Traian: "Acţiune şi colaborare în viaţa consacrată din România". Adunarea Generală CRSM-CSMR 2016
Adunarea Generală CRSM-CSMR a fost găzduită între 20 şi 23 septembrie 2016 la Centrul Gaudium et Spes din Traian, având tema: "Acţiune şi colaborare în viaţa consacrată din România". A fost al patrulea an când cele două conferinţe, cea a superiorilor şi, respectiv, cea a superioarelor majore ale congregaţiilor călugăreşti din România s-au reunit în sesiune comună.
Tema acestui an încheie un parcurs de trei ani de analiză a vieţii consacrate, stabilit de cele două consilii reunite la Cluj în decembrie 2013: percepţie-reflecţie-acţiune. Printr-o coincidenţă providenţială, acest program se sincronizează cu proclamarea de către Biserică a anului 2016 ca An Jubiliar al Milostivirii.
Anul acesta a marcat o premieră în sensul primei participări la Adunarea Generală a celor două Conferinţe a Excelenţei Sale Miguel Maury Buendia, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova. După salutul de bun venit al Preafinţitului Petru Gherghel, episcop de Iaşi, la sfânta Liturghie inaugurală, nunţiul apostolic a transmis în omilia ţinută binecuvântarea papei Francisc adresată întregii vieţi consacrate din ţară. De asemenea, el ne-a reînnoit apelul acestuia de a ne aminti de prima chemare, fără de care nu putem merge mai departe în viaţa consacrată, atât la nivel personal cât şi comunitar.
Prima zi a Adunării a debutat cu o imersiune în mai multe realităţi sociale în care sunt prezente ordinele şi congregaţiile religioase din zona Romanului. Astfel au fost vizitate Căminul de bătrâni din Butea, Grădiniţa şi Căminul de bătrâni din Gherăeşti, Fundaţia "Pacea" şi Centrul ACAR din Roman, precum şi Liceul "Lasalle" din Pildeşti. Impresiile culese în prima parte a zilei au devenit materie de meditaţie în grupuri după amiază cu scopul identificării nevoilor întâlnite la periferiile existenţiale şi ale colaborării intercongregaţionale în acest domeniu. Ziua s-a încheiat cu celebrarea euharistică prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
Inima întâlnirii a fost marcată nu doar cronologic, ci şi tematic în ziua a doua prin conferinţele ţinute de doamna Rosanna Virgili, profesoară de exegeză biblică şi ştiinţe religioase din Ancona (Italia), care ne-a interpelat cu ajutorul întrebării din Scriptură: "Învăţătorule, ce trebuie să fac?" şi, respectiv, al răspunsului lui Isus "Veniţi într-un loc retras". După ce a identificat acest "loc retras" cu inima, iar pe aceasta cu vocaţia profetică a vieţii consacrate, doamna Virgili a descris chemarea şi provocările vieţii călugăreşti în societatea şi Biserica în contextul României de astăzi. Cele trei întrebări adresate în loc de încheiere au privit prezenţa surorilor şi a fraţilor în mijlocul tinerilor, însoţirea mai puţin evocată a adulţilor şi familiilor, precum şi prezenţa lor integrată în sânul Bisericii prin formare şi colaborare. Programul zilei a fost încununat cu Liturghia celebrată la mănăstirea surorilor clarise din Roman.
În ultima zi cele două Conferinţe ale Superioarelor şi Superiorilor s-au desfăşurat în paralel prin prezentarea rapoartelor de activitate pentru anul 2015-2016. În cadrul CSMR au avut loc alegerile membrilor noului consiliu prezidenţial: pr. Marius Taloş SJ - preşedinte, pr. Teofil Petrişor OFM Conv. - vicepreşedinte, pr. Claudiu Eva SVD - secretar şi consilierii: pr. Augustin Folner OC şi, respectiv, pr. Antonio Prestipino OCD.
Atât contribuţiile interlocutorilor noştri cât şi dezbaterile succesive au dat naştere unui dialog sincer şi deschis, pe care dorim să-l continuăm în comunităţile noastre pentru a trăi în mod autentic şi rodnic vocaţia primită. În concret, dorim să adâncim rădăcinile chemării noastre profetice, să ne deschidem mai mult colaborării inter-congregaţionale şi cu laicii, răspunzând creativ astfel semnelor timpului, dar şi fideli identităţii carismelor asumate.
Traian, 23 septembrie 2016
Secretariatele CRSM-CSMR