Moment liric:
Clara, mireasă a lui Cristos
Cu alese idealuri la vârsta de majorat,
De doru-i după Mire fiind înflăcărată,
Pe uşa dinspre catedrală Clara a plecat,
În candoare diafană fiind înveşmântată.
Prin întunericul străpuns de a lunii rază,
În ritm de nuntă inima în piept îi bate.
Mirele ales de părinţi e un om de vază,
Dar ea spre cerescul Mire calea străbate.
Ca soarele-n amiază ea arde de dor,
Săgeţile iubirii o luminează-n noapte.
Deşi idealul visat a-l împlini nu e uşor,
Să renunţe la el simte că nu mai poate.
O luptă aprigă în mintea-i liniştită,
O îndeamnă să ceară sfat lui Francisc:
Clara, să fii mireasă, tu ai fost menită,
Urmează-l pe Mire spre al iubirii pisc!
Din susurul iubirii agapice sorbeşte lin,
Lăsând altora dragostea pământească!
Existenţa îşi potoleşte setea pe deplin,
Când e impregnată de iubirea cerească!
Pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv.
