Duminică, 23 ianuarie 2011, sub deviza "Unitatea - o urgenţă stringentă", la Mirceşti, judeţul Iaşi, preoţi şi credincioşi, catolici şi ortodocşi, s-au întâlnit în rugăciune comună pentru unitate, după cerinţa Bisericii, mai întâi la ora 11.00, în biserica romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului", iar apoi în aceeaşi zi, la ora 18.00, în biserica ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului".
Alături de preoţii şi credincioşii din Mirceşti, la aceste momente de rugăciune pentru unitate au mai participat şi alţi preoţi şi credincioşi din parohii învecinate, unde toţi împreună am avut bucuria de a ne ruga în comun pentru unitate şi de a respira măcar pentru puţin timp prin ambii plămâni, aşa cum frumos s-a exprimat papa Paul al VI-lea, de pie memorie, atunci când vorbea de rugăciunea comună.
La altar au fost patru preoţi pr. Ioan Lungu (preot romano-catolic din Mirceşti), pr. Alin Hobinca (preot ortodox din Mirceşti), pr. Ilie Călin (preot ortodox din Mogoşeşti) şi pr. Cătălin Oprea (preot ortodox din Hălăuceşti).
Trebuie spus că rugăciunile şi textele biblice din anul 2011 pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor au fost alese şi pregătite de creştinii din Ierusalim, care au propus tema exprimată în Faptele apostolilor 2,42: "Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciuni".
Practic, creştinii din Ierusalim vor sa ne amintească nouă, celor de astăzi, că la unitatea mult dorită, atât de Cristos (In 17,21), cât şi de mulţi creştini (Aici avem, de exemplu, strigătul la unitate al mulţimii adunate în Parcul Izvor, în anul 1999, cu ocazia vizitei papei Ioan Paul al II-lea în România), se poate ajunge numai prin stăruinţă în învăţătura apostolilor (Biblia), prin comuniune fraternă, prin frângerea pâinii euharistice şi prin rugăciune.
Iar acest text din Faptele apostolilor 2,42-47 nu a fost ales întâmplător, căci elemente fundamentale ale unităţii pe care le conţine sunt parcă tot mai uitate de creştinul modern:
- creştin prea surd la glasul lui Dumnezeu din Scripturi şi prea atent la şoaptele amăgitoare ale diavolului şi lumii,
- creştin prea grăbit după hrana şi bunurile materiale şi prea leneş după hrana şi bunurile spirituale,
- creştin prea preocupat de el însuşi şi prea indiferent la nevoile semenilor lui,
- creştin prea mândru pentru a mai îngenunchea în faţa Domnului pentru rugă, dar prea servil idolilor de astăzi.
Primii creştini erau uniţi intre ei pentru că:
- imitau între ei unitatea şi dragostea din Preasfânta Treime (cf. In 17,20-23)
- imitau intre ei jertfa Domnului Isus de pe cruce, prin care a fost ucisă vrăjmăşia (cf. Ef 2,14-10)
- imitau între ei unitatea din Euharistia pe care o primeau zilnic, adică imitau unitatea boabelor de grâu care se unesc într-o singură pâine, şi a celor de struguri care se unesc într-un sigur vin, tot astfel şi ei creştinii cei mulţi şi din multe locuri deveneau una în Cristos prin primirea Euharistiei. (1Cor 10,16-17) (cf. Didahia 9,4)
- imitau între ei iubirea si unitatea cerută de Isus în familii, de a nu despărţi ceea ce el a unit (cf. Mc 10,9) şi de a deveni toţi împreună o inimă şi un suflet (cf. Fap 4,32)
- imitau între ei rugăciunea Domnului pentru unitate (In 17,21) şi tot prin rugăciune comună îl făceau prezent pe Cristos în mijlocul lor (cf. Mt 18,20).
Îmi place să amintesc aici frumoasele cuvinte ale sfântului Ciprian din Cartagina, din cartea sa "Despre unitatea creştinilor", unde ne spune că primii creştini vedeau în Biserica Unită:
- o mamă mireasă, care este curată şi neprihănită (cf. Ef 5,27). Cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu ca tată, şi cine părăseşte unitatea Bisericii nu poate avea răsplată de la Cristos.
- un singur izvor ce se revarsă în mai multe râuri, un singur copac cu mai multe ramuri, un soare cu mai multe raze. Toate acestea, deşi cuprind pe mulţi şi se distribuie la mulţi, rămân totuşi una. La fel este şi Biserica Unită (cap. 5).
- o nouă Arca lui Noe, care nu salvează decât pe cei adunaţi în ea. (cf Gen 7,16) (cap. 6)
- cămaşa fără cusutură a lui Cristos, pe care nici păgânii nu au avut curajul să o frângă (cf. In 19,23) şi de aceea au păstrat unitatea cu sfinţenie, luptând împotriva oricărei încercări de dezbinare (cap 7).
Şi tot în această frumoasă carte, sfântul Ciprian ne mai spune că păcatul dezbinării Bisericii este atât de mare, că îl întrece pe cel al lui Iuda, şi că acest păcat al dezbinării:
- nu poate fi spălat nici cu vărsarea sângelui ca martir. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Cel ce nu poate păstra unitatea şi dragostea frăţească, nu se poate numi martir, căci Dumnezeu este dragoste (cf. 1In 4,8) (cap 14)
- zădărniceşte carismele, aşa că chiar dacă cineva ar face minuni si vindecări în numele lui Isus, dar nu este pe calea cea dreaptă a unităţii creştine, în zadar le face, căci lui i se potrivesc cuvintele pe care Isus le va spune în ziua judecăţii tuturor ipocriţilor: "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, oare nu în numele tău am prorocit şi nu în numele tău am scos demoni şi nu în numele tău am făcut multe minuni?» Şi atunci el le va răspunde: «Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea»" (cf. Mt 7,22) (cap 15)
- ne împiedica să ne aducem darurile şi rugăciunile la altar. Căci iată ce ne spune însuşi Isus: "Deci dacă îţi aduci darul tău la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul tău acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de te împacă cu fratele tău, apoi vino şi adu-ţi darul" (Mt 5,23-24) (cap 13)
Deci viaţa creştină trăită în dezbinare este o viaţă aridă şi neproductivă spiritual. Şi de aici urgenţa stringentă, atât a convertirii personale a oricărui creştin în parte, cât şi unirii noastre în credinţă, pentru a redeveni iarăşi o inimă şi un suflet (cf. Fap 4,32), căci, dezbinaţi, nu-i putem fi plăcuţi lui Dumnezeu şi nici să ajungem la el.
Pr. Ioan Lungu
