Ei să fie în chip desăvârşit una (cf. In 17,23)
Păcatul a întunecat chipul lui Dumnezeu din oameni şi a reuşit să spargă şi Biserica în numeroase bucăţi. Omenirea şi Biserica au devenit o pulbere de indivizi cu tendinţe discordante şi separatiste. Satana i-a risipit, dar Dumnezeu îi va reuni prin Cristos şi prin Duhul Sfânt, după modelul de la Rusalii, când din multe popoare a făcut un singur popor creştin, când din multe inimi a făcut o singură inimă, când din multe direcţii greşite de viaţă a făcut una dreaptă orientată spre paradis.
Ca să ne mântuim trebuie să învăţăm de la Isus şi de la primii creştini ştiinţa unităţii şi a armoniei. Sfântul apostol Ioan ne spune că noi trebuie să avem părtăşie unii cu alţii şi părtăşie cu persoanele divine (cf. 1In 1,3.7). Primii creştini erau: "o inimă şi un suflet", de aceea Dumnezeu adăuga în fiecare zi la numărul lor (cf. Fap 2,47; 4,32). Viaţa Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt se vedea limpede în viaţa lor şi asta mărturisea cu putere în faţa lumii mântuirea şi împărăţia lui Isus.
Evanghelia de astăzi ne prezintă o altă mare lucrare a lui Dumnezeu, pe lângă cele ale creaţiei şi ale răscumpărării, unitatea Bisericii pe temelii de dragoste şi pace, pe care Creatorul o va împlini, prin Isus şi prin Duhul Sfânt. Deşi suntem creştini suntem încă robi ai celui care dezbină şi aruncă în părţi, adică ai diavolului, care a reuşit să ne amăgească să trăim ca păgânii în Biserica creştină, să trăim în dezbinare şi ură în religia iubirii. Dar să avem încredere, răul, oricât de mare şi puternic ar părea să fie, nu el va învinge, ci binele. Cine ar fi crezut vreodată că diavolul şi moartea vor fi învinşi? Şi iată că Isus i-a învins la cruce. Tot astfel dezbinarea dintre creştini, care pare de neînvins, va fi învinsă, căci dragostea lui Dumnezeu cel întreit şi unic este mai tare ca moartea (cf. Ct 8,6).
Unitatea creştinilor este culmea planului lui Dumnezeu. Când toţi creştinii vor ajunge să fie una în Dumnezeu şi când Dumnezeu va fi totul în toţi (cf. 1Cor 15,28), atunci planul unităţii alcătuit din veşnicie îşi atinge împlinirea. Pentru această unitate a ucenicilor între ei şi cu el, Dumnezeu a creat paradisul, ne-a creat pe noi oamenii, ne-a răscumpărat din sclavia diavolului, ne-a renăscut prin Botez şi într-o zi ne va răpi în cer unde vom fi una cu Dumnezeu şi una cu toţi fraţii (cf. 1Tes 4,17). Toată această iubire a lui Dumnezeu arătată nouă prin Cristos şi Duhul Sfânt ar trebui să ne convingă să acceptăm planul veşnic de unitate între noi şi cu el. Poate că unii oameni nu ar merita dragostea noastră, dar Dumnezeu, care a creat şi a mântuit din iubire pe toţi oamenii, merită.
Prin rugăciunea sa pentru unitatea discipolilor între ei şi pentru unitatea lor cu el, Isus pare a ne spune că la temelia împărăţiei cerului stau: unitatea, dragostea şi pacea, şi că în împărăţia cerurilor nu încape decât unul singur, Dumnezeu, şi cei care sunt una între ei şi una cu el.
Apropo de faptul că în cer nu încape decât unul singur, Dumnezeu, o legendă arabă ne spune că o tânără mireasă şi-a pierdut mirele şi a plecat în căutarea lui. A ajuns în faţa unei colibe unde locuia acesta şi a bătut la uşă. Cine eşti, a întrebat tânărul? Ea a răspuns: "Sunt eu". Atunci s-a lăsat o tăcere adâncă, dar uşa nu s-a deschis. Realizând că a greşit răspunsul, a bătut din nou la uşă, şi cînd a fost întrebată iar cine este, tânăra a răspuns: "Sunt tu, mirele meu". Şi uşa s-a deschis.
În nici un organism viu nu este loc pentru două inimi. Dumnezeu spune că în familie cei doi trebuie să fie un singur trup (cf. Gen 2,24; Mt 19,5-6; Mc 10,8). În Biserică cei mulţi trebuie să fie o singură inimă şi un singur suflet (cf. In 11,52; Fap 4,32). Şi cei mulţi din cer trebuie să fie una cu Dumnezeu şi una între ei (cf. In 17,20-23). De aceea Biblia spune: "Căutaţi să păstraţi unitatea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde cea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi" ( Ef 4,3-6).
Psalmul responsorial 97 celebrează domnia unicului Dumnezeu ca rege peste întreg universul.
Fericirea cerului poate fi comparată cu dulceaţa mierii de albine, care este adunată de multe albine şi din multe flori, dar mierea nu mai păstrează nici numărul florilor şi nici al albinelor care au cules-o, căci importantă este mierea. Apoi, creştinii, oricât de mulţi şi diverşi ar fi ei, trebuie să fie una cu Dumnezeu şi între ei, aşa cum stropii de apă care cad în mare devin una cu marea şi una între ei. Tot astfel şi noi creştinii trebuie să fim una cu Dumnezeu şi una între noi. Creştinii, spune sfântul Paul, trebuie să alcătuiască un singur trup cu Dumnezeu şi un singur trup între ei. Pentru ca atunci când un mădular este sănătos tot trupul să se bucure, iar atunci când un mădular suferă tot trupul să sufere şi el (cf. 1Cor 12,26). Trebuie să ne bucure bucuria altora şi trebuie să ne doară durerea altora. Când sunt doi şi nu unul, durea unuia nu-l doare şi pe celălalt, iar bucuria unuia nu-l bucură şi pe celălalt. Când este unul, bucuria unuia este pentru toţi, iar durerea unuia este pentru toţi. De aceea Scriptura ne spune: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng" (Rom 12,15).
Didahia, o scriere creştină din secolul I, ne spune că ucenicii creştini trebuie să imite unitatea "Pâinii euharistice" şi a "Vinului euharistic", care îi simbolizează şi din care se hrănesc spre viaţa veşnică. Aşa cum pâinea şi vinul euharistic sunt făcute din multe boabe de grâu şi din multe boabe de struguri adunate de pe câmpii şi de pe dealuri, tot astfel Biserica lui Isus, care este formată din mulţi creştini adunaţi din cele patru zări, trebuie să fie una ca pâinea şi vinul euharistic care îi simbolizează şi din care se hrănesc spre mântuire (cf. Didahia 9,4).
Dacă creştinii vor şti ca pe pământ să trăiască în unitate cu Isus şi în unitate între ei, atunci vor fi în unitate de fericire şi în cer. Chiar pe pământ unitatea dintre ei şi cu Isus îi face puternici în faţa duşmanilor, prigonitorilor, şi a necazurilor. Aşa au rezistat creştini de la început şi până astăzi în faţa prigoanelor şi a prigonitorilor, în faţa amăgirilor diavolului şi ale lumii. Şi aşa cum sfântul Ştefan şi toţi martirii Bisericii au suferit şi au murit pentru unitatea Bisericii (numai în primele trei secole creştine au murit peste 16 milioane de martiri), şi au devenit astfel mireasa lui Cristos prin Duhul Sfânt, tot astfel şi noi trebuie să suferim şi să murim pentru unitatea creştinilor. Este un mare martir pentru unitatea Bisericii şi demn de amintit sfântul Iosafat (1580-1623). Acesta s-a născut într-o Biserică despărţită, dar a venit la unitate şi a căutat să-i aducă şi pe alţii, chiar cu preţul vieţii. Nici noi nu trebuie să precupeţim nici un efort sau jertfă când este vorba despre unitatea Bisericii, căci unitatea este planul lui Dumnezeu.
Prin Isus Cristos şi prin Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl a început o omenire nouă bazată pe temelii de unitate şi dragoste. Acela care găseşte motive să se dezbine şi să urască, acela se auto exclude din lumea cea nouă a lui Dumnezeu menită să se bucure veşnic în rai.
Biblia ne atenţionează foarte serios, ca "să nu trecem peste ceea ce a fost scris" (cf. 1Cor 4,6). Iar Isus a lăsat scris în evanghelie, iar noi am auzit cuvintele lui cu urechile noastre, că toţi creştinii, toţi ucenicii lui, trebuie să fie una între ei şi una cu el, după cum şi el este una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pentru ca lumea să creadă în el şi să vină la mântuirea lui (cf. In 17,20-23). Lipsa de unitate între urmaşii lui Isus este piedica cea mai mare în calea evanghelizării şi a cunoaşterii iubirii şi mântuirii lui de la cruce. De aceea nici o făptură sau vreun eveniment nu trebuie să ne despartă de Cristos şi de fraţii în credinţă (cf. Rom 8,38-39).
Dumnezeu ne vrea uniţi înaintea oricărei alte lucrări. O fetiţă a lipsit câteva zile de lângă tatăl său şi de lângă fraţii ei pentru a-i pregăti tatălui o cămaşă frumoasă de ziua lui. Atunci Tatăl i-a spus: "Pe tine te-am voit lângă mine mai mult decât cămaşa. Pe noi Dumnezeu ne vrea uniţi lângă noi şi nu altceva.
Ascultaţi ce motive puerile au stat la originea dezbinărilor dintre creştini. Cineva a rupt o bucată din Biserica lui Isus pe motiv că a fost jignit de un frate. Un altul a rupt o altă parte din Biserică pe motiv că cineva nu i-a înţeles pornirile firii. Altul a rupt o altă bucată din Biserică pe motiv că nevasta i-a născut fată, pe când el voia un băiat. Această logică inspirată de "cel care împrăştie", adică de diavol, o mai au încă şi mulţi creştini falşi de astăzi, care pornind de la greşeala sau imperfecţiunea unui ucenic îl părăsesc pe Domnul, sau pe Biserica lui. Cel care îşi leagă fidelitatea faţă de Cristos de slăbiciunea sau de imperfecţiunea unui om arată că nu a fost niciodată strâns unit cu Isus şi cu Biserica lui (cf. Rom 8,35-39).
Aici se potriveşte foarte bine sfatul pe care un preot l-a dat unei neveste care se plângea de păcatele soţului ei. Atunci preotul i-a spus că dacă doreşte ca bărbatul ei să fie perfect, atunci să devină ea mai întâi o soţie perfectă. Cei care au rupt biserica pe motiv de imperfecţiune a multor creştini nu au fost nici ei perfecţi şi nici nu au întemeiat comunităţi perfecte. Ceea ce au "realizat" este că au făcut jocul diavolului şi l-au umilit pe Cristos şi Biserica sa. Dar, în final, ei vor fi cei umiliţi şi rupţi de fericirea veşnică.
Ca şi în legenda Marelui Inchizitor din romanul "Fraţii Karamazov" al lui Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unde marele inchizitor l-a deposedat pe Isus de Biserica sa, sunt şi astăzi mulţi oameni răi care vor să-l deposedeze pe Isus de Biserica sa şi să o administreze după propriile lor interese şi spre slava lor trecătoare. Biblia ne spune că pentru o slavă trecătoare iudeii l-au ucis pe Isus cel nevinovat şi l-au scăpat pe Baraba (cf. Mt 27,21); tot iudeii l-au ucis pe Ştefan cu pietre şi au închis ochii la adevăraţii duşmani ai ţării (cf. Fap 7,57). Ca şi în balada "Mioriţa", mulţi oameni răi au ucis păstorii pentru a le lua staulul şi oiţele; mulţi oameni răi sunt şi astăzi care aruncă cu noroi şi schije în alţii ca să nu li se vadă chipul murdar şi urât. Slava pe care o caută ei este una trecătoare. Isus ne spune astăzi că celor credincioşi le dă slava sa veşnică. "Slava pe care mi-ai dat-o tu eu le-am dat-o lor, ca să fie una precum noi una suntem" (In 17,22). Noi ce slavă alegem, pe cea de la oameni, sau pe cea veşnică a lui Isus?
Duhul Sfânt care l-a înviat pe Isus, Duhul Sfânt care a născut Biserica la Rusalii, Duhul Sfânt care a întărit-o în prigoane, tot el va fi acela care va reface unitatea Bisericii. Deja vântul unităţii s-a pornit printre creştini (cf. In 17,21), iar atunci când va ajunge uragan ca la Rusalii (cf. Fap 2,2), unitatea va fi refăcută. Căci cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele lui Isus privind unitatea nu vor trece (cf. Mt 24,35; Mc 13,31; Lc 21,23).
Şi atunci când vom trece din această lume dezbinată, toţi cei care vor fi păstrat unitatea, toţi cei care au lucrat pentru unitate, vor forma "unica Mireasă" a lui Isus, pe care Duhul Sfânt o va aduna în lăcaşurile cereşti, pentru nunta cea veşnică (cf. Ap 22,17-20). Marie, Maica unităţii, roagă-te pentru noi!
Cristos s-a înălţat!
Pr. Ioan Lungu
