpinarea fiului", preotul nu stă aşezat în confesional, "ci ştie să meargă în întâmpinarea fiului atunci când încă este departe, pentru că a recunoscut întoarcerea sa acasă". Şi în îmbrăţişarea dată fiului care a greşit se face înţeles "cât de mult iubirea uită păcatul, iar iertarea obligă să se privească direct spre viitorul" de trăit cu demnitate.
Nimeni nu poate rămâne în afara casei Tatălui
Apoi Tatăl exprimă răbdarea sa faţă de al doilea fiu, "reticent şi supărat", nu certându-l, ci cerându-i ceva mult mai angajant: "Să recunoască faptul că iubirea schimbă viaţa; că iertarea restituie o viaţă nouă; că împărtăşirea este rod al generozităţii care ne-a fost dăruită." În sfârşit, conclude Fisichella, "cei doi fii trebuie să recunoască faptul că sunt fraţi" şi să reintre împreună în casa Tatălui, pentru că numai împreună "se reuşeşte să se scoată în evidenţă măreţia iubirii Tatălui". Nimeni nu poate rămâne "în afara casei Tatălui", dacă nu vrea să aibă "nonsensul vieţii": cu reconcilierea deplină şi totală, fiecare dintre fraţi poate să redescopere că este fiu.
Misionarii Milostivirii, instrument special de reconciliere
Misionarilor Milostivirii, "instrument special de reconciliere", le revine misiunea de a aminti tuturor, aşa cum face Isus cu această parabolă". "Cât de imensă este iubirea lui Dumnezeu" şi cât de diferită este de iubirea noastră. Şi că Euharistia "este izvor şi sursă a iertării", ospăţul de sărbătoare cerut de Tatăl, în care se împlineşte reconcilierea adevărată şi deplină, pentru că aici jertfa lui Cristos îşi are exprimarea cea mai înaltă. De fapt, slujirea reconcilierii, subliniază arhiepiscopul, "cere să fie euharistică pentru a exprima pe deplin misterul credinţei noastre".
Concertul "Missa Papae Francisci" în memoria lui Morricone
După-amiază, pentru misionari şi pentru cei care doresc, se va ţine al cincilea din Concertele Anului Sfânt pentru Festivalul "Jubileul este cultură". Este vorba de concertul simfonic gratuit "Missa Papae Francisci" în memoria lui Ennio Morricone, interpretat de Orchestra Roma Sinfonietta, împreună cu Noul Cor Liric Simfonic Roman şi Corul "Claudio Casini" de la Universitatea de Studii de la Roma Tor Vergata. Concertul, condus de maestrul Gabriele Bonolis, se va ţine la ora 16.00 în Biserica "Sfinţii Ambroziu şi Carol" de pe Via del Corso.
Alessandro Di Bussolo
(După Vatican News, 30 martie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
