"Nu tuturor le este dat să o cunoască pe Maria, ci numai acelora care cer în genunchi acest har" (Sf. Maximilian Maria Kolbe).
Pentru mulţi dintre noi, luna mai e cea mai frumoasă dintre toate lunile anului, este o încununare a primăverii. Ea are un farmec aparte şi asta pentru că mai mult ca oricând inimile credincioşilor se îndreaptă către sfânta Fecioară, "cea toată frumoasă". Sfânta Maria vesteşte primăvara, anotimp de bucurie, de speranţă, de trezire la o nouă viaţă: "Iată iarna a trecut, ploaia a încetat şi s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, se aude glas de turturică în câmpiile noastre!" (Ct 2,11-12)
De-a lungul celor două milenii, testamentul lui Isus Cristos, încredinţat sfântului Ioan la poalele crucii prin cuvintele: "Iată mama ta!", se înfăptuieşte şi astăzi.
"Numele Fecioarei era Maria", nume care înseamnă "steaua mării". Ea e steaua aleasă din seminţia lui Iacob, ale cărei raze luminează întreaga lume care trăieşte în întuneric, egoism, incertitudine; raze care strălucesc în înaltul cerului, înflăcărează sufletele lâncede, sporesc virtuţile, usucă viciile şi patimile.
Toate generaţiile au venerat-o pe Mama lui Cristos. Începând din răsărit şi până în apus, creştinii s-au întrecut în cultul marian. Aşa au luat naştere numeroase rugăciuni de pietate, litanii, rugăciuni de consfinţire către inima sa neprihănită, Rozariul de durere, cele şapte dureri ale Mariei, Via Matris (alternativă a Căii sfintei cruci), Coroana înduratei.
O devoţiune specială, multiseculară, este cea pe care ne-au învăţat-o bunicii şi părinţii noştri încă de când eram copii, rugăciunea sfântului Rozariu, cea mai frumoasă cunună de rugăciuni în cinstea preacuratei Fecioare Maria. Rozarium, cuvânt latin, poate fi tradus prin "coroană de trandafiri" sau "grădină de trandafiri".
Rozariul e rugăciunea cea mai iubită şi în acelaşi timp recomandată de însăşi Fecioara Maria, începând cu apariţiile de la Lourdes şi Fatima unde apare cu Rozariul atârnat de braţ. Zilnic, în biserici răsună cu evlavie Ave, Maria, în toate limbile pământului, în timp ce prin miile de mâini, tremurânde şi bătătorite de truda muncii, alunecă bobiţele sfântului Rozariu care ne ajută să contemplăm împreună cu Maria chipul lui Cristos.
Paul Claudel scrie: "Regina cerului parcă şi-a desprins coroana de pe frunte pentru a o pune în mâinile noastre".
Sfânta Fecioară nu ne cere tratate, conferinţe, simpozioane, expoziţii... Ea a fost şi este mai simplă decât ne-o putem noi imagina. Deşi a fost aleasă din veşnicie, binecuvântată cu toată iubirea şi harurile lui Dumnezeu, ei nu i-a plăcut să se mândrească cu identitatea sa de mamă a lui Isus, Cuvântul întrupat, Fiul unic al Tatălui ceresc. A rămas umilă, roaba Domnului, dându-şi consimţământul prin fiat-ul său, supusă întru totul voinţei şi planului de mântuire pe care Dumnezeu îl are cu omenirea şi cu fiecare om în parte.
Un sfânt spunea: "Cel mai frumos cuvânt pe care un om poate sa îl spună Dumnezeului său e o monosilabă, e un «da»".
Ea ne cere un singur lucru: inima. Locul cel mai intim al omului; locul unde sălăşluiesc cele mai curate gânduri şi sentimente; locul unde domneşte pacea, liniştea, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, ascultarea, umilinţa, speranţa, iertarea. Şi noi care ne cunoaştem starea inimii noastre ştim că adesea acestea sunt umbrite de răutate, egoism, indiferenţă...
Ea doreşte atât de mult să vindece inimile noastre şi să le transforme în focare de iubire, de blândeţe, de generozitate, de disponibilitate. Aceste inimi imperfecte vrea să le încredinţeze inimii preasfinte a lui Isus, a cărui inimă a fost zdrobită pentru fărădelegile noastre, a fost ascultătoare până la moarte, străpunsă de suliţă, dar în care se găsesc toate comorile ştiinţei şi ale înţelepciunii.
În toată viaţa sa, sfânta Fecioară nu a afişat nimic din măreţia şi splendoarea sa. Ea a vorbit doar prin limbajul inimii. Inima sa neprihănită a vorbit cu duioşie săracilor dându-le comoara bogăţiei, pe Isus; cu bunătate, i-a adunat la sânul ei pe cei părăsiţi şi marginalizaţi, şi i-a făcut copii ai săi, i-a tămăduit pe bolnavi, i-a mângâiat pe muribunzi, iar păcătoşilor le-a arătat calea ce duce la viaţă şi fericire. A îndrăgit într-un mod deosebit pe copii, pe tineri, pe îndrăgostiţi, pe martiri, pe apostoli.
Nimeni din cei care au alergat la ea, nu a plecat neajutat şi convins că ea va mijloci de la Isus harurile de care au nevoie pentru a trăi cu responsabilitate şi bucurie viaţa.
Dacă în pelerinajul nostru pământesc spre cetatea eternă, vântul ispitelor se înteţeşte şi va bate cu putere, priveşte la Maria! Dacă te izbeşti de stâncile încercărilor şi ale insucceselor şi simţi că nu te mai poţi ridica şi te prăbuşeşti, aleargă la Maria! Dacă valurile înspumate ale trufiei, ambiţiei, egoismului te poată dintr-o parte într-alta, roagă-te Mariei! Dacă zgârcenia, mânia, invidia, clatină bărcuţa slabă a sufletului tău, ce pluteşte pe marea vieţii, încredinţează-te Mariei!
Astfel vei descoperi că sfânta Fecioară, maica iubirii şi a noastră, devine ambasadoarea adevărată a acestei lumi, către Fiul său Isus.
Pe tot parcursul timpului pascal corul îngerilor şi credincioşii cântă neîncetat într-o policromie florală perfectă, încântătoare şi parfumată: "Bucură-te, regina cerului!"
Sfântul Bernard de Clairvaux ne-a lăsat un minunat îndemn de a ne încrede în Fecioara Maria:
"Dacă o urmezi, nu te rătăceşti. Dacă te rogi ei, nu deznădăjduieşti. Dacă îi ceri sfatul, nu greşeşti. Dacă de ea eşti apărat, de nimic nu ai a te teme. Dacă te călăuzeşte, nu osteneşti. Dacă ai aflat trecere înaintea ei, ajungi la liman".
Astfel vom putea spune împreună cu Bernadeta: "Era aşa de frumoasă Maria, încât, o dată ce ai văzut-o, nu-ţi mai doreşti altceva decât să mori şi să o vezi din nou".
Lăcrămioara Boroş
