Ca pe nişte Rusalii de toamnă: aşa am trăit Adunarea Generală din 2021 a Conferinţelor Superioarelor Majore şi a Superiorilor Majori din România (CRSM şi CSRM). Într-adevăr, cu peste 50 de participante şi participanţi reuniţi virtual în zilele de 19 şi 20 octombrie 2021 în căsuţele ZOOM, asemenea ucenicilor în Cenacol, am simţit cu toţii şi în multe feluri cum Duhul Sfânt ne-a inspirat, călăuzit şi încurajat să mergem mai departe împreună ca persoane consacrate pe drumul sinodal al Bisericii.
Odată deschisă prin Rugăciunea "Împărate ceresc", Adunarea Generală a fost încurajată de cuvântul Papei Francisc din salutul Excelenţei Sale nunţiul apostolic Miguel Maury Buendía: "Avem nevoie de răbdarea curajoasă de a merge, de a explora noi căi, de a căuta ceea ce ne sugerează Duhul Sfânt...".
Acelaşi Spirit dătător de viaţă s-a simţit prezent şi în intervenţia concisă, dar caldă şi spirituală, a PS Ioan (Călin Bot), noul responsabil CER pentru viaţa consacrată din România. După ce şi-a exprimat "preţuirea" pentru congregaţiile religioase din ţară, acesta ne-a adresat două apeluri: să trăim diferenţele dintre noi ca pe o complementaritate, fără a uita niciodată că omul, deşi "nu este Dumnezeu", este chemat să facă parte din Împărăţia sa.
Tema acestui an "Transformare: prin diversitate spre unitate" a fost tratată de doi interlocutori, pe cât de diferiţi, tot atât de inspiraţi! Mai întâi, sora Felicia Ghiorghieş, superioara generală a Congregaţiei Oblatelor Asumpţioniste, a declinat în cinci puncte aspectele esenţiale ale acestei transformări la care este chemată viaţa consacrată: 1) unitate în diversitate, deviza Uniunii Europene, înţeleasă ca respect pentru oameni şi pentru drepturile acestora; 2) carisma şi misiunea pentru unitate a Congregaţiei O.A fondate de Emmanuel d´Alzon prin legătura dintre evanghelizare, ecumenism şi caritate, concretizată prin "teologia paşilor mici" în viaţa comunitară; 3) îndemnul la interculturalitate, menită să facă din persoanele consacrate nişte "profeţi ai speranţei"; 4) apelul la o convertire a mentalităţii, prin care să privim "diferenţa ca pe o binecuvântare", pornind de la constatarea Papei Francisc din Pactul Educativ Global, după care diferenţa nu se opune unităţii, ci o face posibilă; 5) pentru a evoca în încheiere frumuseţea şi bogăţia diversităţii din viaţa consacrată, din Biserică şi din lumea de azi - fiecare contribuie în felul său unic la mozaicul care reflectă chipul aceluiaşi Dumnezeu!
Dacă prima conferinţă ne-a purtat de la unitatea lăuntrică spre aceea cu oamenii din jurul nostru, în cea de-a doua, Don Ben (PS Benoni Ambăruş, episcop auxiliar de Roma) ne-a călăuzit în sens invers, provocându-ne cu întrebarea dacă iubim într-adevăr aproapele ca pe noi înşine şi dacă nu cumva, în loc să ne lăsăm transformaţi de această iubire, transformăm evanghelia într-o metaforă sau "poezie" golită de conţinut. Pornind de la constatarea că nu trăim într-o "epocă a schimbărilor", ci într-o "schimbare de epocă", am fost interpelaţi de nevoia unei noi mentalităţi pastorale. Aceasta presupune nu doar o nouă atitudine faţă de oamenii sărmani şi imigranţi, mai primitoare şi cu adevărat fraternă, ci şi o privire înnoită asupra vieţii consacrate, deschisă spre vocaţii multiculturale şi dispusă la descentralizare instituţională, gata să iasă din confortul propriu spre periferiile existenţiale. Avertizându-ne asupra "pericolului pomenii" - care urmăreşte mai mult să ne liniştească conştiinţa decât să ajute cu adevărat aproapele - şi asupra "cristalizării nevoii" - care vede mai degrabă problema, decât persoana întreagă, Preasfinţia Sa ne-a amintit că săracii ne salvează, de fapt, pe noi, ei fiind o "prelungire a întrupării" după spune Papa Francisc în Evangelii gaudium 179. De aici, întreitul apel: de la subsidiaritate la fraternitate, la hrănirea sufletului gol, dar şi a stomacului gol prin ecologia integrală, precum şi convertirea pastoralei misionare, de la primire spre ieşire!
Încheierea acestui "moment de Rusalii" - cu timp şi fără timp - a fost marcată de intervenţia PS Lászlo Böcskei, episcopul romano-catolic de Oradea. Acesta - deşi nu a avut nici acum bucuria de a ne primi în dieceza sa, aşa cum era planificat de doi ani - ne-a îndemnat să trăim fiecare în parte şi toţi împreună "bucuria credinţei": "Când în mine este Duhul Sfânt, mă bucur ca David!"
Cu ce rămânem atunci din aceste zile copleşite de darurile Duhului, revărsate spiritual pe cale virtuală? Cu urgenţa convertirii privirilor noastre: asupra propriei realităţi ca persoane şi institute de viaţă consacrată, asupra oamenilor din lumea întreagă, dincolo de diferenţele lor, şi mai ales asupra lui Dumnezeu, care nu încetează să ne privească, văzându-l pe Fiul Său în fiecare soră şi frate de pe acest pământ!
Consiliile CRSM şi CSMR
